Visul georgian al României subterane

Ai, vai, vai, ce mai bai

Ce-mi mai place terminologia polițist-sanitară: „există leziuni incompatibile cu viața”! Nu vi se pare că sună trăsnet? Ba, chiar strașnic! Sper că după alegerile astea (parlamentare, prezidențiale) să nu ajungem în situația în care să fim nevoiți să spunem că statul român prezintă „leziuni incompatibile” cu… democrația!

Apropo de Balcani

Unii zic că se termină la Viena, alții cum că acolo încep. De, chestie de perspectivă.

Cal, poetic

„Dichterisch Pferd”, îmi cere integrama zisă suedeză (Schwedenrätsel). Deci: Ross. Știți ce-i fain? Că noi sașii, iaca, în săsește nici nu avem corespondentul pentru Pferd, ci doar pentru Ross. Cum ar veni, toți caii sașilor – Rouss – sunt… poetici.

Friedenspreis des Deutschen Buchhandels

Premiul pentru pace al librarilor germani din 2024 i s-a acordat în octombrie istoricului și jurnalistei americano-poloneze Anne Applebaum (*1964). Am căutat speechul ei. Știți de ce? Pentru că știrile despre decernarea premiului s-au axat pe faptul că, printre altele, s-a declarat chiar în speechul în cauză pentru livrarea de arme către Ucraina. Ceea ce poate părea nițel paradox, nu-i așa? Adică „Premiul pentru pace” și „livrări de arme” pentru Ucraina. Dar, desigur, ce-i paradox nu-i nicidecum neapărat aberant. Dimpotrivă.

Iată câteva pasaje din cuvântul de mulțumire al lui Applebaum în Paulskirche de la Frankfurt pe Main în fața a 700 de invitați, declarații demne de reținut chiar și în contextul alegerilor de la noi.

Anexarea Crimeei în 2014 și atacarea Ucrainei în 2022, conclude Applebaum, au avut, respectiv au ca țel „impunerea unei stăpâniri ai bunului plac: a unui stat fără statalitate de drept, fără drepturi fundamentale, fără obligația de a da socoteală, fără separația puterilor în stat”.

În același timp, invadarea Ucrainei ar fi creat cadrul necesar „pentru o politică mai dură în Rusia. În anii de după anexarea Crimeei, opoziția a fost suprimată și mai tare, iar instituțiile independente au fost interzise de tot. (…) Legătura dintre autocrație și războaie imperialiste de cucerire are metodă”.

Vizavi de lupta protestatarilor din Rusia (evident, rușii anti-război, anti-Putin nici măcar nu par să mai existe, m.a.), istoricul americano-polonez se întreabă: „Dar ce-i cu restul europenilor – noi ce să facem? Vocile noastre nu sunt suprimate. Noi nu suntem arestați și otrăviți, dacă ne exprimăm opinia. Cum să reacționăm la reîntoarcerea unei forme de guvernare despre care am crezut că a dispărut de pe acest continent?”

Ca să puncteze faptul că la începutul războiului ajutorul și sprijinul pentru Ucraina s-ar fi materializat numaidecât în fapte, pe când acum ne-am afla „în fața a celei mai mari provocări pentru valorile și interesele din timpul vieții noastre, iar lumea democratică se clatină. Mulți își doresc ca războiul să se sfârșească în mod miraculos”.

Dar, atenție, cine ar cere „pacifism” fiind în același timp dispus să renunțe nu doar la teritorii în favoarea Rusiei, „ci și la oameni, principii și idealuri, acela nu a înțeles nimic din istoria secolului 20”.

Apropo de Germania și de nemți, în contextul acesta: „adevărata lecție din istoria Germaniei: nu e că germanii nu mai au voie nicicând să ducă vreun război, ci că au o responsabilitate specială de a se implica pentru libertate și să ia asupra lor pentru asta și eventualele riscuri”.

Apelul final al Annei Applebaum: „Nu permiteți ca scepticismul să devină nihilism. Restul lumii democratice are nevoie de dumneavoastră”.

În fine, că trebuie să apărăm „convingerea comună că viitorul poate fi mai bun, că putem câștiga războiul acesta și că putem învinge odată în plus dictatura; convingerea comună că libertatea e posibilă și că pacea adevărată e posibilă, pe continentul acesta și peste tot în lume”.

Ca fapt divers, laudatio-ul a fost ținut de istoricul, germanista și luptătoarea pentru drepturile omului, rusoaica Irina Șerbacova.

Marea mahmureală 2.0

Luni, după „duminică veșniciei” (Ewigkeitssonntag se numește ultima duminică din calendarul anului bisericesc luteran), parcă ne-am trezit care mahmuri, care năuciți ori buimăciți: ceasurile nu mai băteau tic-tac, ci tik-tok, iar zmeul zmeilor dintre candidații la președinție s-a dovedit a fi un vântură-lume al sistemului care s-a învârtit în fel și chip prin diverse cotloane secundare de putere din țară și din străinătate. Dar, stai așa, asta aveam s-o aflăm abia în cursul următoarelor zile. Vorba aia, „suntem singura țară din Univers care își pune președinte, iar apoi caută pe net să vadă cine e”! (Memă văzută pe FB.)

Dar, stai, asta nu e tot: uff, încă nu l-am pus pe cel care ar fi zis că suntem nu singura țară, ci unica țară din Univers care…, mai exact o țară unică în Univers!

Oricum, până una-alta, aceeași țară „unică” a fost făcută terheș de toți cei 9 judecători ai CCR prin dispunerea (fără precedent și mai degrabă fără temei) de a se renumăra toate cele 9,4 milioane de voturi exprimate.

Cum speranța moare ultima, poftim, sper și eu să nu ne trezim direct în varianta românească a Visului Georgian.

 

Michael Astner este poet, traducător și publicist

Publicitate și alte recomandări video