Viitorul tună bine
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Viitorul tună bine

GALERIE
dinamo-viitorul
  • dinamo-viitorul
- +


După o serie neagră, dobrogenii s-au năpustit, în frunte cu Rednic, la bieţii „câini”

* Dinamo – FC Viitorul 0-5 (0-3). Jo ('4), Ganea ('16 –penalty), Ciobanu ('44, '81), Tsoumou ('77). „Înţepată” de la început de noua achiziţie, Jo, Dinamo îşi continuă cursa – pare-se-spre destinul implacabil. Hămesită de victorie, Viitorul n-a avut nicio milă, chiar dacă antrenorul Mircea Rednic a avut inima îndoită.

*Gaz Metan Mediaş - UTA 1-2 (0-1). Yuri ('76) / Antal ('1), Hora ('81). Specialistă a jocului în deplasare, UTA a punctat din primul minut şi apoi a revenit după egalarea gazdelor.

*Academica Clinceni – Astra Giurgiu 1-1 (1-0). Ad.Popa ('43) /Krpic ('69). Golul superb al fostei motorete Adi Popa n-a fost suficient pentru că Astra n-a cedat, iar Eugen Neagoe a mutat inspirat, introducându-l în teren pe Sulejman Krpic, care a înscris primul său gol în L1.

*Chindia Târgovişte – CSU Craiova 1-0 (0-0). Iacob ('80). Fostul „viitorist” Paul Iacob a adus golul victoriei pentru dâmboviţeni la opt minute după ce tot el a ratat un penalty. Ar putea fi un succes al tacticii ermetice a antrenorului Emil Săndoi, dar craiovenii susţin că meritau două penaltiuri. Cel puţin unul, era just.

*FC Hermannstadt – Sepsi Sfântu Gheorghe 1-2 (1-1). Bagaric ('25) / Golofca ('12), Vasvari ('65). Obişnuit, cele două echipe se înţeleg bine, dar semnalele de la Clinceni şi (mai ales) Târgovişte, i-au obligat pe „secuieni” să apese pe acceleraţie. Şi au pedale bune.

FC Botoşani – FCSB 0-2 (0-0). Tănase ('55), Olaru ('66).Conform tradiţiei, fără probleme pentru FCSB, cu trei ex-botoşăneni în echipa de start (Hăruţ, Miron, Moruţan), plus Oaidă intrat mai târziu.

 Ultimele jocuri au loc astăzi: FC Voluntari – Poli Iaşi (ora 17:30) şi CFR Cluj-FC Argeş (20:30)

.............................

Etapa viitoare (5-8 martie): Sepsi Sfântu Gheorghe – Chindia Târgovişte, FC Viitorul – Academica Clinceni (vineri),CSU Craiova – FC Botoşani, UTA – CFR Cluj (sâmbătă),Astra Giurgiu -FC Hermannstadt, FCSB – Gaz Metan Mediaş (duminică), FC Argeş - Politehnica Iaşi, FC Voluntari –Dinamo (luni).

Clasament

1.FCSB           27        17        3          5          51-21  54 (^18)

2. CFR                        24        15        6          3          31-12 51 (^15)

3.Craiova        25        13        8          4          28-14  47 (^11)

4. Sepsi          25        9          13        3          39-25  40 (^4)

5. Botoşani      25        10        7          8          35-31   37 (-2)

6. Clinceni       25        8          12        5          23-21  36 (-3)

7.UTA             25        8          9          8          24-32  33 (-3)

8.Chindia        25        8          8          9          21-22  32 (-7)

9.FC Argeş     24        7          9          8          24-28 30(-6)

10.Astra          25        7          8          10        34-37  29 (-7)

11.Viitorul        24        6          10        8          34-31 28 (-5)

12.Mediaş       25        8          4          13        30-37  28 (-11)

13.Dinamo      25        7          5          13        23-33  26 (-13)

14.FCH           25        4          10        11        23-35 22 (-20)

15.Voluntari    24        5          6          13        26-37  21 (-15)

16..Poli Iaşi     23        4          4          15        23-53  16 (-20)

Golgeteri: Tănase (FCSB) – 15; Man (FCSB) – 14; Keyta (FC Botoşani) – 13

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Zboară, Puiule, zboară! Şi cu ce ne ajută că a zburat?

Cosmin PAȘCA

Zboară, Puiule, zboară! Şi cu ce ne ajută că a zburat?

Într-o ţară în care trenurile care transportă butuci la export stârnesc mai multe lacrimi pe Facebook decât imaginile cu pacienţii de la terapie intensivă, un astfel de subiect ar fi trebuit să scandalizeze opinia publică şi să producă un cutremur în structurile de putere din Palatul Victoria şi „conacul” din Modrogan.

Filmuletul zilei

opinii

Canonizare

Codrin Liviu CUȚITARU

Canonizare

„Dispariţia mea fizică devenise o urgenţă istorică... Iată că pigmeii mă venerează în sfârşit! Îmi pun numele pe plăcuţe, îmi sculptează chipul, îmi ridică osanale. S-a făcut dreptate. Acesta a fost dintotdeauna raportul real dintre mine şi ei! Ei, muritorii prosternaţi în admiraţie pentru adevăratul maestru, eu, olimpianul - nu bietul Hermes, ci Zeus, cum ar trebui de fapt să mă cheme, dacă ai mei ar fi fost un pic mai inspiraţi!”

Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie* - Capcana Facebook

Bogdan ILIESCU

Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie* - Capcana Facebook

„Reality is merely an illusion, albeit a very persistent one./ Realitatea este doar o iluzie, deşi una foarte persistentă” - Albert Einstein

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Florin CÎNTIC

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Ultima decadă a lunii aprilie marchează pentru mine două comemorări speciale ale unor figuri intelectuale româneşti de care s-a întâmplat să mă ocup şi care s-au săvârşit din viaţă una după alta, chiar dacă la un secol distanţă: Vasile Conta (21 aprilie 1882) şi Mircea Eliade (22 aprilie 1986).

pulspulspuls

Iar dumnezăieşte Cîţu la adresa Iaşului. De data asta chiar are şi de ce

Iar dumnezăieşte Cîţu la adresa Iaşului. De data asta chiar are şi de ce

Filmuleţul cu ameninţarea auditului la adresa şefilor de la Romsilva din judeţe puşi de PSD ca să-şi dea demisia şi să lase locul celor de la PNL, difuzat alaltăieri de băieţii de la Recorder, cică a picat cum mai prost nu numai pentru Gelu Puiu, băiatul de mingi al lui Flutur bucovineanul încă de pe vremea când era şef de ocol la Cârlibaba, cel care dădea telefoanele, sau pentru Alexe de la Iaşi, şeful lui, ci mai ales cică pentru PNL şi Cîţu. 

Caricatura zilei

Urare

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.