Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Vlasov şi-a recunoscut vinovăţia! Nu va fi judecat în procedură simplificată

GALERIE
mihail-vlasov
  • mihail-vlasov
- +

Mihail Vlasov a recunoscut faptele de care este acuzat de procurori şi a solicitat instanţei să fie judecat în procedură simplificată, astfel încât să-i fie redusă pedeapsa, însă Curtea de Apel Bucureşti a decis marţi să-i respingă cererea.

Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) Mihail Vlasov şi-a recunoscut vinovăţia de la termenul din 16 septembrie şi a solicitat instanţei să fie judecat prin procedură simplificată pentru infracţiunile prezentate de procurori în rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată.

De atunci, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au amânat de mai multe ori pronunţarea cu privire la aplicarea procedurii simplificate, care înseamnă, între altele, şi reducerea pedepsei. Marţi, instanţa i-a respins cererea şi a dispus ca Mihail Vlasov să fie judecat în procedură normală.

Avocatul lui Vlasov a cerut, în urma deciziei instanţei, administrarea de noi probe, dar şi audierea unor martori.

Mihail Vlasov a spus că vrea să îşi schimbe domiciliul din Iaşi la Bucureşti, în condiţiile în care săptămânal este nevoit să meargă la poliţie pentru a respecta obligaţiile stabilite în cadrul controlului judiciar. El a precizat că de două ori pe săptămână trebuie să fie prezent în Bucureşti pentru a da declaraţii în faţa procurorilor DNA, dar şi pentru a se prezenta la procesul pe care îl are la Curtea de Apel.

Următorul termen în acest dosar a fost stabilit de instanţă în 28 octombrie, dată la care se va stabili ce probe vor fi administrate, dar şi martorii care vor fi audiaţi.

Mihail Vlasov este judecat sub control judiciar din 30 august, după ce, din 24 aprilie a fost arestat la domiciliu, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 200.000 de euro de la omul de afaceri Gheza Iosif Petroczki. Anterior, din 19 martie până în 24 aprilie, Vlasov a fost arestat preventiv.

În luna iulie, Mihail Vlasov a cerut instanţei să nu mai execute arestul în Iaşi, acolo unde îşi are domiciliul, ci în București, la locuinţa uneia dintre fiicele sale, solicitarea fiind respinsă de judecători ca nefondată. Tot atunci, Curtea de Apel Bucurelti i-a atras atenţia lui Vlasov "să aibă o atitudine civilizată în instanţă", în caz contrar acesta urmând să fie amendat.

Mihail Vlasov declara, tot în iulie, că procurorii spun "numai imbelicităţi" în dosarul în care îl acuză de trafic de influenţă, el adăugând că în rechizitoriu s-au spus "numai minciuni" şi că Parchetul nu are legătură cu justiţia.

"Nu am primit niciodată bani mită. Niciodată. (...) Nu e vorba de mită, e vorba de trafic de influenţă. (...) Procurorii spun numai imbecilităţi în dosarul meu. Parchetul nu are legătură cu justiţia. Parchetul este o chestiune de instrumentare a cauzelor penale, parte din procedură", spunea Vlasov, după ce fusese audiat la Tribunalul Bucureşti, într-un dosar de cămătărie al clanurilor Caran şi Duduianu.

Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României susţinea că în dosarul său nu s-a realizat niciodată un flagrant, iar în rechizitoriu procurorii au spus "numai minciuni", care se vor putea proba la un moment dat.

În 9 aprilie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Mihail Vlasov, suspendat la acel moment din funcţia de preşedinte al CCIR, pentru trafic de influenţă.

Mihail Vlasov a fost denunţat la DNA de omul de afaceri Gheza Iosif Petroczki, de la care ar fi cerut, în 13 martie, un milion de euro. În 18 martie, Vlasov a fost prins în flagrant, într-un restaurant din Bucureşti, după ce a primit de la omul de afaceri 200.000 de euro.

Procurorii au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei, că în schimbul acestor bani, Vlasov i-ar fi promis omului de afaceri că-şi va folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra arbitrilor din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR învestiţi cu soluţionarea unui dosar în care denunţătorul avea calitatea de pârât-reclamant şi că îi va determina pe aceştia să pronunţe o hotărâre arbitrală favorabilă acestuia.

Dosarul de la Curtea de Arbitraj avea ca obiect pretenţiile formulate de SC Infopressgroup SA, care cerea de la Petroczki şi asociatul lui suma de 15 milioane de lei, precum şi cererea reconvenţională având ca obiect de plată suma de 270.000 de euro, potrivit informaţiilor din dosar.

Într-un alt dosar, Mihail Vlasov este urmărit penal pentru şantaj, în aceeaşi cauză fiind cercetată şi fiica sa Vanda Vlasov. Mihail Vlasov este acuzat că l-ar fi ameninţat pe preşedintele interimar al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, spunându-i "că nu este bine ce face" şi că nu ar vrea "să sufere şi copiii altuia".

"La data de 5 mai 2014, Vlasov Mihail, folosindu-se de un înscris olograf, l-a ameninţat pe preşedintele interimar al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (Mihai Daraban, n.r.), prin darea în vileag a unei prezumtive fapte de corupţie ce ar fi compromiţătoare pentru acesta, în scopul de a dobândi pentru sine un folos nepatrimonial, constând în evitarea tragerii la răspundere penală pentru faptele penale săvârşite în calitate de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, aspecte sesizate de noua conducere a instituţiei organelor de urmărire penală", arătau procurorii în ordonanţa de efectuare a urmăririi penale.

Mediafax

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri