anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 17.08.2022

(VIDEO) La Chicerea, Tomeşti, apa curge doar la miezul nopţii, cât un fir de aţă

GALERIE
tomesti1apa-tomesti1apa-tomestitomesti-apa2tomesti-apa3
  • tomesti1
  • apa-tomesti1
  • apa-tomesti
  • tomesti-apa2
  • tomesti-apa3
- +

În satul Chicerea, pe deal, spre releu, localnicii aud noaptea fazanii și greierii cântând. Îi aud, pentru că noapte de noapte, cetățenii comunei Tomești, de care aparține satul Chicerea, fac de strajă lângă robinete: la ei, pe deal, apa curge doar noaptea, cu țârâita. Așa că cine nu e prea obosit de peste zi, are misiunea de a umple sticle, oale și găleți cu apă, ca să poată găti a doua zi. 

Venirea apei e un eveniment marcat cu mesaje de atenționare trimise între vecini. Localnicii au decis să se unească și să pună presiune pe autoritățile care de câțiva ani îi lasă să se usuce în soarele torid al verilor ca tomatele italienilor.

Au făcut nenumărate sesizări la „ApaLetal”

Lupta dintre localnicii din Chicerea deal pe de o parte și ApaVital şi Primăria Tomești pe de altă parte, se reaprinde în fiecare vară. Primele zile de caniculă încing și spiritele oamenilor care după câteva zile de așteptare, sleiți de căldură, obosesc să privească picăturile de apă care se scurg noaptea în câte un ibric. Peste zi sună la ApaVital să se plângă că nu au apă, dar au ajuns doar să facă colecție de numere de înregistrare a sesizărilor.

3460751 din 20 Iunie

3461453 din 21 Iunie

3461701 din 22 iunie

3462640 din  23 iunie

3463192 din 25 Iunie

3463280 din 26 Iunie

Acestea sunt doar sesizările făcute de una dintre familii. „Altă zi fără apa. Am cerut număr de înregistrare. Normal ca nu pot sa trec de Call center. Ei nu au nici o avarie. Uffff”, răsuflă cu năduf Ovidiu Ostafi.

„Eu nici nu mai notez numerele de înregistrare. Le cer, dar nu le mai notez. La ce bun?”, mărturisește Ionuț Mihalache, un alt localnic din Chicerea. Încet, încet, în drum ies reprezentenții a șase - șapte familii ca să-și spună oful. Împreună cu alte câteva zeci de localnici au trimis și acum doi ani o scrisoare către “ApaLetal”, cum numesc localnicii compania furnizoare de apă.

Au fost asigurați atunci că se va încerca suplimentarea debitelor de apă și au fost informați că, potrivit legii, autoritatea publică locală are obligația de a dezvolta sistemele publice de alimentare cu apă și de a construi rezervoare. Cu hârtii și apeluri disperate transmise când Primăriei Tomești, când furnizorului de apă.

Sesizările se opresc la dispecerul ApaVital

“Băieți, de 6 zile nu curge apa în Chicerea, pe Releu. Nu a venit nimeni de la voi să constate, deși fac sesizări zilnic. Jumătate de deal nu are apă. De ce vorbiți prostii că faceți și dregeți cînd toate sesizările se opresc la Dispecer? trimiteți o echipă, deți drumul la pompe, veniți cu soluții, nu mai fiți viteji pe Facebook. 6 ZILE FĂRĂ APĂ. Pricepeți?”, le-a transmis Ovidiu Ostafi săptămâna trecută celor de la ApaVital, pe pagina de Facebook a companiei de apă. 

“Șase zile fără apă, contabilizează Ovidiu Ostafi, care continuă: “Eventual curge apa câte jumătate de oră noapte. Din toate casele astea sunt două fântâni, la vreo 20 de case. Mai pândește mama noaptea și adună în sticle, în oale. Când am venit aici nu era așa, și primarul când dă autorizații ar trebui să se gândească puțin. Ar trebui să existe un rezervor undeva la deal, dar nu există acel rezervor. A fost. Cei de la ApaVital au promis acum doi ani că vor pune pompe și că fac rezervor. Dar...”.

Strâng apa în bazine de o mie de litri

“Au fost aici la releu trei bazine mari, când a fost CAP-ul și le-au scos. Dacă nu mai era apă, au ruginit. Dar puteau să le curețe, să le vopsească. Îs luate de acolo de când s-a tras apa. A fost unul vândut pe acolo, pe la Peco în față, unul la Vlădiceni..”, îl completează vecina Natalia Boandă pe Ovidiu.

„Îi sunăm la ApaVital și ni se spune să sunăm la Primărie. Sunăm la Primărie și ne zice să sunăm la Apa Vital. Stăm fără apă. Ne sculăm la ora 2 noaptea, plătim aer, că se învârt contoarele de se dau peste cap. Speli o mașină, două, de rufe și la a treia deja nu mai ai apă. Am cumpărat bazine de astea de o mie de litri și strângem să ne spălăm și noi. Am sunat la apa Vital și am zis cum e asta, să plătesc aer? Că apă n-am. Nici de băut, nici de făcut mâncare. Trebuie să strângem ca pe timpuri, în sticle, în găleți, să avem apă de făcut mâncare. De spălat strângem în bazin”, mai spune femeia.

Rezervoarele cu plutitor sunt la ordinea zilei

Familii tinere, care sperau să le ofere copiilor lor un mediu plăcut, aproape de natură, s-au trezit condamnate să rezolve zilnic problema presantă a apei, pentru igiena personală, pentru curățenie, pentru gătit. “Dimineața ne trezim fără apă. La prânz, dacă avem noroc curge, dacă nu, nu. Seara nu avem apă deloc. Noaptea. Dacă vrei să faci o baie, poți doar noaptea, după 12-1, dacă nu adormi. Majoritatea și-au mai montat rezervoare cu plutitor. Eu nu am, stau la pândă. Când vine apa, pun în butoi”. Așa descrie Ionuț Mihalache viața lor de zi cu zi în Chicerea.

Meseria de apar (n.r. Cel care vindea apă, aducând-o cu sacaua) o fi fost scoasă din nomenclatorul meseriilor din România, dar în satul de pe dealul Tomeștiului un astfel de întreprinzător s-ar bucura de succes. „Am mai avut perioade, am stat o săptămână fără apă. Terminasem toate rezervele, aduceam cu duba, dar de unde să tot aduci?”, întreabă retoric Mihalache.

Rezervorul de 1000 de litri se regăsește în aproape toate grădinile. Uneori gol, alteori cu apa înverzită, la cei care s-au zgârcit și nu s-au îndurat s-o consume. Rocsana Catrinescu și soțul ei au trei copii mici. Au acasă un bazin cu plutitor. Nu mai pândesc robinetele, bazinul se umple în momentul în care apa furnizată de ApaVital ajunge până la ei pe deal: “Noi, începând din luna aprilie, nu mai suntem pe direct la ApaVital, suntem doar pe bazin. În sensul că noaptea se încarcă bazinul, ca să avem ce folosi ziua. Pentru că dacă la ei, vecinii mei care sunt puțin mai jos pe deal decât mine, apa curge cât un fir de ață, la mine nu mai este deloc. Iar recent am rămas fără apă în bazin. Asta înseamnă că cel puțin 3-4 nopți nu a picurat nici noaptea apă”.

Se produce vacuum şi se poate înregistra un consum artificial

Dacă peste zi Chicerea zace sleită de căldură, noaptea, când apa ajunge totuși la robinete, în casele de pe deal se stârnește agitația: “Când vine apa, vine doar aer și se învârte ceasul la greu. Plătim aer. Răspunsul e că dacă se învârte, când vine apa, se întoarce ceasul înapoi”, spun localnicii Mihaela Mazilu, Natalia Boandă, Ionuț Mihalache.

Cel din urmă adaugă: „Ei presupun că atunci când apa se duce la vale pe conductă face vacuum, vid și trage aerul. Eu am supapă de sens, la mine nu mai poate să tragă aer, vine apa. Au venit, mi-au montat aerisitor din acela automat, tot la insistențele mele. Degeaba. În fiecare zi trebuie să fii pe fază când se oprește apa și când revine apa, la bazinul de la veceu. Flotorul fiind în jos, intră aer pe acolo și poate să intre și o oră, două, trei, poți să înregistrezi un metru cub, jumătate de metru cub de fiecare dată”.

Rocsana Catrinescu ține la piept, în port-bebe , un bebeluș care aude astfel din primele luni caniculare din viața sa despre explicațiile fără soluții primite de adulții din jurul său de la autorități: „De câte ori sun mi se spune, mi se spunea, acum nu mi se mai spune nimic, că stau prea sus în vârful dealului și nu ajunge apa. Dar vecinii care stau și mai sus de mine au primit recent autorizațiile de branșament și toate celelalte. Puteau foarte bine să le spună nu dăm autorizație până când nu există rețea”.

Apa de poaie, aşteptată ca o binecuvântare

„Așteptăm ploaia de trei zile. La mine ieri apa era ca firul de ață, să spăl vase nu pot, mașina de rufe iese din discuție, nici centrala nu o încălzește, dar trebuie pentru igiena intimă”.

„Problema noastră e cu ApaVitalul în primul rând. Nu bagă presiune pe conducte ca să nu pocnească țevile. Țevile, din cîte am înțeles, sunt de proastă calitate. Dacă bagă presiune, ca să ajungă și la noi, pe vârful dealului, pocnesc”.

„A fost incendiu pe deal pe 9 aprilie, era să ardem ca vitele în grajd că apă nu era deloc. Au ars 15 hectare. Dacă aveam apă, stingeam, dar așa, stai și mori. Ce să mai vorbim de făcut un hidrant, asta deja e o utopie”.

„Ne-am săturat de dat telefoane și te mai iau și peste picior. Cine v-a pus să vă mutați acolo?”

„Ni se spune că lumea udă în grădină. Oameni buni, care e diferența între noi care suntem cât, 100 de familii pe dealul ăsta, și un bloc turn cu 100 de apartamente? Care e diferența dintre noi? Ălora le dai apă în permanență și noi avem cu țârâita. Înțeleg că e secetă, dar au mai fost ani secetoși, secetă e și în alte localități. De ce acolo se poate asigura apă și la noi nu? Înțeleg cu seceta. Eu am mai pus două bazine și acumulez apa de ploaie de pe garaj, ud grădina cu apa de ploaie”.

„Primarul a promis de acum doi ani de zile că va face ceva. Între timp se laudă prin ziare, pe rețele de socializare cu proiecte din fonduri europene, facem toată rețeaua, toată canalizarea. Ia veniți pe deal să vedeți cum se trăiește în miezul comunei”, transmite unul dintre localnici.

Primarul ne-a trimis la ApaVital

“Sunați la ApaVital, primăria nu vinde apă. Sunt la București nu pot vorbi”, ne-a invitat primarul din Tomești, Ștefan Timofte, la întrebarea adresată de Ziarul de Iași despre situația din satul Chicerea și despre soluțiile sunt pentru rezolvarea ei. Două ore mai târziu, primarul și-a delegat consilierul personal să ofere un răspuns oficial.

Tudor Bompa a declarat: “Se va face o nouă stație de pompare a apei, de asta noi am și alocat o suprafață de 1000 de petri pătrați. Dar în acest moment trei pompe nu reușesc să ducă apa în deal, nu fac față. În acest moment noi avem echipe în teren, împreună cu ApaVital. Zona este într-o continuă dezvoltare, ca toate zonele limitrofe Iașului. După ora 16, când oamenii se întorc de la serviciu, toată lumea se spală, spală, e o perioadă cu un consum maxim de apă și pompele existente nu reușesc să ducă apa până în deal”.

ApaVital dă vina pe primărie

Managerul ApaVital, Mihail Doruș, cunoaște problema din Chicerea: „I-am solicitat domnului primar un teren pentru un rezervor, am de vreo doi ani planificat acolo. Am un proiect, se obțin greu avizele. Asta-i țara, ei o iau înainte. Nu eu am dat autorizații de construcție. Eu ar trebui să știu un plan urbanistic general, să fiu înștiințat unde se va construi, să vină cu drumuri, să vină cu rețele cei care răspund și după aceea oamenii să-și facă case. Se întâmplă, știți vorba aia cu furtuna perfectă: dacă eu am o avarie, sau ferească Dumnezeu lipsește tensiunea, că are Eon-ul o problemă, eu nu pot umple un rezervor sau am o avarie și mai vin și două zile de secetă și sisemul se golește și îți ia o jumătate de zi până îl echilibrezi din nou. Se întâmplă, mai ales vara se întâmplă, când nu plouă o săptămână-două, încep să apară tot felul de probleme. Fiindcă toată lumea udă, noi ne-am transformat într-un fel de agenție de îmbunătățiri funciare vara. Ori, mie, standardele nu îmi permit să dimensionez nicio conductă și niciun rezervor pentru activități agricole. Scopul nostru e să asigurăm apa menajeră”. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Rivalităţi globale (II)

Lucian DÎRDALA

Rivalităţi globale (II)

Este mult mai greu să articulezi, astăzi, o doctrină a îngrădirii, când ţintele ei sunt regimuri cu care nu demult Occidentul stătea - iar în anumite domenii, încă mai stă - la aceeaşi masă, tratându-le drept actori legitimi.

opinii

Provincialismul trufaş al capitalei

Florin CÎNTIC

Provincialismul trufaş al capitalei

Într-una dintre postările sale educative de pe FB, Dan Alexe sublinia că toţi avem accent şi că cel valah, „dă Bucureshti”, e unul dintre cele mai caraghioase, graiul obişnuit al respectivilor aborigeni fiind şi plin de greşeli de acord. Căci a fi provincial nu e o chestiune de plasare geografică, ci de educaţie, nu?

Caua şi politicaua

Radu PĂRPĂUȚĂ

Caua şi politicaua

Jivină fantastică caua/ e rudă cu bau-baua/ şi politicaua:/ sperie copiii: ai!/ fac pipi în pat: vai!/ Şi vrabia-i pui,/ dar dracul ştie de când îi,/ zice o zicală/ naţională./ 

Valori, performanţe, creativitate (I): Alexandra Dăriescu

Alex VASILIU

Valori, performanţe, creativitate (I): Alexandra Dăriescu

Siguranţă, sensibilitate, putere de adaptare, vecinătate netulburată a maturităţii. Sunt impresiile stabile de care am avut parte la primele audiţii ale pianistei Alexandra Dăriescu.

pulspulspuls

Sângele de frate - Care-i treaba cu Muraru şi murăturile lui despre rotaţie?

Sângele de frate - Care-i treaba cu Muraru şi murăturile lui despre rotaţie?

Multă lume ne-a tot întrebat în ultimele zile cum se face de declaraţiile liderului liberal de la Iaşi, dipotatul Muraru, legate de rotaţia premierilor între PSD şi PNL, au fost aşa de preluate şi mediatizate de tătă presa naţională, asta în timp ce până atunci dipotatul şi-n limbă dacă stătea nu relata nimeni nimicuţa despre el. 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.