Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Vlad Plahotniuc, primul mesaj după cedarea puterii în Republica Moldova. De ce a plecat din țară

GALERIE
Vlad Plahotniuc
  • Vlad Plahotniuc
- +

Președintele Partidului Democrat, oligarhul Vlad Plahotniuc, vine cu un mesaj în care vorbește despre speculațiile și atacurile, lansate de oponenții săi în ultimele zile, dar și despre viitorul PDM și problemele cu care se confruntă familia sa.

„În opoziție, dar la fel de puternici! Asta descrie în puține cuvinte spiritul echipei Partidului Democrat, o echipă care este puternică prin calitatea oamenilor săi, indiferent dacă se află în opoziție sau la guvernare”, a scris Plahotniuc, potrivit Deschide.md.

Potrivit lui, zilele acestea s-au lansat multe speculații și atacuri, care au avut scopul de a demobiliza echipa PDM, „dar, în realitate, ea s-a întărit și a devenit mai motivată”.

„Decizia de a ne retrage de la guvernare și a merge în opoziție înseamnă o nouă etapă pentru PDM, una care ne va permite să putem lucra mai mult asupra modului nostru de a face politică, să lăsăm într-o parte ceea ce nu a funcționat bine și să venim cu noi idei și acțiuni”, a precizat Plahotniuc.

Liderul democraților a declarat că are nevoie de o pauză, însă nu pentru odihnă.

„Cei care mă cunosc știu că nu-mi place odihna, știu că nu pot sta departe de proiectele noastre și de echipă. Ceea ce fac în aceste zile este să lucrez la mai multe planuri, iar cel mai important este cel prin care să reușim să readucem stabilitatea în Moldova și liniștea de care cetățenii au nevoie. În același timp, am nevoie de timp pentru a-mi securiza familia, după ce a trecut prin momente grele, inclusiv după o tentativă de răpire eșuată a mea, care a avut loc anul trecut, când mă aflam într-o vizită peste hotare. Copiii mei sunt speriați, familia mea este speriată și nu se simte în siguranță nicăieri. Familia mea are nevoie mai mult ca oricând să fiu lângă ea și eu voi sta cât este necesar, pentru ca să treacă cu bine peste aceste momente și să se simtă în siguranță. Este dreptul meu să iau toate măsurile pentru a mă proteja și a-mi proteja familia sau oamenii apropiați, așa cum cred că e mai bine pentru ei. În această perioadă, Moldova nu este o țară sigură, iar asta nu din cauza posibilelor dosare inventate de oponenți, dar din cauza unora care își doresc să o preia cu forța”, a scris Plahotniuc.

El a menționat că a discutat în aceste zile cu colegii din formațiunie referitor la ce trebuie făcut pentru ca Partidul Democrat să activeze cât mai eficient mai departe.

„Am stabilit că vom face o opoziție activă și nu vom permite preluarea Republicii Moldova de către grupări de interese din afara țării. Moldovenii trebuie conduși din interiorul țării, nu din afara ei, Moldova trebuie să rămână liberă și independentă, nu să devină anexa unei alte țări sau teritoriul, pe care vreun stat își face jocurile și ne umilește cetățenii”, susține Vlad Plahotniuc.

Liderul democraților anunță că decizia formațiunii de a se retrage de la guvernare a fost luată încă de marți, „însă am dorit să o implementăm prin dialog cu celelalte partide și într-un mod legitim”.

„Am stat până vineri să așteptăm aceste discuții, dar partidele au refuzat dialogul. În aceste condiții, a trebuit să luăm o decizie, care să nu adâncească și mai tare criza. Cred că am luat cea mai bună decizie în situația respectivă, însă ea nu este una prin care am abandonat obiectivele noastre sau i-am abandonat pe moldoveni, dimpotrivă, este una care ne duce și mai aproape de ei și împreună vom reveni la guvernare pentru a continua lucrurile bune începute. Cred că asta se va întâmpla curând, poate prea curând, nu o să ne rămână timp suficient ca să facem reorganizarea activității noastre politice, așa cum ne propunem”, a spus el.

Plahotniuc atrage atenția că alternanța la putere este un proces firesc și necesar într-o democrație, iar Partidul Democrat o acceptă și o va respecta.

„Am demonstrat că nu ne ținem de putere. Ne-am fi dorit însă ca acest lucru să se întâmple democratic și nu prin încălcări ale legii, prin crearea unor precedente, care vor afecta grav Moldova pe termen lung. Noi ne-am fi dorit ca, în locul nostru, la guvernare să vină alți politicieni, care să acționeze la fel de independent cum a făcut-o PDM, nu niște marionete ale unor forțe străine. Dar despre aceste lucruri vom avea timp să discutăm, voi deschide mai târziu anumite paranteze, acum lucrurile sunt prea fierbinți încă și rațiunea nu este neapărat prezentă”, precizează Plahotniuc.

„În ceea ce mă privește, am un sentiment de vină față de moldovenii, care m-au votat și față de colegii mei, că nu am reușit să opresc ceea ce urmează să se întâmple, haosul pe care îl văd ei. M-am gândit să-mi asum singur responsabilitatea și să mă retrag din politică. Asta ar însemna însă să fac un lucru în grabă, să dezamăgesc oamenii, care și-au pus speranțe în mine. Dacă m-aș retrage acum, fracțiunea PDM ar putea deveni vulnerabilă și deputații să fie presați să treacă la un anumit partid, care să-și facă singur majoritatea parlamentară și să preia Moldova”, a adăugat el.

În acest sens, anunță Plahotniuc, el a hotărât să rămână alături de echipă, să o întărească și să o protejeze, chiar și de la distanță, în perioada în care va lipsi.

„Sunt conștient că, eu și Partidul Democrat avem mulți dușmani, am fost conștient de asta și când guvernarea noastră a cerut la ONU retragerea trupelor străine de pe teritoriul Moldovei și a obținut în premieră acea rezoluție istorică. Știu ce risc mi-am asumat când am inițiat legea împotriva propagandei, când am refuzat să semnez planul de federalizare a țării. Înțeleg că, din cauza asta, Moldova nu mai este un loc sigur pentru mine, dar nu sunt omul care să trăiască în frică, voi merge înainte și voi da dovadă de patriotism în continuare, voi lupta de oriunde, pentru ca țara mea să iasă de sub ocupația altor state și moldovenii să trăiască liberi în țara lor.

Faptul că eu nu mă mai simt sigur în țara mea este una, eu sunt doar un om, dar faptul ca moldovenii trăiesc aceste momente de neliniște și instabilitate, faptul că siguranța lor este pericol, că statul lor a devenit atât de fragil în câteva zile, că se uită la televizor și văd că oameni din afara țării vin și stabilesc cine cu cine trebuie să se alieze ca să conducă țara este un lucru foarte grav și periculos pentru independența Republicii Moldova și viitorul ei”, a precizat președintele PDM.

Vlad Plahotniuc scrie că este sigur că că există suficienți oameni lucizi, gata să-și protejeze țara, inclusiv politicieni cu putere de decizie în Parlament.

„Alții, care încă sunt euforici și înfierbântați, se vor trezi curând la realitate și vor căuta disperați ajutor chiar la PDM pentru a ieși din capcana în care au nimerit. Noi vom fi gata să-i ajutăm să iasă, dar nu și să-i iertam pentru modul în care au pus sub risc Republica Moldova și pe cetățenii ei. Mesajul pe care vreau să îl transmit cetățenilor este ca sunt pe baricade, voi reveni în țară cât mai curând, imediat ce familia îmi va fi în siguranță și eu voi fi în siguranță, voi munci pentru ca Republica Moldova să redevină o țară stabilă și ca oamenii să trăiască în liniște și pace. Pe curând!”, a scris el pe pagina sa de Facebook.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri