Vizitele blitz ale lui Zelenski ​la Londra, Paris și Bruxelles au loc pe fondul unei situații critice pe frontul de război din Estul Ucrainei (I)

Sub impactul imaginilor vizitei triumfale a lui Volodimir Zelenski în Marea Britanie care a cuprins, pe lângă întâlnirea de la reşedinţa oficială a premierului britanic, un discurs în faţa Parlamentului la Westminster Hall şi o primire la regele Charles, Emmanuel Macron, care miercurea trecută avea programată o seară la teatru cu soţia, a decis în grabă să aranjeze în contrapartidă un dineu de noapte la Palatul Elysee la care să i se alăture preşedintele ucrainean şi cancelarul german Olaf Scholz. Iniţial mai fusese programată o ceremonie la Domul Invalizilor care însă a fost anulată din cauza orei târzii la care Zelenski urma să ajungă de la Londra. Interesant, acest efort de ultim moment, venea după ce iniţial Parisul nu dăduse nici un răspuns unui demers al Kievului care dorise să organizeze o astfel de întâlnire înaintea vizitei lui Zelenski la Bruxelles.

După cum dezvăluie Politico, Macron ar fi dorit ca o vizită a acestuia să coincidă cu ceva grandios, o „iniţiativă diplomatică” la aniversarea declanşării invaziei care să aducă în prim plan Franţa care, ca şi Germania, s-a dovedit mai degrabă reticentă în a sprijini într-un mod semnificativ Kievul, spre deosebire de Statele Unite, Marea Britanie şi Polonia. Dincolo de asta s-au văzut clar diferenţele de atmosferă: în contrast cu îmbrăţişările repetate dintre preşedintele ucrainean şi Rishi Sunak, la Paris gesturile au fost mult mai reţinute. Kievul priveşte diferenţiat relaţiile cu Londra şi Washingtonul, în comparaţie cu cele cu Parisul şi Berlinul. Ştie destul de clar pe cine se poate baza în mod real în ceea ce priveşte sprijinul militar. Însă ucrainenii sunt de asemenea conştienţi că au nevoie de Franţa şi Germania în relaţia cu Uniunea Europeană de la care aşteaptă un consistent sprijin financiar.

Aceste detalii de culise sunt adesea mai relevante decât multe declaraţii oficiale. Războiul din Ucraina este privit în chei diferite în principalele capitale occidentale. Pentru Polonia, dar şi pentru majoritatea celorlalte state din Est, de la Finlanda, Suedia, ţările baltice, la Cehia şi România, chestiunea securităţii este în prim plan. Toate aceste ţări, deşi membre UE, ştiu că se pot baza în mod real doar pe doi aliaţi din afara Uniunii, Marea Britanie şi Statele Unite. Tocmai acest lucru deranjează în principal Franţa, dar şi Germania, la fel ca şi perspectiva unei potenţiale axe estice de viitor, în jurul unui nucleu constituit din Polonia şi Ucraina, care ar eroda capacitatea nucleului franco-german de a-şi impune deciziile în interiorul UE. Iniţiativa lui Macron de a aranja în ultimul moment o întâlnire cu Zelenski, împreună cu Olaf Scholz, este tocmai o încercare de a contracara cresterea influenţei Statelor Unite şi a Marii Britanii în Europa de Est din cauza războiului din Ucraina faţă de care Franţa şi Germania sunt nevoite să reacţioneze, fără mare entuziasm, cel puţin la nivel de imagine.

Numai că întâlnirea de la Paris a stârnit şi reacţii critice. La Roma, Giorgia Meloni, pe care Politico ca şi alte canale media continuă să o eticheteze inerţial de extremă dreapta, cu toate că nu e nimic extrem în ceea ce premierul italian (deocamdată cel mai popular lider politic din Europa de Vest) a făcut în cele puţin peste o sută de zile de când se află la guvernare, a criticat faptul că Italia a fost exclusă. La fel cum a fost exclusă, alături de toate celelalte ţări din UE, de la discuţiile pe care miniştri din Franţa şi Germania le-au avut la Washington privitoare la un contencios transatlantic pe marginea subvenţiilor „verzi” prevăzute într-un pachet bugetar propus de către administraţia Biden.

Zelenski a fost primit în triumf la Londra şi la Bruxelles. S-au dat declaraţii de sprijin însufleţite, s-a vorbit despre valori şi principii înalte aflate în joc. Însă nu neapărat de asta are nevoie Ucraina, ci de un sprijin militar consistent, de tancuri, rachete şi avioane de luptă. Capitol la care brusc lucrurile devin mai nuanţate, e vizibilă discrepanţa dintre discursuri şi sprijinul concret. Din mai multe motive. În primul rând că stocurile de armament disponibile sunt tot mai reduse. Nu poţi susţine un efort de război de dimensiunea celui din Ucraina cu nişte economii occidentale care spre deosebire de cea din Rusia, care s-a orientat către producţia de război, funcţionează în regim normal. Generalul McMaster, fost Consilier pentru Securitate Naţională al preşedintelui Trump, menţiona că până acum Statele Unite au livrat Ucrainei echivalentul producţiei de lansatoare Javelin pe 5 ani. Şi, în timp ce Rusia avea la începutul războiului 12 mii de tancuri, Franţa, Germania şi Marea Britanie aveau la un loc sub o mie. În al doilea rând, poziţionarea faţă de obiectivele urmărite în diferite capitale privind evoluţia conflictului este şi aceasta destul de diferită. În timp ce teama faţă de o escaladare a războiului este şi aceasta un factor important. (Va urma)

Publicitate și alte recomandări video