VIDEO Se deschide Clinica Veronica, singurul spital gratuit din România pentru mamele și pruncii sărmani. A fost construită de părinteșe Damaschin

vineri, 08 martie 2024, 13:58
2 MIN
 VIDEO Se deschide Clinica Veronica, singurul spital gratuit din România pentru mamele și pruncii sărmani. A fost construită de părinteșe Damaschin

Astăzi, 8 martie, are loc sfințirea Clinicii Veronica, singurul spital gratuit din România pentru mamele și pruncii sărmani, pentru tinerele însărcinate fără posibilități financiare, pentru studenții defavorizați și pentru persoanele ce provin din centrele de plasament.
 

Slujba este săvârșită  de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. 

,,Proiectul a fost inițiat ca urmare a unei experiențe în plan social de aproape trei decenii, în care am constatat greutățile cu care se confruntă persoanele defavorizate afectate de boală, în special cele neasigurate. Din păcate, în toți acești ani, mult prea multe mame singure ori cu mulți copii au pierdut lupta cu boala, durerea lăsată în urmă neputând fi alinată vreodată. În memoria acestor mame, odată cu plecarea la Domnul a mamei Veronica am declanșat demersurile pentru un centru medico – social care să ofere condițiile necesare tratării corespunzătoare, iar din data de 24 februarie 2023 am inceput lucrările la acest obiectiv”, a transmis părintele Dan Damaschin.

Așadar, în doar un an de muncă susținută, sprijiniți de oameni cu suflet mare si de opinia publică din întreaga țară proiectul a fost finalizat.
În momentul de față Clinica Veronica este pregătită să ofere cu echipamente performante și dotări de  înaltă calitate, sprijinul medical necesar, tuturor celor sărmani și suferinzi, după cum urmează:
-Secție de imagistică (RMN și CT);
-Secție de stomatologie (2 cabinete și radiologie dentară);
-Secție cardiologie;
-Secție ginecologie;
-Secție pediatrie;
-Secție medicală;
-Secție chirurgie;
-Farmacie;
-Analize medicale;
-Oficiu alimentar.

La eveniment sunt prezenți și primarul Mihai Chirica, prefectul Bogdan Cojocaru, Costel Alexe, președintele Consiliului Județean, dar și medici ieșeni cunoscuți.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii