Vineri, 6 octombrie 2017, la Iași are loc a doua ediție a Nopții Albe a Galeriilor
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 06.03.2021

Eveniment

Vineri, 6 octombrie 2017, la Iași are loc a doua ediție a Nopții Albe a Galeriilor

40 de spații dedicate artei invită ieșenii să le treacă pragul

GALERIE
Afis NAG iasi 2017
  • Afis NAG iasi 2017
- +

A doua ediție a Nopții Albe a Galeriilor – NAG va avea loc la Iași vineri, 6 octombrie 2017, începând cu ora 19:00 și până la ora 01:00, în galerii de artă, spații alternative, huburi creative și ateliere de artist. Anul acesta, NAG se desfășoară în 12 orașe din România: București, Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj Napoca, Craiova, Iași, Petrila, Reșița, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

După succesul primei ediții, evenimentul, organizat local de Asociația Culturală AltIași, propune la această ediție publicului larg accesul la nu mai puțin de 40 de galerii, expoziții speciale și ateliere de artist (lista și localizarea acestora fiind disponibile cu ajutorul unei hărți distribuită gratuit în peste 10 000 de exemplare). La fel ca anul trecut, voluntarii NAG vor organiza tururi ghidate, iar ca element de noutate vor exista și tururi pentru bicicliști, prin interemediul cărora vizitarea se va face într-o manieră mai dinamică.

Organizatorii propun iubitorilor de artă contemporană o serie de evenimente speciale ce includ: o expoziție și o prezentare (artist’s talk) a unui artist care a reprezentat România la Bienala de la Veneția, Ștefan Constantinescu, curatorită de Jamie Marie Davis (SUA) (la Borderline Art Space); expoziția lucrărilor celor mai buni absolvenți ai universităților de artă din București, Chișinău și Iași (Galeria apARTe), lansarea Galeriei Genesis (o inițiativă Hubrica), dar și Filit 2013-2016, o expoziție colectivă de fotografie (Casa Filit).

Tot la  Borderline Art Space (str. Belvedere, nr.18) va avea loc, începând cu ora 20:30, un concert live susținut vizual de video mapping, care îi are ca protagoniști pe George D. Stănciulescu, prin proiectul său de muzică experimentală LeVant, și pe artistul Andrei Cozlac (CZC).

Informații complete sunt disponibile pe site-ul www.noapteagaleriilor.ro și pe aplicația de telefon NAG (disponibilă pentru Android și iOS)


 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

„Ajutorul” rusesc

Radu POPESCU

„Ajutorul” rusesc

Mai întâi se discreditează orice ajutor venit din partea României şi a Uniunii Europene, chiar dacă este vorba despre un vaccin omologat în Uniunea Europeană şi care este administrat gratuit populaţiei, pentru ca, ulterior, problema apărută să fie „rezolvată” prin importul a 1.000.000 de doze Sputnik din Rusia, vaccin care apoi va fi administrat, doar contra cost şi printr-o reţea comercială privilegiată, tuturor celor care vor să nu se îmbolnăvească de COVID.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

De la un martie la altul

Alexandru CĂLINESCU

De la un martie la altul

După un an la capătul căruia am văzut că, graţie inteligenţei umane, răul îşi are totuşi leac, e cazul să dăm prioritate lucidităţii, să ne dezbărăm de spaimele iraţionale şi să reîncepem, treptat, să trăim. Normal.

Nevoia de o nouă clădire simbol pentru Iaşi

George PLEȘU

Nevoia de o nouă clădire simbol pentru Iaşi

E timpul ca generaţia noastră să ofere o actualizare a identităţii oraşului prin construirea unei noi clădiri care să devină un reper (landmark) pentru comunitate, un punct de atracţie pentru vizitatori şi o ancoră pe harta regiunii, un atu în competiţia cu alte oraşe de talie similară din această zonă a Europei.

Odiseea, „la feminin”?

Nicolae CREŢU

Odiseea, „la feminin”?

Un titlu de carte, în librărie: Odiseea povestită de Penelopa, Circe, Calypso şi celelalte (Ed. Trei, 2020), de Marilu Oliva, trad. Beatrice Baciu. La ce să te aştepţi oare? Feminism, revendicativ, cu „retuşuri”, fie mai blânde, fie brutale, aduse epopeei homerice? Sau, şi mai rău, vreo tentativă de „rescriere” cu efect de intruziune „naratorială”, voit sau nu, „justiţiar” desfigurator? 

pulspulspuls

De ce-o fi dat bani Peni Hill patronului de la feisbuc? Şi cam cât?

De ce-o fi dat bani Peni Hill patronului de la feisbuc? Şi cam cât?

Ehehe, cred că nu se poate să nu ştiţi vorba aia a românului, stimaţi telespectatori: găgăuţă, dacă nu-i fudul, parcă nu e găgăuţă destul. Taare dreptate mai are şi românul ăsta necunoscut câteodată, zău aşa... 

Caricatura zilei

Dosar clasat

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.