Conform plângerii depuse la Judecătorie de M.M., era vechi prieten cu G.M.C. şi fiul acesteia, D.Z. Petreceau împreună zilele festive, aniversările, onomasticile sau sărbătorile religioase, iar într-o vreme ieşeau aproape zilnic la un grătar. În februarie 2017, G.M.C. şi D.Z. l-au rugat să le împrumute nişte bani, de care aveau nevoie în desfăşurarea activităţii întreprinderii individuale deţinute de G.M.C. Ieşeanul avea în casă economii de 25.000 lei şi le-a dat banii cu plăcere, înţelegându-se să-i primească înapoi în decurs de o lună.

În martie însă, departe de a-i înapoia banii, G.M.C. şi D.Z. i-au cerut alt împrumut, plângându-se că au probleme financiare cu întreprinderea individuală şi nu au destui bani pentru lucrările agricole. M.M. i-a mai ajutat o dată. Nu mai avea bani, dar a împrumutat de la un apropiat 56.000 lei şi 2.640 euro, dându-le banii celor doi. De această dată, au stabilit un termen de 6 luni pentru returnarea banilor. Şi acest termen a trecut, fără ca M.M. să-şi vadă banii înapoi. Prietenii l-au tot amânat, i-au promis că îi vor rambursa împrumutul în rate, dar până la urmă au ajuns să nu-i mai răspundă nici la telefon ori la mesaje. Rămas fără soluţii, în februarie 2020, M.M. s-a adresat instanţei.

Aveau contract scris

Ieşeanul fusese inspirat să nu dea banii doar pe vorbe, el încheind cu întreprinderea individuală a lui G.M.C. mai multe contracte de împrumut pentru totalul de 81.000 lei şi 2.640 euro. Conform legii, pretenţiile financiare mai mari de 250 de lei nu pot fi dovedite exclusiv cu martori, fiind necesare înscrisuri. M.M. şi-a chemat în judecată prietenii, dar şi întreprinderea individuală administrată de G.M.C. În instanţă, D.Z. a afirmat că împrumuturile nu-l privesc, fiind străin de ele. Fuseseră acordate întreprinderii individuale. De asemenea, cum întreprinderea individuală nu are personalitate juridică, ea nu putea fi chemată în judecată, răspunderea aparţinând administratorului. G.M.C. nu s-a prezentat deloc în instanţă. Acest fapt a fost considerat de judecători, conform Codului de Procedură Civilă, drept un început de dovadă în favoarea lui M.M. Declaraţiile martorilor chemaţi în instanţă i-au convins pe magistraţii Judecătoriei la fel de mult ca textul contractelor. Ei au apreciat ca certă datoria contractată de G.M.C., constatând totodată că nu s-a făcut dovada rambursării vreunei sume. Prin urmare, G.M.C. şi D.Z. au fost obligaţi să-i achite lui M.M. 81.000 lei şi 2.640 euro.

Au atacat sentinţa cu apel

Sentinţa Judecătoriei a fost atacată în faţa Tribunalului de cei doi. În cererea de apel, G.M.C. şi D.Z. au afirmat din nou că împrumuturile fuseseră acordate întreprinderii individuale, nu lor, ca persoane fizice. Nu se putea dovedi că G.M.C. şi D.Z. ar fi beneficiat personal de pe urma banilor. Concluzia magistraţilor Tribunalului a fost similară celei a judecătorilor instanţei inferioare: banii fuseseră daţi persoanelor fizice pentru a le ajuta la activitatea întreprinderii individuale. Cei doi erau buni de plată.

După apel, a urmat recursul, în faţa Curţii de Apel. Aici, procesul a durat puţin. Magistraţii acestei instanţe au decis ieri, la primul termen de judecată, respingerea recursului. G.M.C. şi D.Z. vor trebui să-i returneze banii lui M.M., plus cheltuielile de judecată.