Se apropie data alegerilor legislative, iar zilele următoare ar trebui să ne ofere ultimele sondaje de opinie ale institutelor specializate. Până atunci, fiecare dintre noi îşi poate construi propriul ghid de aşteptare. Mai târziu, el va sta la baza unuia şi mai important: ghidul de interpretare a rezultatelor finale, odată ce ele vor fi cunoscute. În cele ce urmează, fără a specula în vreun fel asupra cifrelor sau diferenţelor, voi propune câteva repere.

Nu este un secret pentru nimeni că varianta cea mai probabilă este ca, după 6 decembrie, ţara să fie condusă de un guvern bazat pe un acord politic între PNL şi USR PLUS. În mod normal, ar fi o coaliţie propriu-zisă, dar, cel puţin în teorie, ar putea exista şi formula unei înţelegeri de sprijin parlamentar al USR PLUS pentru un guvern minoritar PNL sau PNL-PMP. Prima variantă ar avea o probabilitate mai mare, pentru că guvernarea este o tentaţie legitimă a oricărui partid, iar USR PLUS simte nevoia să-şi arate maturitatea. Apoi, perspectiva unui influx de fonduri europene măreşte atractivitatea participării. În fine, dacă nu va fi satisfăcut, USR PLUS poate ieşi mai târziu, motivat, din coaliţia guvernamentală.

O înţelegere la nivel parlamentar ar putea exista, însă, cu UDMR, care s-ar abţine să solicite portofolii ministeriale, dar ar fi interesată de fonduri pentru comunităţile cu o pondere importantă a populaţiei maghiare; aceeaşi logică ar putea inspira şi atitudinea reprezentanţilor celorlalte minorităţi. Cât despre PMP, presupunând că această formaţiune nu va avea o surpriză neplăcută duminică, intrarea la guvernare ar fi unica variantă rezonabilă (dar riscantă) de a ieşi de sub permanenta presiune a pragului electoral.

Formula acordului larg pare să fie preferată şi de preşedintele Klaus Iohannis, care îşi doreşte o reformă constituţională în cursul viitoarei legislaturi. Nivelul de două treimi din mandatele parlamentare este, însă, greu de atins, plus că UDMR nu este văzut, din motivele bine cunoscute, drept un partener agreabil. În aceste condiţii, este necesar un canal de comunicare cu Pro România (desigur, dacă va fi scutită de surprize neplăcute), dar va conta mult şi posibilitatea de a discuta cu PSD sau măcar cu grupuri semnificative din acest partid, pe fondul încheierii „războiului” decretat anul trecut, în campania pentru prezidenţiale.

Şansele PSD de a rămâne la putere sunt mici. Chiar dacă s-ar clasa pe primul loc, infirmând sondajele de până acum, este greu de întrevăzut cum PSD ar obţine un asemenea scor încât să-l oblige pe preşedinte să însărcineze un social-democrat cu formarea guvernului. Unicul aliat posibil, realist vorbind, ar fi Pro România, adică exact formaţiunea care a încercat să se prezinte ca o alternativă de stânga la PSD. În orice caz, mult mai probabilă este varianta opoziţiei, iar speranţa unei repetări a scenariului 2007-2008 (a doua parte a intervalului de guvernare Tăriceanu) are puţine şanse de a se materializa în lipsa unei rupturi nu doar între PNL şi USR PLUS, ci şi între preşedinte şi premier.

Important este, însă, faptul că alegerile democratice pot contrazice aşteptările provenite din sondaje sau din orice alte mijloace de anticipare a opţiunilor electoratului. Să sperăm că scrutinul va fi corect şi competent organizat, inclusiv din perspectiva normelor de protecţie sanitară. De asemenea, dincolo de orice anticipări cu privire la cine e şi cine nu e avantajat de un anumit nivel al prezenţei, să sperăm că oamenii vor veni să-şi spună părerea. Alegerile legislative sunt esenţiale în orice democraţie, chiar şi acolo unde alte consultări - spre exemplu, prezidenţialele - par să canalizeze mai bine trăirile politice ale cetăţenilor. Chiar dacă parlamentarii şi Parlamentul, ca instituţie, nu se bucură de încredere în rândul opiniei publice, cetăţenii României sunt singurii care pot remedia această situaţie, prin voturile lor. Singura condiţie ar fi ca ele să fie rezultatul unui proces de reflecţie atentă şi, poate, de deliberare sinceră cu cei apropiaţi.