VIDEO – Moment penibil la Curtea de Apel – Când șefele instanței își clamau „independența”, le-a sunat Lia, șefa cea mare

joi, 11 decembrie 2025, 16:15
2 MIN
 VIDEO – Moment penibil la Curtea de Apel – Când șefele instanței își clamau „independența”, le-a sunat Lia, șefa cea mare

Conducerea Curții de Apel București a organizat joi o conferință de presă în care a încercat, fără prea mult succes, să demonteze acuzațiile aduse de unii colegi magistrați în reportajul Recorder.

Președinta instanței a vorbit despre independența judecătorilor de la Curte, în condițiile în care în documentarul Recorder instituția pare un simplu „apendice” al rețelei Liei Savonea. Dar în timp ce Liana Arsene clama „manipulările” jurnaliștilor, vicepreședinta Curții, Ionel Tudor, aflată în dreapta sa, a primit un telefon de la … Lia.

Momentul a fost suprins de jurnaliștii de la Recorder prezenți la conferința de presă.

„Avem dovada că Lia Savonea, șefa Înaltei Curți, își exercită puterea din umbră asupra conducerii Curții de Apel București!

În documentarul Recorder, mai mulți magistrați vorbesc despre faptul că Lia Savonea este văzută ca un „conducător absolut al sistemului” și că un exemplu este faptul că și-a păstrat influența asupra conducerii Curții de Apel București, „pe care o conduce prin proxy (n.r. – interpuși)”.

Astăzi, tocmai în conferința de presă în care conducerea Curții de Apel a ieșit să spună că informațiile din documentarul Recorder sunt „manipulări”, s-a petrecut un moment incredibil, care arată că Lia Savonei a trimis indicații chiar în timpul conferinței.

Ionela Tudor, vicepreședinta instanței, i-a șoptit președintei Liana Arsenie: „M-a sunat Lia, mă duc să vorbesc”, după care a ieșit din sală. S-a întors în scurt timp și i-a șoptit Lianei Arsenie ce să răspundă. Cele două nu și-au dat seama că dialogul lor este surprins de microfoanele presei.

Mai jos, fragmentul video care surprinde dialogul.

P.S. În această seară vom publica pe Recorder un reportaj de la conferința de presă de astăzi”, au scris jurnaliștii de la Recorder pe pagina de Facebook.

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii