anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Visez, scriu... (I)

GALERIE
radu parpauta
  • radu parpauta
- +

Odată cu vârsta caut tot mai abitir lucrurile vechi, trecute şi aflate în derivă. Visez, scriu. Constat tot mai clar chestiunea asta. Mai bine zis, mai evident, mai pregnant, căci clar nu e nicidecum. Ba chiar înceţoşat, ca prin sită. 

Toate mi se amestecă în cap ca într-un blender electric cu râşniţă şi sită de 200 de W. Însă, slavă Domnului, acest produs nu se află în stoc momentan. Însă mi-a revenit în minte o amintire cu Amita Bhose, cea zisă Didi, indianca care a scris cărţi despre Eminescu, care a tradus pe Poet în bengali. Am văzut-o cu ani în urmă la Iaşi, într-o zi ploioasă. Din tramvai, la Biserica Sfântul Nicolae Domnesc. Un grup de bărbaţi spilcuiţi, dar şi cu hainele mai lustruite de şederea la birou o însoţea. Veneau cu toţii de la Palat şi s-au oprit la Biserica Nicolae Domnesc. S-a oprit şi tramvaiul ca să treacă, dar au staţionat o vreme cu toţii chiar pe linia de tramvai. Au mai oprit şi vreo trei volgi negre, lucioase, care o însoţeau. „O prinţesă hindusă”, a exclamat un prost din tramvai cu aere de filfizon, pipăindu-şi doct burticica suină. Amita avea un ten măsliniu, mai precis „cafea cu lapte” spre arămiu şi părul negru, strălucitor, lins, lipit de ţeastă. Avea şi puţină guşă. Era o femeie de vreo 40 de ani, cu gesturi moi, materne. Chipul ei frumos şi blând, cu ochii încercănaţi, care trecuseră prin multe, mă uluia. Sau poate să fi fost urmarea lecturilor mele despre India, nu ştiu! Dar ceea ce era uimitor de-a dreptul, era destinderea totală a muşchilor feţei ei. Îmi părea Mama India. Îşi tot strângea sari-ul la piept şi asculta cuminte explicaţiile celor care o însoţeau. Era cea mai mică de înălţime dintre toţi. Mă înduioşam văzând-o între politrucii ăia înalţi ca bradul şi proşti ca gardul. A fost o zi de sărbătoare pentru mine. În anii aceia, dezordinea şi confuzia tânărului care eram, cu personalitate şovăielnică, s-au spulberat pe dată. Mi s-a ridicat o ceaţă de pe ochi. Amita atrăgea lumina mai mult decât alţii, cum se spune în cinematografie. Povestea Amitei parcă a ţâşnit din bălţile făcute de ploaie. Şi trebuie să spun mai departe. Am coborât năuc pe scări şi am luat-o pe strada Gh. Ghibănescu spre Bahlui, mai precis spre linia de tramvai. Pe la mijlocul străzii, pe stânga cum te duci, era un bar. L-am descoperit întâmplător atunci. M-am oprit acolo, mai ales că era o chelneriţă plictisită, frumoasă coz, ca o actriţă căreia alta i-a luat rolul, fiindcă s-a culcat cu regizorul, ambetată ful. Era numai un client, în afară de mine - un rufos, care mă asculta cu atenţie şi cu dinţii duhnind cariaţi, jâmbat - mai ales că-i oferisem o cinzeacă. Am mai luat două beri, făcând semn midinetei (pe rufos nu-l mai puteam trimite, se „chiflicise” cu totul) şi am început să pitrocesc impresiile cu glas tare. Rufosul mă asculta ştirb, zâmbind tâmpiţit. Aş fi vrut să fie un bar sau o cafenea mai desuete, cu parchet pe jos, cu tuburi muribunde de neon pe pereţi, cu fum de ţigară impregnat în mobile (inexistente!), cu feţele de masă cu semnături de artişti celebri, ca la Paris: la Cafe de la Paix sau la Bistro Margot. A, şi cu o gagică care aduce cafelele: cu ţâţe împungătoare şi fustiţă scurtă-scurtă. Sau să aducă cu bufetul unei gări de provincie - Podu Iloaie (Podu Leloaie se zicea pe vremea lui Creangă, aprigă femeie trebuie să fi fost Leloaia asta), Târgu Frumos sau Dolhasca, când te aduce (sau te alungă) călătoria într-o astfel de gară, bei o cafea între beţivani rufoşi, într-un bar cu chiştoace de la ţigări de 10 lei pe jos şi aştepţi un tren de dracu ştie unde, „hai vino iar în gara noastră mică”, vor răcni adolescentele înainte să vină profa de fizică sau altă domnişoară Cucu. Admiri o domnişoară trupeşă, cu pantaloni verzi, mulaţi, care ridică bariera şi te gândeşti ce făcea Maestrul Sadoveanu în situaţii din astea, ca să-i treacă plictisul. Sau Maestrul nu ajungea în situaţiile respective? Dar şi astea se... modernizează. Şi îţi vine să te cufunzi în cazanul de melancolie, fără alt motiv, decât pe acela că eşti un om trecut de ceva anişori, aşa, ca o carte pe jumătate citită, o dată ce-a fost aşezată în şirurile impunătoare de tomuri din bibliotecă, ce nu vor fi niciodată citite până la capăt şi... acolo rămân! Dar să lăsăm pesimismul impudic. Mda, toate se schimbă într-o poveste până ce nu se poate deosebi adevărul de fantezie. Şi toate, bineînţeles, au un sfârşit. Numai la publicitate „povestea merge mai departe” prosteşte, neconform cu adevărul vieţii. Bineînţeles însă, cu buna ştiinţă a autorului se poate orice. Dar să lăsăm trăncăneala asta vulgară.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Admitere nouă, obiceiuri vechi

Ioan Alexandru TOFAN

Admitere nouă, obiceiuri vechi

În lipsa unor criterii ferme cu privire la viaţa academică şi a unor planuri solide de viaţă, absolvenţii de liceu nici nu au la îndemână prea multe temeiuri pentru a decide ce vor studia ca studenţi. Astfel, argumentul îmbulzelii devine oarecum convingător.

opinii

Modernitatea şi postmodernitatea alienării

Codrin Liviu CUȚITARU

Modernitatea şi postmodernitatea alienării

Fugi, Rabbit (şi toată seria pe care o deschide) reprezintă o parabolă a alienării în universul postindustrial, publicarea sa în română căpătând, încă din 2008, cu un an înaintea morţii scriitorului, o neaşteptată legitimitate culturală în contextul prezentului.

Perpetuum praedictionem

Bogdan ILIESCU

Perpetuum praedictionem

The best way to predict the future is to create it. (Cel mai bun mod să prezici viitorul este să îl creezi.) Peter Drucker

Provincialismul trufaş al capitalei

Florin CÎNTIC

Provincialismul trufaş al capitalei

Într-una dintre postările sale educative de pe FB, Dan Alexe sublinia că toţi avem accent şi că cel valah, „dă Bucureshti”, e unul dintre cele mai caraghioase, graiul obişnuit al respectivilor aborigeni fiind şi plin de greşeli de acord. Căci a fi provincial nu e o chestiune de plasare geografică, ci de educaţie, nu?

pulspulspuls

Concediu la secret pentru famiglia premarelui

Concediu la secret pentru famiglia premarelui

’Neaţa bună, dragi cetitori! Am vrut pe astăzi să vă spunem una faină cu premarele Mihăiţă al nostru, dar n-o mai spunem căci, din ce am auzit, omul şi-a luat famiglia şi a şters-o în concediu. 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.