VIDEO Proteste și violențe anunțate pe TikTok pentru 21-22 decembrie, când președintele Iohannis trebuia să-și încheie mandatul
Pe rețeaua chinezească TikTok se ridică un val de îndemnuri la proteste în 21 – 22 decembrie, atunci când președintele Klaus Iohannis își termină cel de-al doilea mandat. Sute de astfel de postări au fost identificate de reporterii ISE și G4Media, cu precizarea că rețeaua abundă în astfel de îndemnuri, unele cu instigare explicită la violență, altele care încearcă să oprească protestele.
Curtea Constituțională a decis prelungirea mandatului lui Iohannis, pe termen nelimitat, până când viitorul președinte ales va depune jurământul, fapt care a stârnit nemulțimirea unei părți a societății. Guvernul Ciolacu nu a decis nici acum când vor fi organizate alegerile prezidențiale, după ce primul scrutin a fost anulat.
Astfel, pe TikTok, unele mesaje instigă explicit la violență, spre exemplu la ”distrugerea, spargerea și incendierea sediilor PSD, PNL, USR, UDMR”, adică a partidelor care au anunțat că vor încerca să formeze un guvern de coaliție pro-europeană și să dea un candidat comun la alegerile prezidențiale care ar urma să aibă loc, probabil, în primăvară.
@torsoy♬ sunet original – Torsoy
Citește continuarea pe G4Media
Publicitate și alte recomandări video