Finanţele Publice execută silit două societăţi din domeniul productiei de vinuri: Vini Com şi Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie.
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi scoate la vânzare aproximativ 300 de tone de vin la jumătate din valoarea la care a fost evaluată băutura. Stocurile de vin aparţin unor cunoscuţi producători care au podgorii pe dealurile Copoului, respectiv firma Vini Com a lui Constantin Comănescu şi Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie (SCDVV). Deşi se află printre puţinele firme din grup care nu au intrat în insolvenţă sau faliment, Vini Com Copou are adunate la bugetul general consolidat al statului datorii de peste 680.000 lei. De partea cealaltă, SCDVV are o datorie publică de circa 5,5 milioane lei, a doua ca mărime dintre toate staţiunile de cercetare – dezvoltare din judeţul Iaşi. „Această şedinţă de licitaţie este a patra care se organizează, ultima licitaţie având loc în primăvară, iar preţul de pornire va fi de 50% din valoarea de evaluare. În principiu, ofertele se pot depune pentru cantităţile prezentate în anunţ, dar dacă sunt ofertanţi care doresc să achiziţioneze cantităţi mai mici din anumite tipuri, pot depune oferte în acest sens. În cazul SCDVV, nu putem demara procedura insolvenţei deoarece nu funcţionează ca o societate comercială, are un regim special. Dar nu este un caz singular, la nivel naţional este o problemă, toate staţiunile au datorii la buget”, a explicat Paul Ciobanu, director al AJFP Iaşi.
În cazul SCDVV, Fiscul scoate la vânzare circa 150.000 de litri de vin din 12 soiuri, preţurile cerute fiind cuprinse între 1,8 lei şi 2,35 lei fără TVA/litru. Astfel, sunt disponibile cantităţi de 10.843 litri de vin IGDM 2013 (2,14 lei fără TVA/litru), 4.500 litri de vin de masă roşu sec şi 10.180 litri de Sauvignon Blanc 2013 (1,8 lei fără TVA/litru), 17.288 litri de vin IGDM alb şi 2000 litri de vin de masă roşu 2013 (2,15 lei fără TVA/litru), 16.490 litri de vin de masă roşu 2014, 30.570 litri de Fetească Albă, 38.210 litri de Fetească Regală, 2395 litri de Pinot Gris, 6000 litri de vin de masă alb 2014 şi 1923 litri de vin Golia (2,25 lei fără TVA/litru) şi 9.567 litri de Muscat Ottonel (2,35 lei fără TVA/litru). Licitaţia este programată la sediul AJFP Iaşi pentru data de 8 decembrie, ora 10.
Publicitate și alte recomandări video