marti, 19.03.2024
El cere liberarea condiţionată, deşi nu poate avea acest drept înainte de anul 2025
Un pedofil s-a săturat de puşcărie după doar câţiva ani în spatele gratiilor. Acesta s-a adresat judecătorilor, cerând să fie pus în libertate. Originar din Prisăcani, Mircea Malageac a fost condamnat în 2016 pentru mai multe fapte de viol. Începând cu vara anului 2013, bărbatul a obligat patru fete cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani să întreţină cu el raporturi sexuale. Totodată, el filma violurile, arătând ulterior materialele pornografice şi altor persoane. Bărbatul a fost condamnat la 14 ani şi 10 luni de închisoare. Aflat în arest încă din 2014, condamnarea lui Malageac urmează să expire în iunie 2028. În martie, el a cerut totuşi judecătorilor liberarea condiţionată.
Conform legii, liberarea condiţionată poate fi cerută după executarea a minim două treimi din pedeapsă, dacă aceasta nu depăşeşte 10 ani, trei sferturi din termenul de detenţie, dacă pedeapsa depăşeşte 10 ani sau după executarea a 20 de ani de închisoare, în cazul detenţiei pe viaţă. Termenul este mai redus în cazul deţinuţilor care au împlinit vârsta de 60 de ani. La această condiţie se adaugă şi altele, menite să ofere asigurări că deţinutul se va integra în societate. Fiind condamnat la aproape 15 ani de închisoare şi în vârstă de doar 53 de ani, Malageac ar fi trebuit să execute minim trei sferturi din pedeapsă înainte să se gândească la liberarea condiţionată. Termenul legal s-ar împlini în 2025. „Pe cale de consecinţă, instanţa va respinge ca prematură cererea formulată privind liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 14 ani şi 10 luni închisoare. Cererea va putea fi reînnoită la data împlinirii fracţiei prevăzută de lege”, au precizat judecătorii, respingând cererea. Apelul declarat de Malageac a ajuns în atenţia magistraţilor Tribunalului, aceştia rămânând în pronunţare.
Cuvinte cheie: + ciolator, pedofil, inchisoare
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Din ce cauză a murit Konstantin Koltsov, iubitul Arinei Sabalenka
Macron anunţă la Marsilia lansarea unei "operaţiuni fără precedent" împotriva traficului de droguri
Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, propuşi coordonatori politici ai campaniei PSD-PNL pe Capitală
Energia solară și cea eoliană nu sunt gratis. Un expert explică de ce
”Dacă vrem pace, trebuie să ne pregătim de război”, pledează Charles Michel într-un editorial
Fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, adus în România din Germania
Riscul unui război nuclear se află la ”cel mai înalt nivel” de zeci de ani, avertizează Guterres
O companie cu afaceri de 155 milioane euro în 2023 vrea să deschidă un magazin la Iași
Un nou hotel, de 4 stele, va fi construit la Iași, în Păcurari. Încep lucrările anul acesta?
Ministrul Mediului: În România, la fabrica Ford, se va produce curând primul autoturism electric
Cârnaţii din topor vor fi protejaţi în UE. Urmează ”Carnea afumată la garniţă din Vâlcea”
Trump incapabil să garanteze plata celor 454 de milioane de dolari pentru fraudă (avocaţi)
Diana Șoșoacă spune că a fost filmată la duș: "Dacă nu-mi dau demisia vor da filmări intime"
Produse din hârtie: Esențiale în igiena și confortul zilnic (P)
Numărul trei din Hamas a fost ucis de o operaţiune israeliană, afirmă SUA
Idei de cadouri pentru cei dragi - Cum să îi surprinzi plăcut! (P)
Revine zăpada la Iaşi? Lapoviță sau ninsoare în mare parte din țară, până joi seară
Fosta actriţă porno Stormy Daniels îşi prezintă versiunea privind relaţia cu Trump
Medic: Să nu uităm că accidentul vascular cerebral se poate face şi la copii
Prognoza meteo: Ne aşteaptă un început de aprilie mai călduros decât normalul termic
Dan Voiculescu șantajează PSD-PNL cu candidatura lui Piedone la Primăria Capitalei
Iubitul Arynei Sabalenka, Konstantin Koltsov, a murit la vârsta de 42 de ani
Azi, Simona Halep revine pe teren. De la ce oră ar putea începe partida
Interviu ZdI TV - Bilanț la Tomești: ce s-a construit și ce urmează
Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate
Ce relații comerciale mai are Iașul cu Rusia. S-a redus diferența dintre importuri și exporturi
Pasionații de programare și hardware se pot înscrie la concursul național iTEC
Fiscul vrea să-i scoată la mezat bunurile unei femei care a avut un atelier de confecții
Peisagiștii evită să participe la o licitație a Primăriei pentru finalizarea unor „părculețe”
FOTBAL Leo, trezeşte-te, că nenoroceşti fotbalul ieşean! Cine-i arată lui Grozavu bârna din ochi?
Lista celor 10 finaliști pentru Premiul Național pentru Proză „Ziarul de Iași” 2024
In memoriam Paulică Răileanu, un reputat profesor al Politehnicii ieșene
Lista școlilor unde pot începe lucrări: Primăria a semnat opt contracte
Bosch va monta pe tramvaiele din Iași sisteme „inteligente” pentru evitarea accidentelor
Cosmin PAȘCAAlianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin? |
Briscan ZARABunici obraznici |
Cristina DANILOVNoi, femeile |
Nichita DANILOVÎntre artă şi credinţă |