vineri, 29.03.2024
Ca pasionat de hermeneutică şi speculaţie filozofică îmi face o deosebită plăcere ca, din când în când, să explorez înţelesurile, sensurile care se ascund în adâncul unor cuvinte care ne par cunoscute. De exemplu: "vot".
Cum dovedirea continuităţii populaţiei romanizate pe aceste locuri, după retragerea aureliană, din 271, a fost o temă predilectă a istoriei naţionale (mai ales în perioada îngroşărilor naţionalist-comuniste), am tot învăţat la şcoală despre "Donariul de la Biertan". Acesta este o piesă din bronz, realizată în timpul domniei primului împărat roman care s-a declarat creştin, Constantin cel Mare (306-337), cu textul EGO ZENO/VIVS VOT/VM POSVIT sub care este prinsă monograma lui Iisus Hristos. Piesa a fost descoperită la finele sec. al XVIII-lea în apropierea localităţii Biertan, din jud. Sibiu, şi a făcut parte din colecţia fabuloasă a Guvernatorului Transilvaniei, Samuel von Brukenthal (fiind identificată şi valorificată ştiinţific în anii 40 de istoricul sas Kurt Horedt, cel care a găsit-o în depozitul muzeului cu acelaşi nume, din Sibiu). Considerată a fi cu caracter votiv (ofrandă închinată lui Iisus Hristos), piesa a interesat istoriografia românească pentru textul latin şi pentru faptul că putea constitui un argument că populaţia romanizată, care vorbea latina, nu s-a retras cu trupele romane, ci a continuat să locuiască acest teritoriu ba chiar că a adoptat religia creştină încă de timpuriu. (Adepţii teoriei migraţioniste spunând, firesc, contrariul că nu ar fi, de fapt, decât o pradă de război rătăcită pe aici.) Ce m-a interesat pe mine, însă, nu e dezbaterea istoriografică, ci aventura unui cuvânt: votum. Traducerea obişnuită a textului latin este "Eu, Zenoviu (Zenobie) am oferit acest dar", în care votum (de unde, mai târziu, cum spuneam, "votiv") are acest sens de ofrandă, de jertfă făcută în cinstea lui Dumnezeu.
Pentru cei familiarizaţi cu lumea credinţei creştine, ofranda are un sens mult mai complex şi mai profund decât simpla "îmbunare" a zeului din lumea precreştină, politeistă. Pe palierul cel mai profund de asumare a credinţei, cel monahal, jertfa ajunge chiar la fiinţa celui care depune jurământul întru Hristos, cel care ca semn că se dedică iubirii hristice, nu doar oferă daruri, ci se pune pe sine în ecuaţie în numele credinţei. De aceea, la călugărire, novicele face un jurământ de credinţă şi îşi ia de bunăvoie sarcina de a face toate eforturile pentru a desăvârşi un traseu iniţiatic, cu etapele sale bine definite: sărăcie, castitate, ascultare. Aceste legăminte sunt numite voturi monahale în care termenul pus de noi aici în discuţie este înţeles în rădăcina sa latină şi creştină din timpul lui Constantin cel Mare: alegere şi dar, un legământ prin care monahul se pune la încercare pornind de bunăvoie la cea mai grea şi îndelungată luptă: aceea cu sine însuşi.
De aceea, înclin să cred că textul donariumului de la Biertan a fost destul de superficial tradus căci, dincolo de disputele ideologice ale diverselor şcoli de interpretare a istoriografiei, "votum"-ul nu e un dar, o ofrandă, o jertfă pe care din complezenţă o facem ca să îmbunăm zeii, ci un legământ, o "golgotă" pe care ne-o asumăm de bunăvoie pentru a ne desăvârşi spiritual. Pentru că, plecat din rădăcina latină a lui voveo, vovere (promisiune), votul este mai mult decât o vorbă, devenind, odată cu decizia, luată de bunăvoie, de a urma această cale, o datorie, o obligaţie, o încercare. Asta desigur pentru aceia care preţuiesc onoarea de a-şi respecta cuvântul şi, desigur, pentru cei care încearcă o cale de construcţie interioară cu ajutorul credinţei.
În lumea modernă, superficială şi laică, votul înseamnă mult mai puţin. E un exerciţiu democratic, în care cetăţenii majori desemnează pe câţiva dintre ei să le reprezinte interesele în conducerea cetăţii şi să croiască legi drepte spre binele tuturor. Exerciţiul democratic al votului universal, început în Regat abia în 1918 (din necesităţile politice de a avea plebiscitate unirea cu ţara a provinciilor cu populaţie majoritar românească) şi definitivat în Constituţia din 1923, a cunoscut multe etape. Femeile nu au avut drept de vot decât în urma Constituţiei comuniste din 1948, vot cu totul caraghios şi formal atâta timp cât aleşii erau selecţionaţi de partidul comunist şi nu exista nicio alternativă la vot (decât măscările scrise pe buletin, fireşte!). Astfel încât, în mai 1990, în Duminica Orbului, au fost înregistrate primele alegeri oarecum libere din România postbelică. Oarecum, în sensul că în urma unei propagande furibunde a agenturilor kaghebiste din ţară, care controlau singura televiziune (TVR) şi marea majoritate a ziarelor, după o campanie violentă şi războinică, în care forţe paramilitare coordonate de foşti securişti au agresat populaţia civilă care manifesta pentru valori occidentale, formaţiunea politică, care aglutinase securiştii, activiştii de rang secund, miliţienii şi o armată de oameni complici ai vechiului sistem, a câştigat lejer alegerile folosindu-se de minciuni, ură şi manipulare. În ultimele trei decenii, exerciţiul votului a fost din ce în ce mai puţin valorizat mai ales de către cei care vedeau că năravurile clasei politice nu se schimbă, indiferent de culoarea tricourilor îmbrăcate. Cel mai de jos nivel de interes a fost atins la alegerile din 2016, când oamenii educaţi au stat în majoritatea lor acasă încercând să forţeze astfel reformarea principalului partid de opoziţie, vinovat de "monstruoasa coaliţie" din 2012. Scârbiţi de complicitatea toxică a USL-ului, fenomen unic în Europa de Est şi pentru care nu şi-a cerut încă nimeni scuze!, şi neavând efectiv o ofertă electorală decentă, oamenii au refuzat să mai iasă la vot (decizie perfect constituţională, de altfel), sătui de şmecheria explicaţiei cu "răul cel mai mic" care a favorizat în permanenţă rotativa la cârmă a aceluiaşi tip de politicieni, hulpavi şi nelegiuţi, din diverse partide. Din nefericire, asta ne-a arătat rapid cât de mult poate fi ruinată dreptatea şi civilizaţia când scăpăm hăţurile din mână.
De aceea, cred că e timpul ca fiecare dintre cei care au mai rămas decenţi şi responsabili, să îşi asume datoria civică de a oferi cu responsabilitate, şi de bună voie, un votum. Adică alegere şi dar! Nu pentru partide, ci pentru supravieţuirea noastră în Europa. Mai ales că, de această dată, avem cu cine vota!
Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |