Sepsi a câştigat Cupa României. Va juca în turul doi preliminar al Conference League
Joi seara, pe stadionul Giulesti, golurile învingatorilor au fost marcate de Stefanescu &lsquo (...)
citeste totvineri, 20.05.2022
Mii de turiști au fost evacuați din hoteluri aflate pe malul turcesc al Mării Egee, în condițiile în care această țară se luptă cu peste 50 de incendii ce au intensificat canicula până la un nivel de patru ori mai mare decât recordul de până acum, scrie Guardian.
Incendiile de vegetație sunt un lucru obișnuit în Turcia pe timpul verii, dar flăcările din ultimele două zile au ajuns la un nivel nemaivăzut.
Analiza datelor din satelit, făcută de Serviciul de Monitorizare Atmosferică Copernicus al UE artă că nivelul cu care incendiile intensifică actuala caniculă a ajuns la 20 de gigawați, de patru ori mai mult decât precedentul maxim zilnic.
Cel puțin patru oameni au fost uciși de flăcările care au făcut ravagii în regiunile turistice Antalya și Muğla, forțând evacuarea a mii de turiști din hoteluri cu ajutorul unei flotile de bărci.
În aceste zone, dar și în alte locuri din țară afectate de incendii vegetația este uscată ca iasca.
Recordul de temperatură din Turcia, vechi de 60 de ani, a fost depășit săptămâna trecută, când în Cizre, un oraș din sud-est, s-a înregistrat o temperatură de 49,1 grade Celsius.
Presa locală a publicat imagini cu stațiuni de la Marea Egee înconjurate de dealuri în flăcări și cu terenuri agricole și forestiere reduse la stadiul de cenușă.
În provincia Muğla, 80 de hectare au ars, în ciuda eforturilor pompierilor, care au intervenit și de la sol și din aer. Incendiile au izolat două hoteluri, peste 4.000 de turiști fiind evacuați cu nave de pescuit și ale gărzii de coastă.
Locuitorii din zonele afectate spun că nu au mai văzut niciodată așa ceva.
There has been a fierce fire in 63 different places including 23 cities in Turkey, a lot has been destroyed.
— Dr_shayan_afridi (@DR_shayan_afrid) July 31, 2021
Pray all of you may Allah protect everyone.#PrayForTurkey ???????? pic.twitter.com/2LXN7gXAWZ
Un fermier, Ibrahim Aydın, a afirmat că și-a pierdut toate animalele și era să moară și el. ”Tot ce aveam a ars. Am pierdut oile și restul animalelor. Nu este normal. A fost ca-n iad”, a declarat Aydin pentru Daily Sabah.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Iaşul, Braşovul sau Târgovişte? Hai sa ne votam orașul pentru “Destinaţia Anului”
City-managerul bătăuş, chemat la raport în CL: ce face şi câţi bani ridică din bugetul Iaşului?
Vestiarul Politehnicii e gol din nou. Doar cinci seniori mai sunt sub contract!
A început Romanian Creative Week: 800 de artişti, zeci de evenimente
Procesul Aeroportului cu fostul director demis de PSD: lovitură surpriză
Şedinţă comună, astăzi, la Iaşi, a aleşilor din România şi din Republica Moldova
Gala Pin Awards Iaşi se întoarce, după trei ani de pauză pandemică
Fostul şef al Vămii Iaşi, permis reţinut pentru viteză. Judecătorii i l-au dat înapoi
Unde a dispărut de-o vreme şi de ce madam Şoşo, cea mai cu greutate sinatoare de Iaşi
Sepsi a câştigat Cupa României. Va juca în turul doi preliminar al Conference League
Licitaţie pentru patru tronsoane de bloc cu locuinţe sociale în Grădinari
S-a scumpit paza obiectivelor ApaVital. Sunt 24 în total în Iași și Neamț
Catrinel Menghia a mers cu fetița la Festivalul de la Cannes
Bill Gates își deschide un hotel de lux la Vatican. Minim 490 euro pe noapte
Marea Britanie administrează vaccinul împotriva variolei după cazurile de variola maimuţei
Tragere la sorți pentru Roland Garros: ușoară pentru Simona și Sorana, grea pentru celelalte
Belarusul a achiziţionat din Rusia sisteme antiaeriene S-400 şi rachete Iskander
Mircea Lucescu va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea UCB
Mama primului rus judecat pentru crime de război: Nu ar fi fost în stare să o facă!
Grupul de Luptă NATO din România este oficial constituit, anunță MApN
Laurenţiu Reghecampf are al treilea copil cu a treia femeie. Se numește Liam
Schimbare bruscă de discurs a colonelului rus care a criticat armata
Israelul pregătit să atace Iranul care îmbogăţeşte uranium. Se deschide un nou front?
Rachetele Brimstone au intrat în acţiune! Primele tancuri ruseşti distruse
Ce spune Ioan Mircea Paşcu, fost ministru al Apărării, despre transnistreni
Un pui de urs a fost salvat de jandarmi. El a fost dus la un centru de reabilitare (VIDEO)
Cântăreaţa Taylor Swift a primit o diplomă onorifică din partea Universităţii New York
Pastila anti-COVID-19 Pfizer, prescrisă tot mai des în Statele Unite
Nicolae Ciucă, întâlnire cu premierul Portugaliei la Palatul Victoria
Atacantul Pierre-Emerick Aubameyang şi-a anunţat retragerea din echipa naţională
Camion burdușit cu lemne, oprit doar cu ajutorul activiştilor de mediu
Ştefan Vuza, patronul Iasitex, taie în carne vie la Chimcomplex Borzeşti
„Animal Fest” organizat la Universitatea de Științele Vieții din Iași (P)
Fracturi de șold diagnosticate cu ajutorul inteligenței artificiale
Fabrică de alcool din Rusia, bombardată intens de soldaţii ucraineni
Familia Circo Bellucci ne aduce la viață amintiri din copilărie, la IAȘI! (P)
Tom Cruise, poziţie interesantă faţă de disputa săli de cinema vs platforme de streaming
Foişorul din grădină: practic şi relaxant. Modele, dotari si amenajare
Declinul generalizat al burselor de acţiuni trage în jos preţurile petrolului
Cazuri de variolă a maimuţei descoperite în Europa şi America de Nord
Finala Cupei României: FC Voluntari şi Sepsi OSK îşi dispută astăzi trofeul
Preşedintele chinez Xi Jinping dă asigurări că ţara sa va rămâne "deschisă către lume"
Dr. Ionuț Nistor: Obezitatea poate determina apariția bolilor de rinichi
Pavel LUCESCUNimic de salvat |
George PLEȘULove story la “om la lună” |
Neculai SEGHEDINTencuiala antiseismică |
Codrin Liviu CUȚITARUMetamorfozele lui Eugenides |
PULSUnde a dispărut de-o vreme şi de ce madam Şoşo, cea mai cu greutate sinatoare de Iaşi |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.