Premierul Ungariei, Viktor Orban, a făcut miercuri apel la o nouă strategie a UE cu privire la Ucraina în urma victoriei lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din SUA.
Dat fiind că Trump ar putea întrerupe ajutorul SUA acordat Kievului pentru a se apăra de Rusia, apare întrebarea dacă Europa va fi capabilă să-şi asume singură sprijinul financiar şi militar pentru Ucraina, a declarat Orban la un summit al ţărilor vorbitoare de limbă turcă în capitala kârgâză Bişkek, scriu DPA și Agerpres.
„Există îndoieli serioase în acest sens, astfel încât este nevoie de o nouă strategie europeană”, a declarat Orban, potrivit agenţiei de presă ungare de stat MTI.
Un summit informal al UE este preconizat pentru vineri la Budapesta, după o reuniune, joi, a Comunităţii Politice Europene (CPE). Rezultatul alegerilor din SUA şi implicaţiile acestuia vor fi probabil printre subiectele dominante.
Ungaria deţine în prezent preşedinţia prin rotaţie a UE pentru o durată de şase luni.
Pentru Orban, victoria lui Trump va „aduce speranţă de pace în lume”
Într-o înregistrare video pe Facebook, Viktor Orban a calificat victoria lui Donald Trump drept „strălucită” şi a spus că aceasta va „aduce speranţă de pace în lume”.
Premierul Ungariei menţine o relaţie bună atât cu Donald Trump, cât şi cu preşedintele rus Vladimir Putin, vizat de un mandat de arestare din partea Curţii Penale Internaţionale pentru suspiciuni de „deportare ilegală de copii ucraineni” în Rusia.
În cadrul UE, prim-ministrul ungar este considerat un „outsider” din cauza poziţiei sale pro-ruse şi a subminării democraţiei şi a statului de drept în propria sa ţară.
Dar ce fel de „pace” vrea Viktor Orban?
El susţine fără prea multă convingere sancţiunile UE împotriva Moscovei şi a ameninţat cu veto în mod repetat rezoluţiile cu sancţiuni ale blocului comunitar împotriva Rusiei.
În plus, Orban este un adversar ferm al livrărilor de arme către Ucraina, fără de care această ţară ar fi lipsită de apărare în faţa agresiunii Rusiei.
Într-un cuvânt, Viktor Orban se prezintă ca un „om al păcii”, notează DPA. În opinia experţilor, un plan de pace luat în considerare de Orban ar fi în întregime pe placul lui Putin şi ar însemna capitularea Ucrainei.
În cadrul Organizaţiei Statelor Turcice (Consiliu Turcic), Ungaria are statut de observator. Deşi maghiara nu este o limbă turcică, Viktor Orban caută legături strânse cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care domină această organizaţie, şi cu autocraţiile din Asia Centrală, care fac parte din aceasta, comentează agenţia de presă citată.
Publicitate și alte recomandări video