Vorbim mult, ne văităm mereu de sărăcia economică, de trebuinţele trupului, dar nu auzim nici măcar un cuvant despre instalarea sărăciei noastre spirituale, a societăţii în general. Firesc, nu putem trăi fără cele trebuitoare trupului, dar viaţa noastră nu trebuie să rămână doar una biologică, la fel ca a necuvăntătoarelor. Fiinţa umană trebuie să fie luminată, trebuie să fie înnobilată şi de o viaţă spirituală, care ţine de domeniul cunoştinţei, conştiinţei, intelectului ori moralei.
 

     Cunoştinţe cred că mai avem măcar o bună parte dintre noi, mai apoi conştiinţa este strâns legată de cultură şi educaţie; despre IQ-ul românilor se spune că este ridicat, dar cum stăm oare cu moralitatea? Pornind de la moralitatea ţăranului, a muncitorului, a celui fără ocupaţie, a omului de afaceri şi nu în ultimul rând de la moralitatea omului politic, toate pot fi puse în discuţie.
 

     Adevărul este că omul simplu se uită la cei care ne conduc şi vede că, de peste 20 de ani politicienii şi protejaţii lor prosperă, vede că niciun politician sau om de afaceri cu greutate nu are averea confiscată deşi mulţi dintre ei sunt putrezi de corupţi, vede că din 4 în 4 sau din 5 în 5 ani în campaniile electorale există unica promisiune că cei săraci nu vor mai fi săraci, fără a ni se divulga secretul îmbogăţirii post electorale. În România sărăcia şi excluziunea socială au continuat să crească în 2011, în 2012, dar şi în 2013, când creşterea a fost şi mai mare. Astfel, procentul celor aflaţi sub pragul sărăciei a evoluat de la 40.3% în 2011, la 42% în 2012 şi aproape 46% în 2013.
    

     Omul simplu vede, dar ce întelege? Înţelege că de peste 20 de ani este luat drept fraier şi mai mult decât atât, înţelege că atunci când lucrurile merg prost, tot lui i se cere să facă sacrificii. Iar în această situaţie măsurile pe care se vede nevoit să le ia omul simplu nu mai ţin nici de spirit şi nici de morală, având legătură doar cu supravieţuirea. Concluzia ar fi ca în România, moralitatea este afectată de nivelul de trai scăzut, de lăcomia unora, de nivelul de educaţie şi cultură al altora, etc. Unii aleg să fie corecţi. Unii îşi justifică lipsa de corectitudine prin faptul că “şi alţii fac la fel” sau “alţii fură mai mult”. Alţii habar nu au ce înseamnă moralitatea şi nici nu sunt interesaţi de subiect.
 

     Poate că vom depăşi şi criza economică ce ne macină de vreo 5 ani, “onor” măsurilor luate până acum de guvernanţi. Însă, criza morală şi de ce nu şi cea spirituală, cu care ne confruntăm de mai bine de două decenii nu va putea fi depăşită probabil nici în următorii 20 de ani. Şi nu pot încheia fără să amintesc sau să reamintesc, dvs. Cititorilor, spusele lui Vasile Pârvan: "Unde nu e moralitate şi viaţă spirituală nu e istorie". Dar ce te faci când nu mai există nici măcar o minimă moralitate?
  

      IPS Bartolomeu Anania, clericul care şi-a dorit să se reîntoarcă în “pământul reavăn de la Nicula”, spunea în predica “Ofensiva de poluare a spiritului românesc” că: “presa, ziarele şi revistele, radiourile şi televiziunile aruncă cu gunoaie în casele noastre”, în timp ce “unitatea moralei şi bunul simţ sunt împroşcate de cei care se gândesc doar la bani”. Este adevărat că trăim în secolul în care dependenţa de bani e mai ceva ca cea de droguri, dar până nu este prea târziu haideţi cu toţii – de la vlădică pâna la opincă – să ne întoarcem la ... Minima Moralia.  

  Ing.dr.ec Traian Dobre