De Business

Punem punctul pe știi

Volumul împrumuturilor date statului de populație va urca până la 26 de miliarde de lei

joi, 13 iunie 2024, 15:52
2 MIN
 Volumul împrumuturilor date statului de populație va urca până la 26 de miliarde de lei

Volumul de titluri de stat pentru populaţie ar putea ajunge la 25 – 26 miliarde de lei până la finele anului, în condiţiile în care acum se situează la 12 miliarde de lei, a anunţat, joi, directorul general al Trezoreriei Statului, Ştefan Nanu.

„Anul acesta noi am emis titluri de stat pentru populaţie undeva la 12 miliarde (de lei – n.r) deja. Credem că până la sfârşitul anului 25 – 26 de miliarde este foarte uşor de realizat, mai ales că sunt foarte multe maturităţi. Ce observăm este că lumea reinvesteşte. Aproape orice emisiune care scadenţează, aproape în întregime e reinvestită şi mai avem bani în plus. Tot timpul emisiunea netă creşte. Acesta este un indicator foarte important, emisiunea netă. Anul trecut, expunerea populaţiei pe stat era undeva la 30 de miliarde. Acum este la 40 de miliarde. Deci expunerea netă a populaţiei pe aceste instrumente creşte”, a spus Ştefan Nanu, la „Profit Piaţa de Capital.forum – Provocări pentru dezvoltarea pieţelor şi creşterea lichidităţii”, ediţia a IV-a, eveniment organizat de publicaţia online Profit.ro.

De asemenea, el a menţionat că instituţia monitorizează indicatorii pieţei, iar anumiţi indicatori arată că există un potenţial mare.

„Dacă ne uităm la loan to deposits (raportul credite – depozite – n..r.) realizăm că sunt depozite, chiar şi sectorul bancar are dificultăţi în a utiliza efectiv prin creditare toate disponibilităţile pe care reuşesc să le dune dinspre populaţie. Dacă ne uităm la lichiditatea din piaţă, câţi bani sunt plasaţi în depozite la Banca Naţională la sfârşitul fiecărei zile. Sunt nişte indicatori care arată clar că există potenţial atât pentru Fidelis cât şi pentru toate instrumentele pieţei de capital. Important este marketingul. Că şi la noi, cu programele acestea oamenii s-au obişnuit în timp. Îmi aduc aminte primul Fidelis, am avut o sumă derizorie şi am început timid, am avut diferite încercări de structurare a obligaţiunilor”, a declarat Ştefan Nanu.

Citiți și: Cele 24 de produse tradiționale din Iași înregistrate oficial

Citiți și: „După pandemie a picat tot. S-au oprit toate investițiile“

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii