Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

VIDEO Începe Eurovision 2021. România intră, cu numărul 13, în prima semifinală: Roxen, cu piesa “Amnesia”

GALERIE
Roxen, Amnesia
  • Roxen, Amnesia
- +

Cea de-a 65-a ediţie a concursului Eurovision Song Contest începe marţi în Olanda, la Rotterdam, într-un format restrâns.

Delegaţiile naţionale participante la eveniment sunt supuse unor reguli sanitare stricte, precum separarea strictă a publicului şi obligativitatea testării anti-COVID-19 înainte cu 48 de ore. Sala de spectacole va găzdui 3.500 de spectatori la finala de sâmbătă, şi cele două semifinale de marţi, 18 mai, şi de joi, 20 mai, şi la repetiţiile generale. Această cifră reprezintă doar 20% la sută din capacitatea sa totală, transmite Agerpres.

Pe scena concursului vor urca reprezentanţii celor 39 de ţări participante. Publicul va trebui să facă dovada unui rezultat negativ la testul pentru depistarea noului coronavirus pentru a participa.

Reprezentanta României, Roxen, cu piesa “Amnesia”, va fi cel de-al 13-lea artist care va urca pe scena de la Rotterdam, în prima semifinală a evenimentului.

“Pentru mine, ultimul an a fost unul plin, din toate punctele de vedere, cu momente bune şi mai puţin bune, însă ceea ce contează este că am avut câteva proiecte care m-au bucurat nespus. Piesa ‘Amnesia’ este una extrem de personală, cuprinde toate aceste sentimente pe care le-am trăit în ultima perioadă şi le dă voce. O simt aproape de mine, mă reprezintă, iar sufletul meu şi trăirile mele se regăsesc în ea”, a declarat Roxen, după alegerea melodiei, potrivit unui comunicat al TVR.

Alături de reprezentanta României, în prima semifinală Eurovision 2021 vor concura reprezentaţii Lituaniei, Sloveniei, Rusiei, Suediei, Australiei, Macedoniei de Nord, Irlandei, Cipru, Norvegiei, Croaţiei, Belgiei, Israel, Azerbaidjan, Ucrainei şi Maltei. În finala care va avea loc pe 22 mai se vor califica zece concurenţi.

Alţi zece artişti se vor califica din a doua semifinală, celor 20 de finalişti urmând să li se alăture, în actul final, reprezentanţii ţării gazdă şi ai Big Five - Franţa, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie.

Fiind desemnată reprezentantă a României la ediţia din 2020 a competiţiei Eurovision, Roxen a lansat cinci piese pentru selecţia naţională, piesa “Alcohol You” fiind desemnată câştigătoare. Din cauza pandemiei COVID-19, competiţia Eurovision din 2020 a fost anulată, însă Roxen rămâne reprezentata României pentru ediţia din 2021 de la Rotterdam cu o nouă piesă: “Amnesia”.

Eurovision Song Contest 2021 va avea loc la Rotterdam, sub sloganul “Open Up”, cu semifinalele pe 18 şi 20 mai şi finala pe 22 mai. La ediţia cu numărul 65 a concursului participă - alături de România - alte 39 de ţări.

Atât semifinalele, cât şi finala internaţională a ESC 2021 vor fi transmise live pe TVR.

Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de Duncan Laurence, reprezentantul Regatului Ţărilor de Jos, cu piesa “Arcade”, în 2019. Ediţia 2020 a Eurovision Song Contest a fost reprogramată de către organizatori din cauza pandemiei.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006).

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele 39 de piese înscrise în concurs:

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri