VIDEO Momentul în care Codruț, câinele Maiei Sandu, îl mușcă pe președintele Austriei. ”Victima” a umblat apoi cu mâna bandajată

vineri, 17 noiembrie 2023, 09:10
2 MIN
 VIDEO Momentul în care Codruț, câinele Maiei Sandu, îl mușcă pe președintele Austriei. ”Victima” a umblat apoi cu mâna bandajată

Câinele preşedintei Maia Sandu a încălcat joi protocolul diplomatic, muşcându-l de mână pe preşedintele austriac Alexander Van der Bellen, aflat în vizită în Republica Moldova, relatează presa locală.

 

Incidentul a avut loc în momentul în care cei doi lideri se plimbau în curtea reşedinţei prezidenţiale, iar Van der Bellen a încercat să mângâie câinele, un câine salvat de pe stradă, numit Codruţ.

După o întrevedere trilaterală de la Preşedinţie, preşedintele Austriei, Alexander der Bellen, preşedinta Sloveniei, Natasa Pirc Musar, şi Maia Sandu au făcut o plimbare prin curtea instituţiei, unde se afla şi Codruţ. La un moment dat, şefa statului moldovean s-a apropiat de animal şi l-a mângâiat. Natasa Pirc Musar a rămas deoparte, însă Alexander der Bellen s-a aprpopiat şi el de Codruţ. Când liderul de la Viena a încercat să-l mângâie, câinele l-a muşcat de mână.

Maia Sandu şi-a cerut scuze în engleză şi a explicat că animalul s-a speriat de numărul mare de oameni din apropiere.

Codruţ a ajuns în atenţia publică în septembrie, după ce a fost surprins în curtea Preşedinţiei cu Maia Sandu. Ulterior, şefa statului a publicat o fotografie cu el şi i-a relatat povestea pe o reţea socială. Şefa statului a menţionat că animalul a fost adoptat la începutul anului 2023, după ce a fost găsit pe stradă lovit de o maşină. Din nefericire, veterinarii au fost nevoiţi să-i amputeze o lăbuţă. De atunci, Codruţ a fost văzut în multiple ocazii alături de preşedinta Maia Sandu, scrie NewsMaker.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii