anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
anunturi

miercuri, 01.02.2023

Viiturile aduc după ele asfaltarea a 13 km de drum în Cristeşti

GALERIE
asfalt-drum
  • asfalt-drum
- +

În total 20 de segmente de drum de pe raza comunei Cristeşti urmează să fie modernizate prin asfaltare. 

Compania Naţională de Investiţii le-a inclus în subprogramul „Lucrari în primă urgenţă” din cauză că au fost afectate de viiturile din cursul anului 2019. Cele 20 de segmente de drum (de exploatare, sătesc şi comunal) din satele Cristeşti şi Homiţa au o lungime totală de 13,2 km. Lăţimea carosabilului variază între 3 şi 5,5 m.

„Reţeaua rutieră actuală a comunei se prezintă parţial asfaltată, dar cea mai mare parte este la nivel de drum parţial pietruit colmatat cu pământ şi cuprinde o serie de podeţe improprii desfăşurării traficului auto şi/sau circulaţiei pietonale, stare care influenţează negativ viaţa şi activitatea locuitorilor”, se arată în Caietul de sarcini.

Documentul adaugă că „adoptarea unei soluţii tehnice de pietruire ar perpetua problemele actuale, eficienţa economică şi socială pe termen lung a unor astfel de investiţii fiind minimă”.

Valoarea estimată de la care porneşte licitaţia este de 27,13 milioane de lei (fără TVA), din care 506 mii lei pentru proiectare şi asistenţă tehnică şi 26,23 milioane de lei pentru investiţia de bază.

Termenul de înscriere a ofertelor de participare este 14 noiembrie. Evaluarea se va face în principal funcţie de componenta financiară (60 la sută). Durata contractului va fi de 50 de luni: două luni proiectarea, 12 luni execuţia şi 36 de luni perioada de garanţie. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

La Davos agenda a fost dominată de imperativul „salvării planetei” şi ofensiva de şarm a Chinei (III)

Alexandru LĂZESCU

La Davos agenda a fost dominată de imperativul „salvării planetei” şi ofensiva de şarm a Chinei (III)

Percepţia negativă şi criticile faţă de reuniunea de la Davos, în cadrul căreia vicepremierul chinez Liu He a anunţat dorinţa Beijingului de „re-globalizare”, au căpătat o tot mai mare amploare pe măsură ce propunerile avansate în timpul discuţiilor din cadrul Forumului s-au transformat într-o agendă radicală de inginerie socială motivată de o titanică luptă cu „schimbările climatice”.

opinii

O lume fără SUA

Briscan ZARA

O lume fără SUA

Imităm fără măcar să ne mai dăm seama artişti, sportivi, VIP-uri, politicieni americani, urmărim în proporţie covârşitoare filme de peste ocean, ascultăm muzică produsă tot de acolo, gândim şi dorim ceea ce gândesc şi doresc ei. Vorbim pe jumătate engleză pentru că ni se pare că nu există cuvinte sau expresii echivalente în română sau care să exprime atât de bine ceea ce „simţim”. Am împrumutat până şi gesturi caracteristice lor...

Nefericitul

Cristina DANILOV

Nefericitul

Privind în jur vedem cum unii oameni știu să găsească fericirea chiar și când lumea se prăbușește lângă ei, alți sunt nefericiți, deși au totul. Pentru unii, fericirea este trecătoare și depinde de circumstanțele prezente, în timp ce alții par să fie în general fericiți sau în general nefericiți, indiferent de ceea ce se întâmplă în viața lor. Se pune întrebarea: cum ar trebui să definim fericirea ca să putem înțelege mai bine nefericirea - prin succes și recunoaștere publică, satisfacția interioară sau altcumva?

Unificatori şi dezbinatori (I)

Mihai DORIN

Unificatori şi dezbinatori (I)

Nu sunt prea numeroase ideile creatoare de istorie. Creaţia în istorie nu e însă doar despre capacitatea de a proiecta idealuri, cât mai ales despre consecvenţa de a le perpetua, indiferent de riscuri şi de a descifra sensuri noi, în acord cu vremurile. 

pulspulspuls

Un scenariu care dă broboane reci multor liberali ieşeni. Îi va lăsa au ba Ciucă pe tuşă?

Un scenariu care dă broboane reci multor liberali ieşeni. Îi va lăsa au ba Ciucă pe tuşă?

Am râs noi, am glumit, ne-am dat coate, dar cât e glumă-i panaramă, şi ce-i serios apăi serios rămâne. Da, la ţinutul la distanţă a lui Chirica şi Alexe de către şeful liberalilor de Ziua Unirii de la Iaşi ne referim. 

Caricatura zilei

PIȚUȚURCĂ

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Un raport al Universitatii “Babes Bolyai” din Cluj Napoca a stabilit ca teza de doctorat a ministrului de Interne este plagiata. Credeti ca Lucian Bode sa demisioneze?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.