Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Vrei un câine periculos? Asigură-te că poţi să ai grijă de el!

(VIDEO) Riscă 5 ani de puşcărie din cauza câinilor periculoşi din Centru. Cum vi se pare pedeapsa?

GALERIE
atac caini centrul Iasuluiatac caini centrul Iasului1
  • atac caini centrul Iasului
  • atac caini centrul Iasului1
- +

“Măcelul canin“ din centrul Iaşului a ajuns ieri pe masa judecătorilor. Cinci ani de închisoare riscă femeia care nu a avut grijă ca acei câini din rasa Amstaff să nu poată ieşi în stradă. Procurorii au trimis-o astfel în judecată pe femeia de 62 de ani, acuzând-o de cinci infracţiuni. Ei au consemnat în rechizitoriu că, pe lângă fapta din 14 ianuarie, când animalele au atacat trei persoane, aceleaşi patrupede au sărit la trecători în alte patru rânduri, printre victime fiind şi copii. Practic, acei câini erau de mult timp o teroare în tot cartierul, dar nicio autoritate nu făcea nimic. La audieri, proprietara câinilor a spus că nu are habar de incidente, sau, dacă totuşi le-a recunoscut, a declarat că animalele au fost provocate.

Procurorii ieşeni au finalizat ancheta deschisă în urma atacului canin ce a avut loc în plină zi pe o stradă din zona centrală a Iaşului. Silvia Albu, o femeie de 62 de ani, a fost trimisă în judecată ieri pentru cinci infracţiuni de neluarea măsurilor pentru prevenirea atacului canin, pentru care riscă până la cinci ani de închisoare dacă va fi găsită vinovată. Albu este cea care, au descoperit procurorii, ar fi trebuit să supravegheze câinii, mai ales că aceştia sunt din categoria celor consideraţi periculoşi.

Cel puţin cinci atacuri recente

În actul de acuzare, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi arată că Silvia Albu locuieşte pe strada Fundac Tănăsescu, situată la câteva minute de mers pe jos de Palas. Alături de fiica sa, Emanuala Silvia Albu, femeia de 62 de ani deţinea trei câini metişi din rasa American Staffordshire Terrier, categorie încadrată la categoria câini periculoşi, conform legii. Două dintre patrupede, Rhea şi Isa Bella, ce au 11, respectiv 4 ani, sunt înregistrate la Asociaţia Chinologică Română, în timp ce al treilea exemplar, Bambi, în vârstă de aproximativ un an şi jumătate, nu era declarat la momentul anchetei. După incidentul din 14 ianuarie, ce a fost foarte mediatizat, la Parchet au fost depuse şi alte plângeri cu privire la atacuri ale câinilor familiei Albu. Astfel, o primă faptă descrisă în rechizitoriu este din 7 decembrie 2017, când cei trei câini ar fi atacat-o pe Ana Maria D. şi pe fiica sa de 12 ani. Patrupedele ar fi alergat după cele două victime, însă nu le-a muşcat, acestea adăpostindu-se într-un magazin. O a doua faptă a fost plasată de procurorii a doua zi, pe 8 decembrie, când câinii ar fi atacat o vecină ce se afla alături de fiul de 13 ani.

Scena violentă: trei victime

Pe 4 ianuarie 2018, Mihai D. a sunat la 112 şi a anunţat că a fost muşcat de picior de unul dintre câinii familiei Albu. Victima chiar a declarat că, înainte să fie muşcat, a observat cum trei copii s-au întors din drum pentru a nu trece prin zona în care se aflau câinii. Un echipaj de jandarmi s-a deplasat pe strada Fundac Tănăsescu şi în data de 11 ianuarie, când Ana Maria D. a sunat şi a anunţat că trei câini au atacat-o, încercând să o muşte. La sosirea jandarmilor, Silvia Albu a băgat câinii în curte, iar la audieri a spus că nu o cunoaşte pe Ana Maria D., la fel cum a spus şi despre victima ce fusese muşcată cu câteva zile mai devreme. Cel mai grav incident a avut loc pe 14 ianuarie, fiind şi cel care, în urma mediatizării, a determinat autorităţile să intervină. În acea zi, puţin după ora 12, tânăra studentă Emanuaela H. mergea pe strada Buznea pentru a ajunge la domiciliu său de pe Splai Bahlui. Când a ajuns la intersecţia cu Fundac Tănăsescu, tânăra a observat doi câini pe stradă, liberi, respectiv Isa Bella şi Bambi. Victima a fost atacată de cei doi câini, fiind muşcată de picior, braţ şi antebraţ. Din curtea unei familii au ieşit doi bărbaţi, pentru a-i oferi ajutor tinerei. Unul a încercat să alunge câinii cu un băţ, fiind muşcat de picior, în zona inghinală. „Persoana vătămată a căzut în genunchi, iar câinele Bambi a încercat să-l muşte de faţă, însă a barat atacul cu mâna, astfel încât câinele doar l-a zgâriat pe faţă cu colţii“, se arată în rechizitoriu. Al doilea bărbat. Corneliu M., cu o mătură, a strigat la câini, fiind şi el muşcat de gamba stângă şi de palma dreaptă. „În tot acest interval de timp, inculpata Albu Silvia a strigat la cei doi câini să nu mai atace persoanele vătămate şi să intre în curte, însă fără rezultat. În cele din urmă, câinii au abandonat atacul şi au fugit în curtea locuinţei, fiind urmaţi de inculpata Albu Silvia“, se mai arată în rechizitoriu.

Declaraţia stăpânei

Fata care a fost atacată prima dată a avut nevoie de 14 - 15 zile de îngrijiri medicale, bărbatul muşcat în zona inghinală, de 14-18 zile de îngrijiri medicale, iar a treia victimă, de 12 - 14 zile medicale. Niciunul dintre cei muşcaţi nu a rămas cu vreo infirmitate, reiese din rechizitoriu. În acelaşi document se menţionează că doar doi dintre cei trei câini ai familiei Albu au fost indisponibilizaţi, aflându-se în prezent la Padocul Tomeşti. La audieri, Silvia Albu a precizat că cei doi câini care au atacat în ziua de 14 ianuarie au ieşit din curte în timp ce ea mergea pentru a încuia poarta. „Aceasta consideră că animalele sale nu ar fi atacat şi muşcat persoanele vătămate dacă acestea nu ar fi ţipat sau dacă la rândul lor nu le-ar fi atacat. De asemenea, inculpata Albu Silvia a declarat că recunoaşte şi regretă cele întâmplate“, se mai arată în rechizitoriu.

Dincolo de cele cinci fapte reţinute de Parchet, victimele au declarat că animalele nu ar fi fost supravegheate niciodată, ele fiind o „prezenţă constantă“ atât pe strada Fundac Tănăsescu, cât şi pe Splai Bahlui sau Sf. Andrei. „Aceste animale au fost dobândite pentru protecţie, însă nu au fost niciodată dresate, reprezentând un pericol pentru locuitorii din zonă în condiţiile în care gardul care împrejmuieşte proprietatea poate fi cu uşurinţă sărit, având o înălţime de aproximativ 1 metru, poarta curţii imobilului familiei Albu fiind de cele mai multe ori deschisă“, se mai arată în rechizitoriu, unde se menţionează că patrupedele au atacat de numeroase ori trecătorii sau riveranii, „transformând zona într-o arie în care câinii sunt stăpâni şi care trebuie evitată de oameni pentru a preîntâmpina un atac“. De asemenea, familia Albu ar fi fost în mai multe rânduri avertizată de Poliţie să îşi ţină câinii sub supraveghere, însă a ignorat recomandările. Poliţia nu a întreprins însă nimic mai mult decât avertizări.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri