EXCLUSIV: Blocul groazei din Copou a fost vândut pentru 530.000 de euro
Licitatia organizata ieri de compania Delgaz Grid SA, în proprietatea careia se afla imobilul, (...)
citeste totvineri, 05.03.2021
O pacientă din Marea Britanie a interpretat la vioară Mahler și Gershwin, în timp ce era operată pe creier pentru extragerea unei tumori. Femeia a cântat în timpul intervenției chirurgicale pentru ca medicii să poată monitoriza mai bine activitatea creierului în așa fel încât să se se asigure că nu îi afectează capacitatea de a cânta, scrie Reuters. De 40 de ani, muzica este marea pasiune a femeii.
Dagmar Turner, 53 de ani, un fost consultat în domeniul managementului, a cântat la vioară pe parcursul operației, tumoarea fiind localizată în lobul drept frontal al creierului, aproape de zona care controlează micșările mâinii stângi.
Pentru a nu-i afecta capacitatea de a cânta, profesorul Keyoumars Ashkan, consultant la Spitalul de Neurochirugie King's College, a venit cu ideea de urmări activitatea creierului în timp ce pacienta cântă.
Turner a interpretat muzica lui Gustav Mahler, clasicul ”Summertime” al lui George, dar și piese ale cântărețului spaniol Julio Iglesias.
”A fost pentru prima dată când un pacient a cântat în timpul operației. Am reușit să înlăturăm 90% din tumoare, inclusiv acele zone care erau predispuse la o activitate agresivă, reușind, în același timp, că îi păstrăm intactă funcționalitatea mâinii stângi”, a spus medicul care a operat-o.
"Vioara este pasiunea mea. Cânt de la 10 ani, iar gândul că nu aș mai fi putut face asta era dureros”, a spus și femeia.
Sursa: hotnews
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Prima româncă depistată cu tulpina sud-africană, o cunoscută jurnalistă TV
De ce nu au fost puse perne pneumatice în cazul tânărului care s-a aruncat de pe un cămin
Duș mobil pentru oamenii străzii din Iași. Mașina va fi sfințită de PS Iosif Păuleţ
SUA înregistrează sub 40.000 de contaminări zilnice pentru prima oară după cinci luni
Fostul baron ALDE, Ioan Ciugulea, a „ciugulit” o şpagă de 300.000 de lei
Cum au fost româncele afectate de pandemie: 58% spun că munca de acasă a fost o corvoadă
Beatrice Rancea află abia luni dacă scapă de controlul judiciar
Polițistul care a coordonat intervenția eșuată de la Onești, dus de urgență la spital
Papa Francisc a sosit in Irak intr-o vizita istorica de trei zile
Iașul urcă în clasamentul județelor cu multe cazuri noi de COVID: 143 în 24 de ore
Se înrăutățește situația. 4.342 cazuri noi și 101 decese în 24 de ore
Pacient cu arsuri, transportat la Bruxelles cu o aeronava a Fortelor Aeriene Romane
Bucureștiul a intrat în scenariul roșu. Rata de incidență COVID a urcat la 3,05
Un student din București s-a aruncat de pe cămin, după ce a amenințat că se sinucide
Un român a plecat cu bancomatul în mașină din foaierul unei bănci din Austria
Iliescu, mai radical decât Ceaușescu la cenzurat filme. Cazul „Reconstituirea”
Sindicalistul care s-a plâns că premierul l-a făcut hoț câștigă mai mult decât Cîțu
Iașul, printre județele unde se fac cele mai multe teste COVID
Zeci de profesori au murit de COVID. Numărul lor exact însă nu se știe
A murit după o oră de sport la sală fosta șefă a Inspectoratului Școlar București
Tentative de fraudă cu vaccinuri anti-Covid în valoare de 14 miliarde de euro
Udrea: Nu se pune problema în acest moment să fie un risc ca eu să plec undeva
Chuck Norris nu poate fi vaccinat anti-COVID, fiindcă nu există în lume un ac atât de tare!
VIDEO Primar din Gorj, filmat în birou vorbind despre o şpagă de 1.500 de euro
Situație critică în Republica Moldova. Spitalele Covid nu mai au locuri
Nu lucrați mâine, că veți înnebuni. Așa spune tradiția Moșilor de Iarnă
VIDEO: Morun de 140 de kilograme eliberat în Dunăre de polițiștii de frontieră
Polițist reținut după ce a participat la furtul a 300.000 de euro dintr-un seif
Două cazuri de infectare cu tulpina sud-africană a coronavirusului, depistate în România
Atenționare meteo ANM: Vremea se răcește rapid și vin ninsorile
Cazinoul din apropierea Gării Iași, devastat de un individ nervos (UPDATE)
Cum se jefuiește vistieria țării: salarii astronomice și gradații de merit unor morți
Fiica criminalului: Recunosc că tatăl meu a luat viețile a două persoane nevinovate
Ziua preot, noaptea traficant de endorfine. Ciocolata “Doamne Ajută”, vândută ca pâinea caldă
Mii de angajați din Finanțe și ANAF vor primi laptopuri pentru a munci de acasă
Topul județelor după numărul de teste COVID care se fac în fiecare zi
Marele Premiu de F1 al Bahrainului, cu spectatori însă doar dacă sunt vaccinaţi
Cum este să lucrezi în IT într-o clădire modernă de birouri din Iași
17 persoane reținute în urma descinderilor la traficanții de droguri din Iași
VIDEO&FOTO: Accident în Copou. O șoferiță dintr-un BMW nu a acordat prioritate
Skoda Auto va desfiinţa 2% din locurile de muncă administrative din Cehia
Încă o comună din Iași este în scenariul roșu. Sunt șase în total
Instanța discută vineri cererea DNA de a i se interzice Elenei Udrea să plece din țară
Radu POPESCU„Ajutorul” rusesc |
Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)
Alexandru CĂLINESCUDe la un martie la altul |
George PLEȘUNevoia de o nouă clădire simbol pentru Iaşi |
Nicolae CREŢUOdiseea, „la feminin”? |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.