
VIDEO INTERVIU Marius Tudosiei (operator Horeca): „Vestea bună este că România reacţionează pozitiv, dar e şi un semnal de alarmă pentru ReturoSGR: această „lună de miere” n-o să dureze la nesfârşit”

Un dialog cu Marius Tudosiei (operator Horeca), despre ce merge bine în sistemul de reciclare ReturoSGR. Am încercat să aflăm dacă avem statistici credibile, care sunt ţintele de reciclare şi cât sunt ele de realiste, ce anume îi motivează pe consumatori să recicleze, care sunt categoriile de populaţie cele mai implicate, cum stăm cu reciclarea faţă de alte ţări din UE, care este eficienţa comunicării din partea ReturoSGR, dacă e nevoie de un sondaj de opinie şi dacă avem motive reale să fim optimişti.
Marius Tudosiei este proprietar la „Băcănie Veche”. Prin urmare, Marius este băcan, cârciumar, operator de catering şi, nu în ultimul rând, gazda unui podcast despre mâncare. Este un om cu o mare pasiune pentru gust în general şi pentru gătit în special, dar, mai ales, este o persoană cu mult spirit civic. Pentru toate aceste calităţi, l-am invitat la o discuţie informală despre sistemul ReturoSGR, „Sistemul de Garanţie Returnare” al ambalajelor de băuturi.
Interviul integral:
Fragmente din interviu:
Avem statistici credibile?
Trebuie să recunoaştem că o parte din sistem produce nişte rezultate pe care nu putem decât să le aplaudăm, adică se reciclează cu mult mai mult. Avem nişte statistici în care credem, pentru că eu în statisticile anterioare nu mi-aş pune foarte mare bază. Acum măcar totul funcţionează cu ajutorul unor scanere, e mai simplu, e mai clar. Înainte, lucrurile nu erau chiar aşa şi se mai făceau şi rapoarte „din pix”. De asta zic că ce a fost în trecut s-ar putea să nu fie neapărat relevant, dar e important ce facem de-acum înainte.
Care sunt ţintele de reciclare? Ţi se par nişte obiective realiste?
Eu am văzut nişte cifre foarte optimiste: 65% din total ambalaje reciclate în 2024, 77% în 2025 şi 90% în 2036… Antreprenorul din mine ar găsi cu siguranţă o soluţie ca țintele să fie atinse. Pentru că noi, antreprenorii, dacă ne punem ceva în cap, atunci facem. Dimensiunea, totuşi, e una foarte mare şi sunt implicaţi 18 milioane de oameni în povestea asta. Pentru că, dincolo de ce facem noi, ca operatori în Horeca sau proprietari de magazine, ponderea cea mai mare, covârşitoare, o formează oamenii de acasă… rămâne să se alinieze şi ei.
Consumatorii se implică?
Văd că oamenii vin la centrele de reciclare, ceea ce mi se pare un lucru remarcabil. Vedem chiar cozi la punctele de reciclare. Consumatorii vin şi cifrele pe care le-am văzut în ultima perioadă ne arată că lucrurile merg în direcţia potrivită.
Ce îi motivează pe oameni să recicleze?
Doar un studiu la nivel naţional ar putea să ne arate care sunt adevăratele motivaţii ale oamenilor. Părerea mea este că cei 50 de bani contează. Dacă vii cu 20 de ambalaje pe care le predai, asta înseamnă 10 lei. Trăim într-o ţară în care 10 lei contează, sunt importanţi pentru absolut toată lumea. Şi atunci cred că asta e o motivaţie puternică. Ce n-am înţeles, nici pe departe, din campania de comunicare, e cum s-ar putea activa celelalte resorturi în oameni. Şi vorbim, pe de o parte, de utilizatorii casnici, dar, pe de altă parte, mai vorbim despre o categorie care a fost ignorată sau uitată: ospătarii şi picolii din restaurante. Probabil că această categorie nu a fost încă adresată.
A apărut o categorie de oameni care trăiesc din reciclare?
Când am fost în Asia, vedeam oameni cu nişte cărucioare, cu saci foarte mari din rafie în care adunau ambalaje. Probabil că se duceau să le vândă undeva şi mi-a fost foarte clar că nu erau angajaţii primăriei. A apărut şi la noi categoria asta, i-am văzut deja, acei oameni cu venituri mici care obţin resurse financiare suplimentare din activitatea de reciclare. Aici motivaţia celor 50 de bani este mai mult decât relevantă, fiindcă nu cred că aceşti oameni fac reciclare pentru salvarea planetei sau pentru repunerea sticlei în circuitul comercial.
Există şi nişte „nostalgici ai reciclării”?
Cred că există şi categoria asta, de oameni un pic mai în vârstă, care au prins perioada dinainte de 1989, când reciclarea era obligatorie şi când returnai sticlele de lapte şi de bere şi primei garanţia. Cei care au trăit acele vremuri au deja chestia asta în ADN. Acum, ei doar revăd scena asta cu reciclarea, o scenă care se chema „Cei trei R” (Recuperare, Reciclare, Refolosire). Poate noi avem impresia că reciclarea e vreo invenţie de dată recentă. Nu, absolut nu! Omenirea a funcţionat, până în perioada boom-ului economic, mai degrabă pe principii de „upcycling” sau „recycling”.
Ce altă categorie de reciclatori mai cunoşti?
Văd oameni tineri care, pur şi simplu, fac chestia asta cu bucurie şi mai văd părinţi care-şi antrenează copiii să recicleze. Astea sunt obiceiuri care trebuie trimise generaţiilor viitoare şi cred că avem datoria asta să o facem.
Avem şi categoria „reciclatori de nevoie”?
Există categoria oamenilor care lucrează în Horeca şi care, de nevoie, îşi iau sacii după ei şi se duc la automatele de reciclare, pentru că, fizic, nu ai unde să stochezi ambalajele, dacă Returo nu vine să-i ridice, cea ce se întâmplă adesea. Pe aceşti lucrători din Horeca, o să-i vezi mai ales la primele ore ale dimineţii, între şase şi opt, cu maşinile cu saci, la automatele de reciclare ale magazinelor de tip „cash & carry”.
Se mai returnează ambalajele băuturilor scumpe?
Singura şansă ca să returnăm sticla unui vin scump (care poate ajunge şi la 600-800 de lei), ar fi să o combinăm cu celelalte ambalaje de prin casă. Eu mă gândesc că oamenii care apreciază un produs de foarte bună calitate au şi conştiinţa rolului pe care îl au în această scurtă viaţă pe Pământ şi cred că, la un moment dat, ar putea să ducă acele sticle despre care vorbim la reciclat, împreună cu ce mai adună prin gospodărie. Mai ales că produsele acestea scumpe nu sunt neapărat destinate consumului imediat: ele sunt făcute cadou, sunt trimise în străinătate, sunt păstrate pentru Crăciun, sunt ţinute pentru ocazii speciale. Dar, cred că vorbim despre nişte procente complet insignifiante din totalul general de ambalaje.
De ce, în unele tări din UE, ambalajele din sticlă nu sunt incluse într-un sistem de tip Returo?
Deoarece ţările astea au nişte sisteme de recuperare a reciclabilelor foarte bine puse la punct. De exemplu, într-o suburbie a oraşului Milano, unde locuieşte sora mea şi unde am stat şi eu o vreme, ni s-a pus în vedere să nu cumva să amestecăm sticla cu plasticul, să le punem pe fiecare la tomberonul propriu, pentru că altfel nu ţi se mai ridică gunoiul. Ba mai mult, primeşti şi o amendă de la primărie, care nu e foarte mare, dar e totuşi o amendă şi nu ai chef de o amendă. Mai bine le pui separat, iar ei chiar le strâng şi le reciclează separat. Trebuie să recunoaştem că sunt o mulţime de ţări absolut civilizate în care nu vezi pe niciun câmp, niciun pet, nicio sticlă şi nicio pungă de plastic.
Feedback-ul pozitiv de la populaţie se datorează campaniei de comunicare ReturoSGR?
Înainte să mă apuc de un business cu mâncare, am făcut 10 ani de marketing, iar părea mea e că nu există o reală comunicare din partea ReturoSGR. Povestea asta cu „hai să ne prindem într-o horă a reciclării” e de râsul curcilor, pentru că era nevoie de un „call to action” mult mai exact. Din fericire, trăim într-o ţară în care unii oameni au conştiinţa faptului că trebuie să facă ceva ca să nu moară îngropaţi în gunoaie. Însă, cred că ponderea argumentelor pentru care vedem cozi la centrele de reciclare este, în momentul de faţă, înclinată către cei 50 de bani.
Este necesar un sondaj de opinie din partea ReturoSGR?
În anumite privinţe şi cu mulţi ani înainte, când aveai dubii, întrebări fundamentale sau îndoieli, te duceai la biserică şi te rugai. Acum, în lumea modernă, suni un institut specializat şi faci un sondaj de opinie ca să afli răspunsuri la cele mai multe dintre întrebările care te frământă. Acest sondaj este necesar şi îl aştept cu foarte mare interes, pentru că m-ar ajuta şi pe mine să-mi recalibrez discursul sau training-ul pe care trebuie să-l fac, în permanenţă, cu oamenii cu care lucrez.
Putem trage nişte concluzii optimiste?
Dinspre partea consumatorilor, e clar că feedback-ul e bun. Aşa cum observ eu, nu e sistemul atât de bine pus la punct pe cât de bine au reacţionat consumatorii. În momentul de faţă, sistemul e într-un oarecare blocaj, dovadă toate întârzierile în privinţa ridicării ambalajelor şi tergiversarea răspunsurilor la întrebările noastre, cei din Horeca. E limpede pentru mine că ReturoSGR e „în burnout” acum. Când publicul reacţionează mult mai bine decât te aştepţi, înseamnă că nu trebuie să faci mare lucru, doar trebuie să redimensionezi puţin sistemul ca să corespundă aşteptărilor. Pe de o parte, vestea bună este că România reacţionează. Pe de altă parte, e un semnal de alarmă pentru ReturoSGR că această „lună de miere” n-o să dureze la nesfârşit. Dacă tu te duci o dată, de două ori, de trei ori şi sistemul tot nu funcţionează, rişti să te laşi păgubaş. Oamenii nu vor înveşti energie şi timp la nesfârşit. E păcat, fiindcă mulţi oameni nu vin neapărat pentru cei 50 de bani, ci fiindcă pur şi simplu cred în povestea asta şi s-au identificat cu valorile sistemului.
Publicitate și alte recomandări video