VIDEO: Momentul în care e împușcat premierul Fico. Suspectul, un poet de 71 de ani

miercuri, 15 mai 2024, 19:55
2 MIN
 VIDEO: Momentul în care e împușcat premierul Fico. Suspectul, un poet de 71 de ani

​Imagini care surprind momentul în care premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat în abdomen, braț și picior au început să apară pe rețelele de socializare.

Televiziunea regională din Prievidza a filmat momentul împușcării lui Robert Fico.


Omul suspectat că a tras asupra premierului slovac este un bărbat vârstnic, cunoscut pentru activitatea sa artistică, care deținea arma în mod legal. Fiul său a declarat pentru publicația slovacă Aktuality că nu își poate explica incidentul și că tatăl său nu avea probleme psihice și nu a menționat vreodată că ar avea intenții violente la adresa vreunui politician.

Un bărbat de 71 de ani identificat sub numele Juraj C., rezident al orașului Levice, este suspectul în cazul tentativei de asasinat asupra premierului Robert Fico, scriu publicațiile slovace Aktuality și Pravda.

Ministerul de Interne nu a confirmat și nici nu a infirmat încă aceste informații.

Aktuality.sk l-a contactat pe fiul presupusului atacator, care s-a declarat șocat de situație.

Bărbatul a negat că tatăl său ar fi menționat vreodată în mod deschis că dorește să atace sau să ucidă vreun politician. El a negat, de asemenea, că bărbatul de 71 de ani ar fi fost un pacient psihiatric. „Poate că a existat un scurtcircuit, nu știu. El este mai energic, dar nu a avut de-a face cu un psihiatru sau lucruri de genul ăsta”, a spus fiul.

Presupusul atacator s-a născut în 1953 și locuiește în Levice de mai mulți ani. Potrivit informațiilor publice, el este unul dintre fondatorii clubului literar Dúha, în cadrul căruia activează din 2005, scrie Pravda.

A scris trei colecții de poezie, iar un roman a fost publicat în 2010. Din 2015, suspectul este membru al Asociației Scriitorilor Slovaci. În 2016, a intrat în atenția presei când, în calitate de angajat al unui serviciu de securitate privat într-un magazin din Levice, a devenit el însuși victima unui atac.

Comentarii