Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

VIDEO: Iaşul, ca Italia în martie? Nici în stare severă nu ai loc în spital. Reportaj în triajul COVID

GALERIE
pacienti infectioase
  • pacienti infectioase
- +

Situaţia devine explozivă la Iaşi, începând să semene, poate nu ca număr de infectaţi, dar sigur ca acces spre paturile dotate din ATI, cu cea din Italia în primăvară. Dis-de-dimineaţă, la Triaj la „Infecţioase“ sunt zeci, dacă nu 100 de persoane, dintre care mulţi vor să fie internaţi, fiind pozitivi. „Toată lumea stă A-CA-SĂ ! Dacă e ceva, febră, dureri, sunaţi la medicul de familie. Aici nu mai sunt LO-CURI“, spune apăsat şi tare asistenta care se ocupă de Triaj. „Dar eu vreau să stau aici“, strigă un bolnav pozitiv din mulţime, care, se înţelege, este refuzat. Situaţia e similară în toate spitalele Covid sau suport Covid din oraş: pline până la refuz. „Nu ştiu dacă nu cumva chiar am ajuns în faza Italiei, în care triem bolnavii la ATI sau care necesită oxigen. Manageriem foarte greu cazurile severe. Va trebui, dacă problema locurilor nu se rezolvă, să alegem cine intră în terapie intensivă şi cine nu“, spune managerul Spitalului de Boli Infecţioase. Este a doua zi în care la Iaşi nu există niciun loc liber în spitalele Covid sau suport, iar situaţia nu dă deloc semne că s-ar ameliora, ci dimpotrivă.

Cozile la Spitalul de Boli Infecţioase se formează încă de la 6 dimineaţa, la intrarea în gardă, sau în jurul orei prânzului. De poarta spitalului nu trece însă aproape nimeni. Cu sau fără COVID 19. „Prioritate au ambulanţele. Adică pacienţii aduşi, care sunt fie în tranzit, fie urmează a fi internaţi“, a spus Simona Macovei, asistent şef. Internaţi, dar unde? În faţa porţii sunt cel puţin 20 de oameni cu nişte foi în mână şi mască de protecţie pe faţă. Când se apropie de ei un cadru medical, uită de cei doi metri distanţă. 90% sunt pozitivi, alţii vin cu un test negativ în buzunar. Aşteaptă scrisoarea medicală de intrare sau ieşire din carantină/izolare, scrisoare fără de care banii de la serviciu nu şi-i pot lua. „Bun, pentru mine am înţeles, dar ce se întâmplă cu soţia mea şi copilul meu“, se aude un glas din spatele unei măşti. Bărbatul avea aproximativ 35 de ani. În faţa lui, medicul, o femeie cât o jumătate de om şi care îşi făcea ziua alergând între Triaj şi poartă, îi explică: „Toată lumea stă A-CA-SĂ! Dacă e ceva, febră, dureri, sunaţi la medicul de familie sau la noi. Noi suntem aici. Aici nu mai sunt LO-CURI“ . A venit şi replica , speriată. „Eu vreau să stau aici“. „Sunteţi bine acum. Nu mai sunt locuri în spital. Sunteţi bine! Suntem aici şi comunicăm!“, i-a spus medicul.

La Triaj, circuit exclusiv pentru cei simptomatici. În rest, medicii fac naveta până la poartă În faţa triajului, două ambulanţe stau mai bine de jumătate de oră. Una, cu număr de Harghita, alta cu număr de Iaşi. În cea de Harghita e înăuntru o femeie de 70 de ani, întinsă pe o targă, şi care aşteaptă, ca şi ceilalţi care o însoţesc, biletul de plecare din curte. „Acum stau aici, cuminte. Ce o fi, o fi“, spune femeia. Înainte fusese la evaluare, la medicul „cât o jumătate de om“, şi care abia mai gâfâia, după tura de la cei pozitivi de la poartă. Ambulanţele sunt primele în curtea spitalului. „A fost operată, nu la noi, dar pentru că are şi COVID 19 trebuie făcută evaluarea şi scrisoarea medicală aici . Pleacă pozitivă acasă şi, da, are şi comorbidităţi“, a mai spus asistenta şefă, Simona Macovei.

În Triaj, e flux continuu. Sunt perioade în zi în care cadrele medicale se ocupă doar de consultul pacienţiilor, şi alte perioade în care completează la nesfârşit hârtiile de ieşire din spital/carantinare/izolare. Uneori, sarcinile se suprapun. „Pentru a exclude pe cât posibil contactul cu ei, s-a creat un circuit inclusiv în interiorul triajului. În momentul în care se preia un bolnav în interior, partea de birotică, acolo unde se completează formularul, se închide. Se comunică totul, prin intermediul unui geam. Dacă pacientul testat este pozitiv, iar starea implică internarea, acesta nu se mai întoarce în curte, ci iese pe o uşă adiacentă, la care accesul este strict, şi este direct spre spaţiul de internare“, a mai explicat asistenta Simona Macovei. Un pas, şi ajungem ca în Italia. Bolnavii nu mai încap în spitale! Ce se vede însă în saloanele pline până la refuz?

În compartimentul de Terapie Intensivă, piepturile pacieniţilor se ridică ca printr-o magie făcută de aparatele de oxigen. Se aude fondul unui gâjâit constant, la unison. Din exterior nu se aude nimic. „În acest moment, locurile sunt ocupate 100%. E a doua zi în care nu mai e nimic la ATI sau confirmaţi. Nu mai există o jumatate de pat liber. Ştiu, există drame. Frici. Sunt oameni la terapie intensivă, în stare extrem de gravă, care au un pic mai mult de 60 de ani sau chiar mai puţin. Avem toată medicaţia disponibilă, ştim cum trebuie să o administrăm, dar e un moment în care nu mai depinde doar de noi. Nu ştiu dacă nu cumva chiar am ajuns în faza Italiei, în care triem bolnavii la ATI sau care necesită oxigen. Manageriem foarte greu cazurile severe spre grave. Va trebui, dacă problema locurilor nu se rezolvă, să alegem cine intră în terapie intensivă şi cine nu. Eu am încredere că aceast colaps se va rezolva“, a spus prof.dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase.

Ieri, la Iaşi, a fost a doua zi consecutiv în care nu mai era niciun loc liber pentru infecţia cu SARS COV 2 atât în Spitalul de Boli Infecţiase, dar şi cele suport Covid. Cu cele 103 cazuri noi confirmate pe judeţ, cozile în faţa curţii au fost din nou copleşitoare pentru medici. „Nu e vorba de ce e în spital ci de ce e în faţa lui, la propriu. Asimptomatici, forme uşoare. Toţi au nevoie de o evaluare“, a spus medicul de gardă de la Triaj. Teoretic, cei aflaţi în această situaţie trebuie să fie monitorizaţi. „Sigur, sunt foarte mulţi pacienţi dincolo de porţi. Ei trebuie, teoretic, monitorizaţi de medicul de familie, şi, dacă doresc, pot cere un ajutor la medicul infecţionist, care cu singuranţă va veni“, a mai subliniat Carmen Dorobăţ.

În ceea ce priveşte unitatea mobilă de la Leţcani, directorul Direcţiei Sanitare Publice Iaşi, Vasile Cepoi, a spus că a găsit o soluţie. Dar nu să îl deschidă, ci să „împrumute“ un pavilion de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ până la inaugurarea celui modular. „Am solicitat ieri Ministerului Sănătăţii să aprobe alocarea unui pavilion de la Spitalul Sfântul Spiridon pentru pacienţii COVID 19, până la deschiderea unităţii mobile. Acolo mai există de obţinut avize de la ICTIR pentru cele patru staţii de oxigen, de la ApaVital, de la ISU şi de la Mediu. La nivelul Prefecturii s-a instituit o comisie care să urgenteze obţinerea acestor avize, cu termene clar specificate. În plus, mai există şi un focar la Spitalul de Boli Infecţioase în rândul angajaţilor, în contextul în care o parte trebuie tranasferaţi acolo“ , a mai spus Vasile Cepoi. Focarul de COVID 19 de la Spitalul de Boli Infecţioase include şase cadre medicale, atât medici, cât şi asistenţi. Toate cazurile, potrivit declaraţiilor date de Carmen Dorobăţ, au mers în autoizolare la domiciliu.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri