VIDEO-ȘOC: Mire scăpat de nuntașii care l-au aruncat în sus. Are coloana ruptă
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

VIDEO-ȘOC: Mire scăpat de nuntașii care l-au aruncat în sus. Are coloana ruptă

GALERIE
nuntasi
  • nuntasi
- +

Ce trebuia să fie cea mai frumoasă zi din viața lor s-a terminat în lacrimi pentru doi miri din Bihor. Liviu, un tânăr de 31 de ani, a ajuns la spital cu coloana fracturată în două locuri după ce a fost scăpat din brațe de invitații care l-au luat pe sus.

Întâmplarea a avut loc vineri seara la o sală de nunți din stațiunea Băile Felix. În jurul orei 21:00, la puțin timp după dansul mirilor, Liviu a fost luat pe sus de prieteni, chiar în mijlocul sălii.

“După circa 40 de minute de la dansul mirilor, în jurul orei 20:40, au venit să mă ia pe sus, dar nu m-au luat cum trebuie. M-au aruncat odată în sus, pe urmă când m-au aruncat a doua oară, m-au scăpat și am căzut pe spate”, a declarat, de pe patul de spital, Liviu Filimon.

Liviu Filimon recunoaște spune că încă se gândește dacă să îi dea sau nu în judecată pe cei responsabili de cumplita întâmplare. “Am luat legătura cu un avocat, însă mă gândesc pe mai departe ce voi face”.

Aflați amănunte de pe bihorjust.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Aukus-ul şi starea relaţiilor transatlantice

Alexandru LĂZESCU

Aukus-ul şi starea relaţiilor transatlantice

Ambiţiile Franţei de a determina decuplarea UE de Statele Unite, în baza conceptului „autonomie strategică”, şi de adoptare a unei poziţii neutre în competiţia geopolitică dintre America şi China, în coroborare cu focalizarea Washingtonului pe zona Indo-Pacifică, riscă să divizeze serios Europa şi să fractureze grav relaţia transatlantică.

Filmuletul zilei

opinii

Un geniu

Nichita DANILOV

Un geniu

Aici ar trebui să depună jurământul atât preşedintele, cât şi tot guvernul României, a spus el. Da, aici, în fosta închisoare de la Sighet, unde se mai aud scâncetele şi urletele foştilor deţinuţi politici care au fost supuşi la privaţiuni şi chinuri inimaginabile, tocmai ca să avem acum o temelie pentru a ne clădi noua democraţie şi noua societate...

Practicile mele agricole

Michael ASTNER

Practicile mele agricole

Zilele trecute, pe când culegeam strugurii reci de la ploaie şi burniţă ba din vârf de vişin (unde s-a căţărat fraga neagră), ba din corzile tăiate cu crăci de vişin cu tot, deci la sol, mi-am adus aminte de copilărie, când, cam tot în perioada asta, eram duşi, după doar două săptămâni de şcoală, la practică agricolă.

Etimologicale pescăreşti (VIII)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (VIII)

A venit acum momentul ca să dedic câteva paragrafe admirabilei lotci lipoveneşti, indisolubil legată în memoria mea afectivă de explorarea apelor Dunării, pentru pescuit sau în alte scopuri.

pulspulspuls

Iacătă şi legăturile senatoarei de Iaşi! Nu, nu cu Biserica, ci cu altcineva

Iacătă şi legăturile senatoarei de Iaşi! Nu, nu cu Biserica, ci cu altcineva

Pentru că tot a făcut Şoşoaca cinste târgului care a ales-o anul trecut senatoare, venind la hramul Sfintei şi făcând şi olecuţă de circ, am zic că nu ar strica să vă prezentăm o fotografie mai de arhivă, din colecţia rară, că ar fi multe de comentat şi, mai ales, de băgat la cap dacă vrem să ştim de unde şi de către cine ne-a fost paraşutată pe listeaceastă revelaţie politică. 

Caricatura zilei

Sochoauxă

Editia PDF

Bancul zilei

Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.