Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Vovidenia: mâine se deschide cerul şi se întâlneşte iarna cu vara

GALERIE
Vovidenia
  • Vovidenia
- +

Creştinii ortodocşi sărbătoresc mâine Intrarea Maicii Domnului în Biserică, cunoscută în tradiţia populară şi sub numele de Vovidenia sau Ovedenia. Conform scrierilor bisericeşti, aceasta este sărbătoarea în care Sfinţii Ioachim şi Ana au adus-o pe fiica lor, Maria, care avea doar trei ani, la templu, unde va rămâne până când va împlini 15 ani. 

Dintre toate sărbătorile închinate Maicii Domnului, doar „Bunavestire“ are la bază un eveniment istoric care este consemnat în Sfânta Scriptură, restul provenind din tradiţii şi evanghelii necanonice. În această zi, copiii pun crengi de măr în vase cu apă care, ţinute la lumină şi căldură, înmuguresc şi înfloresc, iar mai apoi sunt folosite în noaptea de Anul Nou pe post de sorcove. Data de 21 noiembrie a fost stabilită după cea a sfinţirii unei biserici în anul 543 care purta acest hram, construită de Iustinian cel Mare.

Se spune că în această zi se deschide cerul şi vitele vorbesc, iar tot astăzi oamenii sfinţesc un fuior cu care se şterg la ochi, îmbibat cu apă, sărbătoarea fiind una destinată ochilor, a „celor ce văd“. Considerată a fi sărbătoarea în care iarna se întâlneşte cu vara, Vovidenia mai este închinată şi celor care au murit înecaţi, fără lumânare la căpătâi, care au murit în întuneric, cărora li se aprind lumânări pentru a avea calea luminată şi pe lumea cealaltă. Pentru cei care au murit fără lumânare mai există un obicei, aruncându-se dimineaţă, la prima oră, un vreasc în cuptor, care e lăsat acolo fără să fie aprins. Vovidenia e sărbătorită în special de către femei, pentru ca pe cei din casa lor să nu îi apuce „boli urâte“. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri