Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

VIDEO Momente emoționante în Ucraina. Copii răpiți de ruși s-au întors acasă. „Mamă, nu vreau să-ţi povestesc, nu vei mai dormi noaptea”

GALERIE
copii rapiti de rusi
  • copii rapiti de rusi
- +

Un grup de 17 copii a revenit săptămâna aceasta în Ucraina, cu ajutorul unui ONG, din „deportarea” din Rusia sau din teritorii ucrainene ocupate, relatează News.ro citând un reportaj al agenției France-Presse.

La coborârea dintr-un autobuz, la Kiev, un băiat în vârstă de zece ani, din grupul de 17 copii, sare în braţele tatălui său.

Denîs Zaporojcenko nu şi-a mai văzut fiul - şi nici cele două fiice, care se află şi ele în autobuz - de şase luni şi jumătate.

Locuiau cu toţii împreună la Herson, în sudul ocupat al Ucrainei, atunci când au fost despărţiţi - povesteşte el - la 7 octombrie, cu o lună înainte de recucerirea oraşului de către forţe ucrainene.

Lupte teribile se anunţau la Herson, în cadrul contraofensivei ucrainene, iar Zaporojcenko spune că a acceptat să-şi trimită copii departe de război, în „tabere de vacanţă” mai la sud, în Crimeea anexată.Oficialii ruşi de la şcoala unde erau înscriși copiii săi „au promis să-i trimită o săptămână sau două în această tabără”, spune el. „Însă atunci când ne-am dat seama că nu ar fi trebuit să facem asta era prea târziu”.

El spune că a putut să stea de vorbă cu cei trei copii la telefon în aceste luni lungi de despărţire.

Ucraina consideră aceşti copii - la fel ca pe cel puţin alţi 16.000 - drept „răpiţi” de către ruşi.

Moscova dezminte şi se laudă că i-a „salvat” de război şi de faptul că a creat proceduri pentru a-i reuni cu familiile lor.

Curtea Penală Internţaională (CPI) a emis săptămâna trecută un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin, pe care îl acuză de „crima de război de deportare ilegală” a unor minori.

Potrivit unor date oficiale de joi ale Parchetului General ucrainean, 16.226 de copii au fost deportaţi de la începutul invaziei ruse a Ucrainei, la 24 februiarie 2022.

De la această dată, 465 de copii au fost ucişi, 940 au fost răniţi, iar 395 sunt daţi dispăruţi din cauza războiului.

„Intimidare și șantaj”


Mîroslava Harcenko, o juristă la ONG-ul Save Ukraine, care a organizat repatrierea acestor 17 copii, afirmă că autorităţile ruse au folosit „intimidarea, manipularea şi şantajul” pentru a pune mâna pe copii.

„Ei le spun (părinţilor) că au la dispoziţie o oră să se gândească şi că, dacă vin ucrainenii, aceştia vor aduce mercenari americani care «vă vor bate şi viola, iar asta este singura voastră şansă de a vă salva copiii»”.

ONG-ul răspunde unor cereri ale unor părinţi disperaţi, care nu au reuşit să-şi recupereze copiii din cauza refuzului administraţiei ruse.

Fără ajutorul organizaţiilor guvernamentale sau internaţionale şi în lipsa unui acord diplomatic între Kiev şi Moscova, ONG-ul este nevoit să se plieze unor proceduri administrative implementate de către ruşi în vederea fiecărei repatrieri.


Asociaţia a reuşit să organizeze, pentru prima oară, o întoarcere în grup în Ucraina.

Aceasta a închiriat autobuzul, a luat la bord unele mame şi a făcut un ocol lung - prin Polonia, Belarus, Rusia şi apoi Crimeea, din cauza lipsei autorizaţiei de a trece linia frontului, în sudul Ucrainei.

Reeducare politică


Mai mulţi copii, intervievaţi miercuri de AFP, declară că nu au fost supuşi unor rele tratamente, însă povestesc despre o formă de educaţie politică menită să-i convertească la discursul Kremlinului.

„Dacă nu cântai imnul naţional (rus), ei te obligau să scrii note explicative. Iar de Anul Nou ne-au arătat (discursul preşedintelui rus Vladimir) Putin”, povesteşte Taisia Volînska, originară din Herson.

Iana Zaporojcenko, fiica în vârstă de 11 ani a lui Denîs, spune că erau ”multe inspecţii” ale unor oficiali ruşi în tabără.

„Ne cereau să cântăm şi să dansăm, atunci când erau inspecţii”, declară fata.

Inesa Vertoş, în vârstă de 43 de ani, care l-a aşteptat pe fiul ei „zi de zi”, declară că l-a regăsit „mai serios”.

„Mă priveşte şi-mi spune «mamă, nu vreau să-ţi povestesc, nu vei mai dormi noaptea»”, spune ea.

Mîroslva Harcenko, de la Save Ukraine, dă asigurări că psihologi se vor ocupa de fiecare dintre aceşti copiii în parte.

Ea insistă pe lângă părinţi să nu se întoarcă să trăiască în „zone periculoase”.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri