anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 07.08.2020

VIDEO: Niciun călător cu mască în tren la Iași. Vă mirați de câte cazuri noi apar?

GALERIE
tren fara masti (1)
  • tren fara masti (1)
- +

Numărul cazurilor noi de COVID pare a exploda de la o zi la alta. Oamenii nu mai pot fi ținuți în case, iar măsurile simple de precauție, care pot fi înțelese de cei cu o educație minimă într-o țară civilizată, sunt refuzate de români. Motive pentru a nu purta măști în mijloacele de transport se găsesc.

Recent v-am arătat cum se călătorește în trenul care face legătura între Galați - Iași - Cluj (VEDEȚI AICI). La câteva zile distanță, exact când s-a atins recordul de cazuri noi raportate în 24 de ore, în trenul care a pornit din Iași spre Timișoara, niciun călător nu purta mască. Mai rău, nici controlorii nu aveau așa ceva la ei.

La plecare, în vagoane era foarte cald, dar imediat după ce a pornit sistemul de climatizare, s-a răcorit, iar masca nu ar mai fi încurcat prea tare. Din nefericre, cei de la CFR nu au respectat regula promisă încă din perioada stării de urgență, aceea de a lăsa un scaun liber lângă fiecare persoană, vagoanele fiind pline.

"Am călătorit mai des în ultima perioadă cu trenul. Din nefericire, am fost cam singura care purta mască. Deși respiram greu și simțeam transpirația în jurul gurii, am preferat să mă protejez cât am putut și, eventual, să-i protejez pe cei din jur. Cel mai tare însă mi-a displăcut faptul că nu erau scaune libere lângă pasageri. Mi-am făcut rezervare din timp, așa cum ni s-a cerut, dar locurile au fost împărțite tot la grămadă", a spus o tânără.

VEDEȚI ȘI:

VIDEO: Ne prefacem că purtăm mască în tren. „Puteți sufla cu asta? Eu nu pot“ - AICI

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dar la Primărie când se ajunge?

Ionuț BENEA

Dar la Primărie când se ajunge?

Arestarea lui Cristin Zămosteanu este doar vârful unui iceberg pe care procurorii trebuie să-l arate la adevărata sa dimensiune.

Filmuletul zilei

opinii

O călătorie ratată

Alexandru CĂLINESCU

O călătorie ratată

Frumoase sunt, în schimb, ilustraţiile, cărţi poştale aflate în colecţia autorului. Altfel, încercarea lui Radu Mârza de a ne fi ghid într-o călătorie care se anunţa promiţătoare este un eşec. Am dus-o până la capăt din obligaţie profesională: mărturisesc însă că am fost tentat să cobor la prima staţie.

Inventica

Neculai SEGHEDIN

Inventica

În anul 1983 eram în Munţii Orăştiei, la Sarmisegetuza Ulpia Traiana. Am intrat în magazinul sătesc, care era „cu de toate”, unde am găsit o carte care m-a fascinat de cum am deschis-o: „Inventica” de Pierre Verone, Editura Albatros, Colecţia Lyceum. Să cumperi cărţi atunci când urci pe munte cu rucsacul în spate, recunosc, nu atestă o inteligenţă prea grozavă, ba dimpotrivă, mai ales atunci când nu eşti chiar o forţă a naturii...

Geopolitrucuri

Nicolae CREŢU

Geopolitrucuri

Aproape că nu e zi care să treacă fără vreo ştire, comentarii şi dezbateri (o vocabulă, aceasta din urmă, mai puţin compromisă decât mulţimea de „talk-show”-uri în care nu numai că nu se dezbate nimic, dar domneşte o „armonie” adormitoare, între eternii lor „abonaţi”, mereu aceiaşi şi tare temători de polemos) gata să citeze ierarhii, rating-uri pe scala cărora România (deci noi, românii) se situează foarte jos. 

pulspulspuls

Cum i-a păcălit sforarul combinator Piramidon pe tăţi din breaslă

Cum i-a păcălit sforarul combinator Piramidon pe tăţi din breaslă

Caricatura zilei

Guma

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.