anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

VIDEO: Prinţul Charles îi îndeamnă pe turişti să-şi petreacă vacanţele în România

GALERIE
charles
  • charles
- +

Prinţul Charles a venit pentru prima dată în România acum 20 de ani şi spune că a descoperit o ţară „uimitoare”. Într-un videoclip de cinci minute, Prinţul arată turiştilor ce pot să viziteze aici.

„Anul acesta trăim cu toţii momente de profundă schimbare, în care vieţile noastre au fost bulversate de prima pandemie majoră din istoria contemporană. De la Delta Dunării, cea mai mare şi mai sălbatică zonă umedă a Europei, la pădurile, izvoarele şi mănăstirile Bucovinei, Moldovei şi Maramureşului, colinele Apusenilor, întinderile nelocuite ale Harghitei, sau frumuseţea sălbatică a defileului Porţile de fier. România ocupă un loc deosebit în inima mea. Îl număr printre strămoşii mei pe Vlad Ţepeş, ceea ce ar putea explica de ce la fiecare vizită o parte din mine se simte ca acasă. Voi continua, atât cât îmi va sta în putinţă, să pledez pentru importanţa protejării şi celebrării comorilor unice ale României”, spune Prinţul Charles în clip.

adevarul.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Opțiunile geopolitice ale Europei în confruntarea dintre America și China

Alexandru LĂZESCU

Opțiunile geopolitice ale Europei în confruntarea dintre America și China

Deşi europenii au evitat până acum, în general, să adopte o atitudine excesiv de contondentă în raport cu China şi nici nu s-au raliat poziţiei americane, pe care totuşi o împărtăşesc în mare parte, au devenit tot mai îngrijoraţi şi mai iritaţi de atitudinea tot mai agresivă a Berlinului.

Filmuletul zilei

opinii

La masa oficială

Nichita DANILOV

La masa oficială

În aparenţă, înfăţişarea bonomă lui Medvedev degaja linişte şi echilibru. Dar asta era doar aparenţă. Căci pixul pe care preşedintele îl învârtea între degete în timp ce stătea în prezidiu exprima destul de multe. Nesiguranţă? Plictiseală? Nerăbdare?

Viaţa ca teatru, omul ca spectacol

Dana ȚABREA

Viaţa ca teatru, omul ca spectacol

Dacă viaţa ar fi asemenea unei scene de teatru, atunci omul nu ar putea fi decât actor sau spectator. Metafora vieţii ca teatru, în sensul scoaterii din context a replicilor lui Jaques din As You Like It de William Shakespeare, conduce la o interpretare prejudiciată („Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii sunt actori”). 

Ultimele zile

Michael ASTNER

Ultimele zile

După ce petrec săptămâni bune la ţară, la Amnaş, cum-necum vine momentul în care parcă simt că gata, ajunge. Şi asta dincolo de eventualele chestiuni concrete ce-ar fi de rezolvat la oraş. Iar din momentul acela, al fixării datei plecării, ultimele zile capătă un ritm şi-un conţinut al lor: încep să pregătesc curtea şi casa pentru absenţa mea, să fac, adică, oareşce ordine, să fac curat etc.

pulspulspuls

O mare minune dumnezeiască la saloanele Covid de la Iaşi

O mare minune dumnezeiască la saloanele Covid de la Iaşi

Pentru că e uichend, haideţi să fie, conform tradiţiei, tot fără politichie, deşi e campanie. 

Caricatura zilei

Dacia Debut

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.