Vulcanul Semeru din insula indoneziană Java a început să erupă duminică dimineață, iar o coloană de cenușă cu înălțimea de 1,5 kilometri a urcat în atmosferă. Vulcanul a fost plasat în alertă maximă de autorităţi și sute de rezidenți au fost deja evacuați din satele amenințate de erupție, transmite The Guardian.
Lava curgea pe versanții lui Semeru spre un râu din apropiere, în timp ce mai multe sate au fost acoperite cu cenușă. Decoamdată, nu au fost anunţate victime după erupţie. Erupția vulcanului a fost surprinsă în imagini postate pe rețelele sociale, care arată nori uriași de cenușă se prăvălesc dinspre vârful muntelui.
Câteva sute de persoane au fost evacuate în adăposturi temporare sau în alte zone sigure, a informat Joko Sambang, care conduce agenția de gestionare a dezastrelor din Lumajang, din Java de Est, fără să dea o cifră exactă. De asemenea, oamenii au fost sfătuiți să stea la cel puțin 5 kilometri distanță de crater. În acest timp, Agenţia de Meteorologie din Japonia monitorizează posibilitatea unui tsunami acolo.
Indonezia, cu cei 142 de vulcani prezenți pe teritoriul său, deţine cel mai mare număr de locuitori pe plan global care trăiesc în apropierea unui vulcan, dintre care 8,6 milioane, la o distanţă de 10 kilometri. Semeru este muntele cu cea mai mare altitudine de pe insula Java. Vulcanul a erupt după ce vestul insulei Java a fost zguduit de o serie de cutremure, inclusiv unul de la finele lunii noiembrie care a ucis peste 300 de oameni.
Ultima erupție majoră a avut loc în urmă cu exact un an. 51 de oameni au murit atunci, iar alunecările şi norii de cenuşă au cuprins sate întregi şi aproape 10.000 de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească casele. Alte câteva sute de persoane au suferit răni grave din cauza erupției și peste 10.000 de săteni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele.