marti, 31.01.2023
Tatăl Cătălinei Ponor a fost plasat sub control judiciar, în urma scandalului de la sala de fitness, unde a intrat în conflict cu polițiștii locali din Constanța.
Inițial, Florin Bărbăscu, tatăl vitreg al campioanei Cătălina Ponor, fost rugbist, a fost reținut pentru 24 de ore, prin ordonanță, însă procurorul a revenit asupra deciziei și l-a plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. El este acuzat că a agresat doi polițiști locali, pe data de 6 martie, după o neînțelegere cu aceștia, cu privire la unele documente. Florin Bărbăscu, tatăl vitreg al gimnastei a vrut să intre pe strada care ducea la sala de sport pe care o deține, numai că accesul era permis doar pentru riverani. Fostul rugbist susține că a fost oprit ilegal de polițiștii locali.
Citește și: Tatăl celebrei gimnaste Cătălina Ponor a fost arestat. A bătut doi polițiști
Potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, tatăl Cătălinei Ponor apare în compania a doi polițiști locali, în fața sălii de sport pe care o deține. Inițial, bărbatul le arată ceva pe telefonul mobil celor doi polițșiști, după care cei 3 au început să se îmbrâncească până în interiorul clădirii.
Tot pe camerele de supraveghere se vede că la câteva minute distanță, la fața locului au ajuns mai mulți polițiști care îl încătușează pe bărbat în recepția sălii.
Totul a culminat cu declarații la Parchet, iar în momentul de față, fostul sportiv este anchetat penal pentru ultraj.
Sursa: focuspress.ro
Cuvinte cheie: + bataie, tata, catalina ponor
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Efectele benefice asupra organismului ale unei simple cafele cu lapte
O parte din scena construită cu prilejul vizitei papei Francisc în Congo s-a prăbuşit
Stroe, despre posibilitatea comasării alegerilor locale şi parlamentare: Există suficiente argumente
PNL îi propune pe Sorin Cîmpeanu şi Florin Roman vicepreşedinţi la Senat şi Camera Deputaţilor
Marcel Boloş, întrebat cum se simte un ministru care urmează să fie schimbat: Nu bine!
Franţa şi Italia dau o comandă importantă de aproape 700 de rachete antiaeriene de tip Aster
Armenia acuză Azerbaidjanul, la Curtea Internaţională de Justiţie, de ”epurare etnică”
Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, a fost prins iar în ofsaid în dosarul Dan Hosu?
Ciolacu vrea să închidă “capitolul cu pensiile speciale” pentru totdeauna
Ministerul Economiei s-a spălat pe mâini în cazul reţinerii directorului ROMARM
Cum să scapi de depunerile de calcar de pe maşina de spălat cu un ingredient comun
Sean Dyche a fost numit antrenor al echipei Everton. El îl înlocuieşte pe Frank Lampard
Un tablou de Anthony van Dyck cumpărat cu 600 de dolari a fost vândut cu 3,1 milioane dolari
Preşedintele Zelenski a primit-o la Mikolaiv, pe Mette Frederiksen, şefa guvernului Danemarcei
VIDEO: „Murder Mystery 2”, cu Adam Sandler şi Jennifer Aniston, din 31 martie pe Netflix
O maşină a “aterizat” pe plafon într-un pârâu: doi bărbaţi au murit pe loc
Noi provocări la Palas Ice – cursuri de hochei pentru pasionații sporturilor de iarnă
Federaţiile din Educaţie vor picheta sediul Guvernului. Sindicaliştii cer lefuri mai mari
Finlanda vrea să adere în continuare la NATO împreună cu Suedia, în pofida declaraţiilor lui Erdogan
Premierul Ciucă face trimitere la Justiţie când este întrebat despre plagiatul ministrului Bode
Peskov îl acuză pe Johnson că minte şi spune că Putin nu l-a ameninţat cu un atac cu rachetă
VIDEO Bobiță, un ponei din Iași, s-a bucurat din plin de zăpadă. Cum a fost surprins
Lecții de ”patriotism” cu forța în Rusia, de la 6 ani. Elevii, puși să se antreneze cu puști
VIDEO - Un autoturism a fost împins pe podul Nicolina în barele de protecţie de pe marginea drumului
Primăria Iași și-a schimbat site-ul. Care sunt principalele plusuri și minusuri
Cine este obligat să deszăpezească. Răspunderea primarului și obligațiile cetățenilor
VIDEO TIR căzut în albia unui râu la Putna. Șoferul, prizonier în cabină
Pompierii ieșeni, chemați să îndepărteze țurțurii de pe marginea blocurilor
România pe harta europeană a ajutoarelor de stat. Riscurile competiției europene a subvențiilor
VIDEO Aleșii CJ ai județului stabilesc cum va fi cheltuit bugetul
VIDEO O nouă senzație românească la „America's Got Talent: All Stars”. Momentul ei este grozav
De ce să te orientezi către casa de pariuri sportive online Baumbet (P)
Primul transplant renal la Parhon de anul acesta. O nouă șansă la viață pentru doi pacienți
Alexandru LĂZESCULa Davos agenda a fost dominată de imperativul „salvării planetei” şi ofensiva de şarm a Chinei (II) |
Nichita DANILOVPe viscol. Senin. Frescele de la Scobinţi |
Michael ASTNERNea Omăt şi doamna Iarnă |
Eugen MUNTEANUGh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (X) |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.