Vor fi refăcute 16 peroane. CTP susţine că nu e din cauza noilor tramvaie
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 17.09.2021

Vor fi refăcute 16 peroane. CTP susţine că nu e din cauza noilor tramvaie

GALERIE
peroane
  • peroane
- +

Compania de Transport Public (CTP) reface 16 peroane din câteva zone ale oraşului. CTP şi Citadin au demarat ieri lucrările în Piaţa Unirii, unde peroanele au fost supralărgite în urmă cu câţiva ani, în urma unor sesizări privind accesul dificil la mijloacele de transport. Potrivit oficialilor companiei, lucrări vor mai fi efectuate în Canta, Alexandru cel Bun şi Dacia. În acest caz, este vorba despre peroane realizate în special în perioada 2004 - 2008.

Modificările sunt realizate şi în contextul primelor livrări de tramvaie noi la Iaşi: acestea ar urma să intre în circulaţie în a doua parte a lunii august, după ce vor fi îndeplinite toate formalităţile. Chiar dacă vor fi aduse modificări şi la peroane din Dacia sau ACB, tramvaiele noi nu vor circula prin aceste zone: prin caietul de sarcini întocmit la data licitaţiei (2019), pentru vehiculele PESA au fost stabilite traseele 1, 3, 7, 8 şi 13. În schimb, alte peste 80 de peroane din oraş nu vor fi afectate.

Consilierul local Bogdan Balanişcu (PSD) a criticat ieri compania de transport şi a susţinut că „tramvaiele de zeci de milioane de euro nu încap pe toate liniile din oraş“. În schimb, oficialii CTP spun că adaptarea peroanelor este una normală şi nu afectează ieşirea la stradă a tramvaielor PESA: două astfel de vehicule au ajuns zilele trecute la Iaşi, iar alte 14 sunt aşteptate până la sfârşitul anului. În acelaşi timp, producătorul Bozankaya va începe livrările în următoarea lună, din Turcia urmând să ajungă tot 16 vehicule.

„În timpul în care noile tramvaie PESA, intrate în Depoul CTP Iaşi luni, 2 august 2021, se vor afla în procesul de pregătire pentru a putea ieşi la stradă, CTP Iaşi SA şi Citadin SA au demarat lucrări de modernizare şi adaptare a unor peroane vechi, care nu îndeplinesc condiţiile de utilizare optimă de către persoanele cu dizabilităţi ori cele cu mobilitate redusă. Din peste 100 de peroane de tramvai din Municipiul Iaşi, doar 16 necesită ajustare din punct de vedere al înălţimii şi al lăţimii. Dintre aceste peroane nu fac parte cele deja modernizate cu fonduri europene“, se arată într-un comunicat al CTP.

Potrivit sursei citate, lucrările vor dura două săptămâni. În această perioadă, vor fi făcute procedurile pentru punerea în circulaţie a tramvaielor PESA, printre altele fiind vorba despre instruirea vatmani­lor şi a personalului de întreţine­re, obţinerea certificatului de omologare sau înmatricularea vehiculelor.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Restauraţia fără rest

Pavel LUCESCU

Restauraţia fără rest

Uitându-te la ce se întâmplă zilele astea în politica românească începi să-ţi dai seama că acum un an am luat de fapt o mare ţeapă şi că premierul pe care şi l-a dorit şi l-a impus Iohannis, Florin Cîţu, nu e decât versiunea sintetică şi coafată a grindenilor, tudoşilor şi dăncilelor lui Dragnea pentru fraierii de „dreapta”.

Filmuletul zilei

opinii

Ce tot aveţi cu filosofia? (I)

Ioan Alexandru TOFAN

Ce tot aveţi cu filosofia? (I)

Schimbările, câte sunt, par a fi făcute de un copil râzgăiat care, supărat pe ursuleţul lui, vrea să îl transforme în maşinuţă. Sunt mutate băncile, ca să fie în cerc şi nu în rând. Se dă cu var. Sunt înlocuite tablele. Iar se dă cu var. Power-point-ul este încurajat să devină un limbaj universal, aruncându-se în inactualitate însuşi fundamentul culturii noastre europene, care este cuvântul. Power-point-ul se proiectează pe un var strălucitor. Se schimbă ordinea rubricilor în diverse tabele. Concluziv, se mai dă o dată cu var.  

Muzica pe care o ascultăm, parte a identităţii noastre

George PLEȘU

Muzica pe care o ascultăm, parte a identităţii noastre

Fără nici o îndoială, muzica pe care o ascultăm şi împărtăşim cu alţii este parte a individualităţii nostre, a identităţii personale, sociale şi culturale, inclusiv prin dorinţa de a ne integra, de a corespunde sau a ne diferenţia de majoritate. Departe de a fi doar distracţie sau o experienţă pur estetică, muzica este un limbaj în sine, care se dezvoltă continuu, odată cu omenirea.

IN MEMORIAM: Existenţa unei făpturi mirabile în regatul frumuseţii nepieritoare

Grigore ILISEI

IN MEMORIAM: Existenţa unei făpturi mirabile în regatul frumuseţii nepieritoare

Viaţa Ecaterinei Ilisei, născută Şerbu, şi purtând din 1960 până la căsătoria din 22 noiembrie 1965 numele de Moldovan, cel a bunicilor materni, care o înfiaseră spre a o scăpa de anatema „originii nesănătoase”, stigmat al regimului comunist, a fost hărăzită de Dumnezeu să-şi rânduiască viaţa sub semnul frumuseţii. Fusese plămădită să fie chip al splendorii umane. 

pulspulspuls

Idilă politică cu Iulică Răzgândică: ce surprize vom mai avea?

Idilă politică cu Iulică Răzgândică: ce surprize vom mai avea?

Una scurtă pe azi despre subiectul ultimelor zile din politichia locală: cel despre demisia anunţată dar nescrisă a conţilierului userist Iulică Răzgândică.

Caricatura zilei

PNDL3

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.