anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

sambata, 28.05.2022

VIDEO Ultimele imagini filmate cu cei trei tineri decedați în Suceava, înainte de accidentul cu Maserati-ul

GALERIE
accident, maseratid
  • accident, maseratid
- +

O mașină de lux în care se aflau trei tineri a ieșit de pe șosea, a zburat peste un gard și s-a răsturnat. S-a întâmplat sâmbătă noapte în localitatea Poiana Stampei, din Suceava, iar impactul a fost mortal pentru conducătorul auto și cei doi pasageri.

Un morman de fiare - este ceea ce a rămas din Maserati-ul în care se aflau cei trei bărbaţi. Primele date arată că şoferul a pierdut controlul asupra volanului, autoturismul a ieşit de pe carosabil, a zburat peste un gard din lemn şi a ajuns pe o proprietate privată, cu roțile în sus.

Conform Monitorul de Suceava, la volan se afla Ionuț Mihai Moldovan, un tânăr de 30 de ani din Cluj Napoca. În timp ce conducea pe direcția de la Vatra Dornei spre Bistrița, în Poiana Stampei, în apropiere de intersecția cu Dornișoara, a pierdut controlul într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, mașina ieșind în decor prin stânga și răsturnându-se în afara drumului.În mașină se mai aflau Alexandru Peternel, de 23 de ani, din Cluj Napoca și mutat în Bistrița Năsăud, și Bogdan Bodea, în vârstă de 30 de ani, tot din Bistrița.

Cei trei ar fi luat parte la o petrecere privată la o cabană din apropiere şi ar fi ieşit la o plimbare.Presa locală a publicat ultimele imagini filmate cu cei trei tineri în viață.

Conform declarațiilor obținute de anchetatori, voiau să testeze pur și simplu limitele mașinii. Modelul atinge suta de kilometri pe oră în mai puțin de cinci secunde. Au pornit spre Vatra Dornei, iar la întoarcere, într-o curbă deosebit de periculoasă, șoferul a scăpat bolidul de sub control, din cauza vitezei excesive. Vehiculul a izbit un mal de pământ și a fost propulsat peste un gard. În zbor, a rupt un cablu electric, apoi s-a rostogolit pe terenul alăturat.

Potrivit măsurătorilor, cel de la volan gonea cu cel puțin 150 de kilometri pe oră în momentul în care s-a produs accidentul.

Atât șoferul, cât și cei doi pasageri aveau antecedente penale.

Poliţiştii au deschis o anchetă şi continuă cercetările pentru a stabili cauzele tragediei.

Potrivit Bistriteanul.ro, prietenii celor trei tineri i-au rugat insistent să nu plece. Având o presimțire sumbră, la 5 minute după ce au plecat de la cabana din Tihuța, un prieten de-al lor a pornit cu o altă mașină după ei, însă când i-a găsit era prea târziu. 

Sursa: stirileprotv.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un concurs de arhitectură care poate da Iaşului o nouă clădire emblematică

Toni HRIŢAC

Un concurs de arhitectură care poate da Iaşului o nouă clădire emblematică

Anunţul companiei Iulius apropie de sfârşit o dezbatere publică care în urmă cu trei ani a mobilizat societatea civilă ieşeană. Au fost douăsprezece ore de discuţii aprinse, marcate de suspiciune şi neîncredere. Este însă atributul unui oraş de valoare să scoată o asemenea soluţie după discuţii încinse.

opinii

Franţa: un guvern de tranziţie, dar cu probleme

Alexandru CĂLINESCU

Franţa: un guvern de tranziţie, dar cu probleme

După ce reluaseră sloganul clasic, „să punem stavilă extremei drepte”, au descoperit că extrema stângă, sub conducerea lui Jean-Luc Mélenchon, a devenit mai periculoasă decât partidul lui Marine Le Pen. În consecinţă, executivul actual (căruia comentatorii îi prevăd o viaţă scurtă) a fost alcătuit în aşa fel încât să „ciupească” (scuzaţi termenul) din electoratul mélenchonist.

Cine ocupă scaunul gol?

George PLEȘU

Cine ocupă scaunul gol?

Iaşul are nevoie de un organism care să direcţioneze, să ghideze şi să potenţeze eforturile culturale ale comunităţii, de la administraţia locală şi instituţiile culturale de stat, la societatea civilă, sectorul cultural independent şi până la publicul existent şi dezvoltarea de noi audienţe. Fie că se va chema Institutul Cultural Ieşean sau în orice alt fel, înfiinţarea sa este esenţială pentru a reprezenta interesele industriilor culturale şi creative şi a realiza cât mai rapid o strategie culturală care să facă parte dintr-o viitoare strategie de oraş.

IN MEMORIAM: Am pierdut un model - prof. dr. Victor Strat

dr. Eugen TÂRCOVEANU

IN MEMORIAM: Am pierdut un model - prof. dr. Victor Strat

Alături de alte mari personalităţi chirurgicale, profesorul Victor Strat se înscrie în galeria celor care au contribuit la progresul şi modernizarea chirurgiei din ţara noastră. Şcoala pe care a format-o îi este pe deplin recunoscătoare şi îi va păstra o vie amintire.

pulspulspuls

Agamiţii Dandanache de la Iaşi: o lungă şi tristă poveste de succes

Agamiţii Dandanache de la Iaşi: o lungă şi tristă poveste de succes

Tare ne-am mai amuzat alaltăieri, stimaţi telespectatori, când l-am auzit pe fostul şef liberal nea Şică Orban dezvăluind boborului, la o emisiune teve şi oră de maximă audienţă, şi chiar de ziua lui, cum a trebuit el săracul să-i paraşuteze pe listele parlamentare liberale pe actualul premier Ciucă şi pe actualul menistru al Justiţiei Predoiu, totul la intervenţii din afara partidului (de la Cotroceni, adicătelea). 

Caricatura zilei

Băsescu a pocnit, de data asta, o mașină

Editia PDF

Bancul zilei

La farmacie: - Un prezervativ, va rog. - Doar unul? - Da. Incerc sa ma las.

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.