VIDEO | RO-ALERT în Păcurari: „Urșii” de la Comănești au ajuns la Iași. Cel mai vechi urs colindă de 54 de ani
Urșii de la Comănești au ajuns la Iași. Cunoscuți pentru Jocul Ursului de pe Valea Trotușului, membrii formației colindă anual orașe din întreaga țară, la invitația organizatorilor de festivaluri de datini și obiceiuri, oferind publicului unul dintre cele mai spectaculoase obiceiuri de iarnă din Moldova.
„Suntem de la Comănești, Bacău, și venim de peste 20 de ani la Iași. În fiecare an participăm la Festivalul de Datini și Obiceiuri, acolo unde suntem invitați. Ne deplasăm în toată țara pentru a duce mai departe tradiția”, a declarat Marian Nistor, coordonatorul formației.
Costumele purtate de dansatori sunt realizate din blană naturală și sunt moștenite din generație în generație. Sergiu, unul dintre tinerii care joacă ursul de câțiva ani, spune că fiecare costum este îngrijit cu mare atenție.
„Este blană naturală, avem grijă cum o păstrăm. Ursul acesta a fost vânat cu mulți ani în urmă și de atunci dansează doar în luna decembrie, pentru a bucura oamenii”, a precizat acesta.
Reacțiile publicului sunt, de fiecare dată, entuziaste. Oamenii se strâng în număr mare pentru a urmări dansul urșilor, iar formația spune că la Iași este primită an de an cu multă căldură. Cel mai vechi dintre urși are 63 de ani și respectă tradiția de 54 de ani, încă de când avea doar nouă ani.
„Din ’71 merg cu ursu’. Cui îi place ursu’, nu e greu nimic. Capul de urs are cam 5–6 kilograme, e exact blană de urs”, a povestit acesta.
Tradiția este dusă mai departe și de cei mai tineri. O fată de doar 14 ani spune că joacă ursul de trei ani și că, deși costumele pot fi grele, s-a obișnuit deja.
„Nu e chiar atât de greu, greutatea diferă în funcție de piele”, a specificat acesta.
Publicitate și alte recomandări video