joi, 23.03.2023
Trupa Metallica susține un nou concert la București, miercuri, la Arena Naţională, în cadrul turneului "Worldwired". Organizatorii au anunțat anterior că nu este recomandată prezența copiilor în arenă, dar părinții îi pot aduce pe propria răspundere cu bilet întreg.
Legendara trupă s-a întors în faţa fanilor români în componenţa James Hetfield (voce), Lars Ulrich (tobe), Kirk Hammett (chitară) şi Robert Trujillo (bas) într-un recital deschis de trupele Ghost şi Bokassa. Este a patra prezenţă a trupei Metallica în România după spectacolele susţinute în 1999, pe stadionul Lia Manoliu, 2008, pe stadionul Cotroceni şi în 2010, la Romexpo, în cadrul Sonisphere.
Organizatorii nu recomandă prezenţa copiilor cu vârste mai mici de 12 ani din cauza sunetului foarte puternic, părinţii care aleg să vină cu copii mici făcând acest lucru pe propria răspundere.
În zona Stadionului Naţional Arena traficul rutier a fost închis începând cu ora 12.00, în funcţie de afluenţa publicului, Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţând că este vizată strada Maior Coravu, între şoseaua Mihai Bravu şi intrarea în stadion dar şi străzi care intersectează acest segment rutier. În acelaşi fel va fi afectat bulevardul Pierre de Coubertin, între Vatra Luminoasă şi intrarea în stadion şi porţiunea dintre şoseaua Pantelimon şi stadion ca şi străzile din zonă. Restricţii vor apărea şi pe strada Tony Bulandra şi Sg.Vasile Şerbănică.
Foto credit: Miluță Flueraș pentru hotnews.ro
Cuvinte cheie: + concert metallica bucuresti video
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Netanyahu, lege inspirată de Dragnea: „Noaptea, ca hoţii”, strigă opoziţia
UEFA a deschis o anchetă cu privire la cazul FC Barcelona – Negreira
VIDEO - Imagini spectaculoase cu podul de la Brăila: A fost turnat primul strat de asfalt
Acord România-SUA: Cetăţenii vor putea cumula perioadele lucrate în ambele ţări pentru pensie
Ungaria nu îl va aresta pe Vladimir Putin, spune şeful de cabinet al lui Viktor Orban
O nouă pilulă a vindecat de cancer o treime dintre pacienţii în fază terminală
Argint european pentru un proiect strategic unic în peisajul național! (P)
Cu o pensie specială de 18.000 lei, Ciucă spune răspicat: Pensiile militare nu sunt pensii speciale
Voucherele pentru alimente vor fi livrate beneficiarilor înainte de Paşti
Protejează-ți business-ul și angajații cu sisteme UV profesionale (P)
Denisa Ionaşcu, secretarul CL Iaşi, a pierdut prima rundă a meciului cu primarul Mihai Chirica
ASF: Poliţele de asigurare emise de Euroins România îşi păstrează valabilitatea
VIDEO: Părinţii şi elevii Colegiul Pedagogic, protest la Primărie. Chirica, huiduit copios - UPDATE
Ciolacu nu mai ştie cum să născocească motive ca să nu se atingă de pensiile speciale
Un tablou necunoscut până acum al artistului american Jackson Pollock a fost descoperit în Bulgaria
Ce fel de ustensile și echipamente sunt necesare într-o bucătărie profesională? (P)
Rezidenţele Şotron, ediţia a II-a: 3 burse de creaţie pentru autori din România şi Ucraina
Autobuz cuprins de flăcări în mers, la Oradea. 20 de persoane s-au autoevacuat
Doi medici rezidenți au fost puși sub control judiciar în cazul Tesloianu
Brandul Iaşului, medalie de aur la unul dintre cele mai importante concursuri de branding din Europa
Incendiul din 23 martie 1847 a mistuit un sfert din Bucureşti
În spatele activiştilor de mediu care atacă opere de artă sunt organizaţii foarte puternice
Percheziţii DNA la Ape Minerale, societate de stat condusă de liberalul Udrişte
FOTO: “Catargul primarului” Chirica are din nou nevoie de reparaţii
S-a găsit o explicaţie pentru comportamentul straniu al obiectului interstelar „Oumuamua”
O nouă specie de orhidee ale cărei petale seamănă cu sticla a fost descoperită în Japonia
Actriţa Lindsay Lohan şi youtuber-ul Jake Paul, judecaţi în SUA într-un caz legat de criptomonede
Mabo Coffee - Secretul cafelei de specialitate: origini, măcinare și preparare (P)
A noua zi de greve şi manifestaţii în Franţa faţă de reforma pensiilor
VIDEO: Terran 1, prima rachetă imprimată 3D, nu a reuşit să ajungă pe orbită
Pancu l-a lăsat pe Grozavu fără doi jucători! Niciun produs al lui Poli sub tricolor!
Părinţii elevilor de la Colegiul Pedagogic protestează azi în faţa Primăriei
Mihai CHIPERDincolo şi dincoace de Poarta Focşanilor (II) |
Codrin Liviu CUȚITARUJonathan Coe, un prieten al Iaşului (III) |
George ŢURCĂNAŞUBucureştiul şi non-strategiile de dezvoltare regională |
Gabriel MURSASculptură în fildeş. Despre îndrăgostire |
Primăvara astronomică a adus la Iaşi un vechi politician ieşean de care cam uitase lumea. Iaca unde a venit bob sosit! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.