Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
O bunică în vârstă de 90 de ani din Irlanda de Nord a devenit marţi prima persoană din lume căreia i-a fost administrat vaccinul Pfizer/BioNTech anti-Covid în afara testelor, fiind marcat astfel începutul programului britanic de vaccinare în masă.
Margaret Keenan, din Enniskillen, a spus că s-a simţit „privilegiată” să primească doza la University Hospital din Coventry.
Vaccinul i-a fost administrat la ora locală 06:30.
„Mă simt atât de privilegiată să fiu prima persoană vaccinată împotriva Covid-19, este cel mai frumos cadou de dinaintea aniversării pe care mi-l puteam dori, pentru că înseamnă că, în sfârşit, pot fi nerăbdătoare să petrec timp cu familia şi prietenii de Anul Nou, după ce am fost singură mare parte din an”, a spus femeia, care va împlini 91 de ani săptămâna viitoare.
Ea a mulţumit echipei NHS (National Health Service) pentru îngrijire şi a adăugat: „Sfatul meu pentru orice persoană căreia îi este oferit vaccinul este să îl primească. Dacă eu îl pot face la 90 de ani, atunci şi voi îl puteţi face”.
Programul britanic de vaccinare are drept obiectiv protejarea celor mai vulnerabili şi revenirea la o viaţă normală.
Marea Britanie a devenit, săptămâna trecută, prima ţară din lume care a aprobat vaccinul anti-Covid-19 al Pfizer/BioNTech pentru utilizare pe scară largă.
Vaccinarea nu este obligatorie.
Aflați amănunte de pe news.ro.
Cuvinte cheie: + femeie de 90 de ani, vaccinul Pfizer/BioNTech
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
VIDEO Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești/Suceava
Trei copii au ajuns la spital după ce un copac a căzut peste mașina în care se aflau
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |