Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

VIDEO: Percheziții la Opera Iași. DIICOT - Rancea, șefa unui grup infracțional organizat

GALERIE
perchezitii opera iasi (1)masina jandarmerie opera iasi (1)masina jandarmerie opera iasi (2)masina jandarmerie opera iasi (3)
  • perchezitii opera iasi (1)
  • masina jandarmerie opera iasi (1)
  • masina jandarmerie opera iasi (2)
  • masina jandarmerie opera iasi (3)
- +

Procurorii și jandarmii au descins luni dimineață la sediul Operei Naționale Române Iași. Aceștia au căutat documente, apoi i-au luat pe unii angajați, apropiați ai managerului Beatrice Rancea, și au mers împreună la locuințele acestora pentru noi percheziții.

UPDATE 

Pe lista scurtă a persoanelor inculpate oficial în scandalul delapidarii a 5 milioane de lei din bugetul Ministerului Culturii se regăsesc Minculescu Madalina Ioana, fiica vitreagă a artistulu Cristi Minculescu (IRIS), contabila Operei Iași, NĂFORNIȚĂ-ȘTEFAN Daniela, și Iațic Aligheri  Alin. angajat al Operei. Beatrice Rancea este încă la audieri la sediul DIICOT. Mai mult, AICI

UPDATE 

Beatrice Rancea, managerul Operei Iași, a fost dusă la sediul DIICOT pentru audieri, în jurul orei 14.50. Mai multe detalii, AICI

 

UPDATE 

Alighieri Iatac, dus la audieri la DIICOT:

UPDATE

Marius Aftaragaci, preşedintele Sindicatului ARTIS Moldova din cadrul ONRI, a prezentat plângerile împotriva managerului Beatrice Rancea. Principala sesizare este legată de lipsa transparenței în achizițiile publice

UPDATE

Conform g4media.ro, autoritățile au ridicat documente și de la firma creatoarei de modă Doina Levintza, sub suspiciunea că erau decontate costume care în realitate nu ar fi fost livrate Operei. „Ziarul de Iaşi“ a scris în repetate rânduri despre cele trei mari probleme care i se impută lui Beatrice Rancea: Gala Operelor Naţionale care nu a mai avut loc la Bucureşti, programată pe 28 decembrie, contractele încheiate între Operă şi regizorul Andrei Şerban, valoarea şi legalitatea acestora, dar şi contractele de închiriere de costume de la Doina Levintza. În ceea ce priveşte verificarea închirierii de costume semnate de Doina Levintza, tot ce cunoaştem este că între Beatrice Rancea şi celebra creatoare de modă există o colaborare de mulţi ani, iar costumele, apreciate mereu, de la multe dintre spectacolele din Iaşi, au purtat semnătura Doinei Levintza. Despre aceste aspecte, citiți AICI

 

UPDATE

Ministerul Culturii a transmis luni că va pune la dispoziţia Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) toate documentele necesare şi că va coopera cu instituţiile de control ale statului şi va răspunde oricăror solicitări legale necesare pentru bunul mers al anchetei desfăşurate la Opera Naţională din Iaşi.

„Referitor la percheziţiile care au avut loc, astăzi, la Opera Naţională din Iaşi, vă informăm că Ministerul Culturii va pune la dispoziţia DIICOT, la solicitarea acesteia, toate documentele necesare, va coopera cu instituţiile de control ale statului şi va răspunde oricăror solicitări legale, necesare pentru bunul mers al anchetei”, a fost anunţul făcut de minister.

UPDATE

DIICOT vorbește despre constituirea unui grup infracțional organizat condus de către managerul Beatrice Rancea, despre delapidare, despre fals și despre un prejudiciu de 5 milioane lei.

COMUNICATUL DIICOT

La data de 01.03.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Iași au efectuat un număr de 26 de percheziții domiciliare, pe raza municipiilor Iași și București, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de delapidare și fals.

În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2014, s-a constituit și a acționat, alternativ, în municipiile Iași, respectiv București, un grup infracțional organizat condus de către o persoană, în calitate de mananger al unor instituții culturale din municipiile Iași și București, grup la care au aderat ulterior și alte persoane.

Membrii grupului au acționat în scopul de a obține sume mari de bani provenind din subvenții și alocări de la bugetul de stat, în speță de la bugetul Ministerului Culturii. Acțiunile acestora vizau delapidarea, în diferite moduri, a subvențiilor acordate de Ministerul Culturii pentru promovarea sistemului cultural prin intermediul Operei Naționale București și a Operei Naționale Române Iași.

Concret, scopul organizării grupului infracțional a fost cel al obținerii unor sume mari de bani din bugetul entității angajatoare pentru satisfacerea intereselor proprii și ale colaboratorilor grupării, prin folosirea, traficarea sau însușirea unei cote mari a subvențiilor oferite de stat prin Ministerul Culturii.

Investigația penală a scos în evidență faptul că activitatea infracțională a grupării a acoperit pe de o parte întreaga gamă a achizițiilor, iar pe de altă parte au vizat și cheltuielile cu colaboratorii și chiriile.

Gruparea a acționat, în diferite perioade, atât în municipiul Iași, cât și în București, activitatea infracțională din ultima perioadă fiind desfășurată pe raza municipiului Iași.

Prejudiciul estimat în cauză, până în prezent, este de 5.000.000 de lei.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iași vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 14 persoane.

Acțiunea a fost sprijinita de ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.I.C.E. al IPJ Iași și al jandarmilor din cadrul IJJ Iași.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumţia de nevinovăție.

UPDATE

Polițiștii au ieșit după patru ore din sediul Operei Iași cu un sac de acte. Conform surselor, Beatrice Rancea ar fi în interior.

UPDATE

Conform surselor g4media.ro, 27 percheziții au loc la Iași și vor fi puse în aplicare 14 mandate de aducere în acest dosar cu fraude economice. De asemenea, vor fi ridicate documente și de la Ministerul Culturii.

INFO

Conform unor informații, și la Beatrice Rancea acasă au fost descinderi.

Surse din cadrul ONRI au declarat că în acest moment sunt duși la audieri Alighieri Iatac și managerul Beatrice Rancea.

În ultimii ani au fost făcute mai multe plângeri cu privire la managementul de la Operă.

Perchezițiie ar putea avea legătură cu raportul Curții de Conturi Iași. Acesta a scos la iveală zeci, poate sute de nereguli din instituția condusă de Beatrice Rancea.

Vom reveni cu informații.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri