VOCEA STRĂZII | De ce fac ieșenii tot mai puțini copii, și tot mai târziu? „Avem alte activități, hobby-uri, cariere…”
Scăderea accentuată a natalității din ultimii ani este resimțită tot mai puternic și la Iași. „Ziarul de Iași” a discutat cu mai mulți ieșeni pentru a afla care sunt motivele pentru care tot mai puțini oameni aleg să devină părinți. Cele mai frecvente răspunsuri au indicat situația economică dificilă, lipsa stabilității financiare și schimbarea priorităților de viață.
Mulți dintre cei intervievați susțin că și-ar dori copii, însă doar în condițiile în care ar avea siguranță financiară și sprijin real. O femeie atrage atenția asupra costurilor tot mai ridicate și a nesiguranței zilnice.
„Nu mai vor să facă copii pentru că nu mai au încredere în viața de zi cu zi. Dacă venitul lunar ar fi suficient și ar exista ajutor, cred că mulți și-ar dori copii. Din păcate, situația financiară este instabilă și nu pare că se va schimba prea curând, până nu va exista mai multă stabilitate în țară”, a explicat aceasta.
Pe de altă parte, un tânăr care a devenit tată la doar 18 ani spune că nu înțelege pe deplin mentalitatea de a amâna sau evita întemeierea unei familii. În prezent, acesta are doi copii și afirmă că se consideră un om împlinit.
„Eu am doi copii, o fată de 7 ani și un băiat de 14 ani. Am 31 de ani și sunt fericit. Cred că trebuie să muncești mai mult și să îți dorești cu adevărat. Copiii sunt o binecuvântare”, a spus tânărul.
Prietenul său consideră însă că tehnologia și stilul de viață modern îi îndepărtează pe tineri de ideea de familie.
„Cred că oamenii se regăsesc prea mult în tehnologie și uită care este scopul nostru, acela de a duce mai departe viața”, a afirmat acesta.
Un alt ieșean susține că, în prezent, copiii nu mai reprezintă o prioritate imediată după căsătorie, deoarece tinerii își doresc să experimenteze, să călătorească și să se concentreze pe carieră.
„Avem alte activități, hobby-uri, carieră. Nu mai este singurul lucru pe care îl faci după ce te căsătorești. Există multe alte dorințe și planuri”, a explicat bărbatul.
Statisticile oficiale confirmă percepția ieșenilor. Iașul a înregistrat în acest an cel mai mic număr de nașteri din ultimii 100 de ani, aproximativ 6.000 de copii. La Maternitatea „Cuza Vodă” s-au raportat 4.833 de nașteri, iar la Maternitatea „Elena Doamna”, 1.167 copii. Singura unitate medicală care a consemnat o creștere este Maternitatea Arcadia, cu un avans de 17% față de anul trecut.
O analiză a evoluției din ultimii 11 ani arată o scădere constantă a natalității, mai accentuată la Maternitatea „Cuza Vodă”, unde numărul nașterilor a coborât de la 6.022 în 2015 la 4.833 în prezent, adică cu aproape 1.200 mai puține. Doar în ultimul an, diferența a fost de 309 nașteri în minus (mai multe informații AICI).
Publicitate și alte recomandări video