
Un șofer de la Detașamentul de Pompieri din Turda este cercetat disciplinar de ISU Cluj după ce a riscat să fie lovit de tren în timp ce se deplasa la o intervenție marți, 9 aprilie, la Câmpia Turzii, județul Cluj.
”Marți în jurul orei 11:20, pompierii din cadrul Detașamentului Turda au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă de locuit situată pe strada Republicii din municipiul Câmpia Turzii. La fața locului au fost alocate două autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autoscară și, preventiv, un echipaj SMURD. Pentru gestionarea optimă a intervenției, forțele s-au deplasat pe două trasee diferite, unul dintre acestea fiind peste trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Republicii din municipiul Câmpia Turzii.În urma vizualizării imaginilor, unitatea noastră a demarat în regim de urgență cercetarea disciplinară care se impune pentru analizarea celor întâmplate și tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de această situație ce a pus în pericol viața echipajului care a încadrat autospeciala de intervenție”, anunță reprezentanții ISU Cluj, potrivit turdanews.net.
O altă măsură dispusă a fost înlocuirea din serviciu a conducătorului auto al autospecialei de intervenție, iar până la finalizarea verificărilor acesta nu va mai fi planificat în serviciul operativ.
Șoferul autospecialei din imagini va fi supus unui evaluări psihologice, iar eventuala repunere a acestuia în serviciul operativ, în calitate de conducător auto, va fi realizată în urma unei reinstruiri, mai arată ISU Cluj.
Publicitate și alte recomandări video