VIDEO: Pelerinii portughezi au luat cu asalt sanctuarul de la Fatima, în pofida pandemiei
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

VIDEO: Pelerinii portughezi au luat cu asalt sanctuarul de la Fatima, în pofida pandemiei

GALERIE
fatima
  • fatima
- +

Pandemia nu i-a împiedicat pe credincioşi, în special portughezi, să umple până la refuz sanctuarul de la Fatima, unde s-au încheiat joi cele două zile ale pelerinajului tradiţional anual, cu o capacitate limitată la 7.500 de persoane, pentru a respecta măsurile de securitate anti-COVID-19, relatează EFE.

Numărul maxim de persoane a fost atins miercuri seară, când pelerinii s-au înghesuit pe esplanada sanctuarului şi au celebrat astfel miracolul de la Cova da Iria (Grota Sfintei Irina) unde, potrivit tradiţiei creştine, Fecioara Maria li s-a arătat unor copii păstori. La ceremonia nocturnă, cardinalul portughez José Tolentino Mendonça s-a rugat ca pandemia "să nu devină o criză a speranţei". Pentru a minimiza riscurile de contagiere, intrarea în lăcaş a fost posibilă doar prin opt porţi semnalizate, prevăzute cu dispersoare de gel antiseptic, iar esplanada a fost împărţită în cercuri în care puteau sta doar membrii aceluiaşi nucleu familial.

Potrivit unor surse ale sanctuarului, cu excepţia unui grup de pelerini din Austria, restul credincioşilor au fost portughezi. Deşi frontiera dintre Spania şi Portugalia s-a deschis în data de 1 mai, anul acesta nu a avut loc o prezenţă masivă a credincioşilor spanioli, care era constantă la Fatima înainte de anul 2019.

Mulţi pelerini portughezi au decis să-şi organizeze în avans vizita la Fatima "de teama covid-ului", cum a declarat pentru EFE un pelerin, care a venit marţi la sanctuar împreună cu un grup de credincioşi originari din Sabugal, o localitate de la frontiera cu Salamanca. Anul trecut, pandemia a obligat suspendarea pelerinajelor, care reunesc în mod tradiţional în zilele de 12 şi 13 mai, peste jumătate de milion de credincioşi.

SURSA: Agepres

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Suflu nou în PNL, de la suflete moarte

Cosmin PAȘCA

Suflu nou în PNL, de la suflete moarte

Confruntarea dintre taberele Orban şi Cîţu în PNL nu are, până acum, nicio vagă nuanţă axiologică. Pare exclusiv o dispută pe resursele statului, asumată implicit de ambele părţi. Două armate de suflete moarte care vor să dea un „suflu nou” sifonării de fonduri publice.

Filmuletul zilei

opinii

Întâlniri

Codrin Liviu CUȚITARU

Întâlniri

„Cum, nu sunteţi profesorul Valică Şoapă de la Fizică?” „Nu”, am zis tulburat, „eu sunt de la Litere. Dumneavoastră, domnule Nefriceanu, sunteţi de la Fizică!” „Eu, Nefriceanu?” a strigat Nefriceanu uimit. „De la Fizică? Nicidecum! Sunt Placido Seringo de la Arte!”

Regionalizare (III)

George ŢURCĂNAŞU

Regionalizare (III)

Când vorbim despre necesitatea unei reforme administrative în România, cel mai adesea ne gândim doar la regionalizare, la înfiinţarea unui nivel administrativ superior judeţului. Însă, foarte important în gestionarea mai eficientă la nivelurile scalare locale e şi reînfiinţarea unui palier intermediar între comună şi judeţ.

Rolul băncilor centrale

Alin ANDRIEȘ

Rolul băncilor centrale

Băncile centrale sunt rezultatul unui îndelungat proces de evoluţie istorică, cristalizându-se organizatoric şi funcţional odată cu apariţia structurilor naţionale care le‑au creat. 

pulspulspuls

O întâlnire politică secretă între doi mari duşmani ieşeni. Ce voiau unul de la altul?

O întâlnire politică secretă între doi mari duşmani ieşeni. Ce voiau unul de la altul?

Una mai rece pe azi, taman potrivită pentru o asemenea zi caldă de vară, stimaţi telespectatori. Dar, mai întâi, să vă introducem în context. 

Caricatura zilei

Tort imobiliar

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.