Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Vosganian începe reindustrializarea cu manualul de geografie

Ministrul Economiei începe de săptămâna aceasta o serie de consultări cu reprezentanţii a 80 de ramuri economice.

GALERIE
vosganian
  • vosganian
- +

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat marţi că vrea să refacă manualul de geografie economică şi hărţile economice ale României, dispărute din şcoli în ultimii ani, pentru a şti de unde trebuie pornit atunci când se doreşte dezvoltarea industriei.

“Hărţile economice ale României au dispărut din şcoli şi din birouri. A dispărut, de asemenea, manualul de geografie economică. Noi trebuie să refacem acest manual ca să ştim exact când vrem să dezvoltăm industria, de unde trebuie să plecăm. Industria românească nu este numai cazul Oltchim sau Mechel”, a afirmat Vosganian la o conferinţă pe tema reindustrializării României. El a menţionat că există companii puternice în România care constituie o bază promiţătoare pentru industrie, însă dintre cele 23 de mari domenii industriale, 17 se găsesc într-o proporţie ridicată într-un mare decalaj de competitiviate faţă de Uniunea Europeană.  “Din fericire, avem investiţii străine în România. Din păcate, cea mai mare parte a lor înregistrază un decalaj de competitivitate faţă de unităţilor lor din alte ţări”, a mai spus Vosganian. Ministrul a arătat că România trebuie să rezolve problema marilor decalaje, pentru că altfel nu se poate asigura un nivel ridicat al competitivităţii. Astfel, în regiunea Nord-Est PIB-ul pe cap de locuitor este de circa 3.500 euro, în Banat, în regiunea de Vest şi Nord-Vest, PIB-ul pe locuitor este 7.500 euro, iar în Capitală indicatorul ajunge la 14.000 euro. “Nu vom putea să asigurăm un nivel ridicat al competitivităţii într-o ţară care se află cu decalaje atât de mari. De aceea, împreună cu cele trei mari strategii care se referă la economie, anume strategia de reindustrializare, de inovare şi cea privind diplomaţia economică noi am adăugat şi o a patra, respectiv strategia privind modernizarea rurală şi care are şi ea o puternică componentă industrială”, a mai spus Vosganian. Ministerul Economiei va chema la consultări reprezentanţi din 80 de ramuri industriale din România pentru a găsi soluţii de reindustrializare, iar la începutul lunii iunie va fi realizat un rezumat al opţiunilor pe fiecare domeniu. “De joi vom începe şi consultările cu fiecare industrie. Am identificat 80 de industrii diferite şi vom avea discuţii cu fiecare dintre aceste, astfel încât la începutul lunii iunie, împreună cu membrii comisiei care elaborează strategia (de reindustrializare a României - n.r.), să facem un rezumat cu opţiunile tuturor zonelor, segmentelor industriale din România”, a afirmat Vosganian la o conferinţă pe tema reindustrializării României. Ministerul Economiei va întocmi patru documente, respectiv de un document de politică industrială, de strategie de cercetare, de strategie de export şi de dezvoltare economică rurală, care vor reprezenta elemente-pilon în completarea strategiei de competitivitate, cu aplicabilitate pe termen lung, până în 2020, potrivit secretarului de stat în Ministerul Economiei Adrian Ciocănea.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri