Votul este mai puternic decât glonțul…

Abraham Lincoln spunea că, în democraţie, „votul este mai puternic decât glonţul”. Oare chiar aşa să fie? V-aţi întrebat vreodată cât anume contează un vot în totalul voturilor valabil exprimate? La alegerile locale din iunie 2024, în judeţul Iaşi, au votat 332.000 de persoane. Prin urmare, votul unui alegător din judeţul Iaşi poate influenţa real alegerile cu o probabilitate de 0,00003012. Din punct de vedere statistic, votul fiecăruia dintre noi, ca act individual, nu prea contează. Voturile agregate pentru un candidat și/sau partidul pe care acesta îl reprezintă capată o altă consistență și semnificație. Ideea că democraţia este domnia cantităţii asupra calităţii, că în alegeri contează „legea numerelor mari”, că individul separat nu contează din punct de vedere statistic poate demotiva chiar şi pe cel mai disciplinat cetăţean, animat de simţul datoriei civice, inclusiv exercitarea dreptului de vot.

Votul unui profesor universitar doctor în Ştiinţe Politice contează la fel de mult ca votul lui nenea Ionel din satul Bohotin – comuna Răducăneni, care lucrează cu ziua pentru o bucată de pâine şi care habar nu are despre atribuțiile unui parlamentar. Votul unui student de 18 ani de la Facultatea de Automatizări și Calculatoare, care votează pentru prima dată, este identic cu cel al mătuşii Mărioara de 90 de ani care nu ştie exact cine candidează şi care chiar are nevoie de îndrumare într-o secţie de votare. În acest context, amintesc de o situaţie amuzantă cu o bunicuţă care, într-o conversaţie avută după alegerile parlamentare din anul 2008, mi-a spus că politicianul ei preferat era Tăriceanu deoarece îi mărise pensia. Am întrebat-o dacă l-a votat pe premierul de atunci şi partidul al cărui preşedinte era. Bunicuţa mi-a mărturisit că a votat aşa cum i-a spus primarul din comuna sa, cu trandafirii. „Bunicuţă, Tăriceanu nu-i cu trandafirii, e cu săgeata”, am ţinut să precizez. „Apoi, maică, asta să fie paguba, ce să fac acuma?”, veni răspunsul simpaticei bunicuţe.

Mecanismele electorale ale societății sunt destul de complicate, uneori dificil de descifrat chiar şi pentru un sociolog cu oarecare expertiză în câmpul electoral. Potrivit statisticilor furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă, prezenţa la vot în judeţul Iaşi a fost de 41,04% la alegerile locale din iunie 2024. Preşedintele Consiliului Judeţean a fost ales de 109.042 votanți, ceea ce înseamnă 34,07% din totalul voturilor valabil exprimate. Prin urmare, autoritatea executivă a județului Iași a fost decisă de o minoritate electorală. Acest deficit de reprezentare se manifestă și în cazul altor tipuri de alegeri: alegerile locale pentru primar și consiliul local, alegerile europarlamentare, alegerile parlamentare sau alegerile prezidențiale. În termeni de legitimitate politică, una e să fii ales de 34% din cei 41% din alegătorii prezenţi la urne şi alta e să fii ales cu 54% din totalul voturilor valabil exprimate de peste 60% dintre alegători. Dar aşa funcţionează democraţia, spunem uneori resemnaţi. Şi, totuşi, de ce votează unii dintre noi, în timp ce alţii preferă să facă altceva în ziua alegerilor?

În lipsa unui sondaj de opinie postelectoral, încerc să inventariez câteva argumente pro şi contra prezenţei la vot. Argumentul „pro” cel mai des invocat este că participarea la vot este fundamentală pentru consolidarea democraţiei. Dacă votez atunci contez, se spune adesea. Exprimarea votului este considerat un exerciţiu democratic, chiar dacă după epuizarea momentului electoral nu mai avem posibilitatea de a influenţa în mod direct puterea. Mulţi dintre noi merg să voteze invocând ideea de „datorie morală”, adăugând argumentul „din respect pentru tinerii care au murit la revoluţia din 1989”. Alţii votează pentru că aşa obişnuiesc să procedeze atunci când sunt organizate alegeri. În acest caz, avem de-a face cu votul ca ritual de participare la viaţa cetăţii: votez deoarece sunt cetăţean şi am acest drept! Prezenţa la vot este argumentată şi de dreptul de a critica puterea: „dacă n-ai votat, nu ai dreptul să comentezi”, susţin unii concetăţeni. Există şi un segment de votanţi care se prezintă la urne pentru „viitorul copiilor lor”, „cu speranţa de mai bine”, „ca să nu fie rău”, „să nu decidă alţii în locul lor”. Apoi, există şi votul motivat de apartenenţa la un partid politic, de simpatia faţă de un politician, partid sau o ideologie anume. Şi, nu în ultimul rând, ne prezentăm la vot pentru a sancţiona puterea, aşa-numitul „vot negativ”, sau pentru a-i „premia” pe cei care, considerăm noi, au performat în funcţiile publice.

Categoria celor care nu votează, preferând să facă altceva în ziua alegerilor, este adesea aspru sancţionată de către cei care au „un simţ civic dezvoltat”. Chiar şi la persoane cu pretenţii de formatori de opinie întâlnim aprecieri de genul „cei care nu votează nu contează”. În România, votul nu este obligatoriu, aşa cum este în Grecia, Belgia, Luxemburg sau în unele ţări din America Latină. Prezenţa la vot la alegerile locale din acest an a fost de 50,02% din totalul cetăţenilor cu drept de vot. În alți termeni, 49,98% dintre concetăţeni nu au votat din diverse motive: pentru că „oricum nu contează”, deoarece oricine ajunge la putere este mai degrabă preocupat de interesele sale decât de cele ale poporului; pentru că „nu are pe cine alege” în sensul că oferta politică nu este pe măsura aşteptărilor sale, deoarece iese candidatul „X” şi nu are cum să iasă „Y”; pentru că exercitarea dreptului de vot este considerată dăunătoare („mă află primarul şi nu e de bine…”); din lipsa de încredere față de politicieni, care nu își respectă promisiunile; deoarece consideră că votul lui nu produce niciun fel de schimbare sesizabilă în viața lui sau a comunității din care face parte; din dezinteres sau informații precare despre activitatea politicienilor.

Absenteismul la vot poate fi interpretat și ca o formă de protest, contestare, nemulțumire față de sistemul politic care nu produce bunăstare pentru cei mulți. Atunci când oferta în materie de candidații la diverse funcții politice este de slabă calitate sau pur și simplu nu are corespondent în valorile și interesele cuiva, alegerea devine dificilă și descurajantă, iar participarea la vot este percepută ca fiind inutilă. Unii alegători refuză să aleagă „răul cel mai mic” și decid să nu meargă la vot. Prin neparticiparea la procesele electorale, alegătorii transmit un semnal de alarmă politicienilor cum că este nevoie de o schimbare profundă în modul de a guverna. Uneori, neparticiparea la vot este preferabilă votului exprimat în favoarea unor opțiuni politice extremiste, instigatoare la ură. Oricare ar fi motivul/ explicaţia prezenţei scăzute la vot, aceasta este un indicator important care descrie gradul de consolidare a unei democraţii.

Fiecare dintre noi are libertatea de a decide dacă dorește să voteze sau nu, atât timp cât exercitarea votului nu este o obligație prevăzută de lege. În ceea ce mă privește, recomand participarea la procesele electorale deoarece exprimarea votului reprezintă modalitatea prin care fiecare dintre noi poate influența configurarea elitei guvernamentale, modul în care vor fi elaborate politicile publice, direcția în care merg lucrurile în țară. Doar prin exercitarea dreptului la vot, prin informare și participare activă la procesele electorale, opiniile și interesele noastre pot fi reprezentate în cadrul autorităților deliberative (consiliile locale, consiliile județene, Parlamentul național, Parlamentul European). Prin vot îi responsabilizăm pe cei aleși, care formează elita politică, acea minoritate care decide asupra destinului comunității și al societății din care facem parte. Dacă nu votăm, renunțăm la oportunitatea de a influența puterea politică și pe cei care o exercită, permitându-le altora să decidă pentru noi. Și, nu în ultimul rând, participarea la vot este un act de responsabilitate civică.

Ciprian Iftimoaei este conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Științe Politice și Administrative, Universitatea „Petre Andrei” din Iași

Publicitate și alte recomandări video