anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
anunturi

duminica, 29.01.2023

Vremea azi, 17 iulie. Canicula începe să cedeze, dar nu peste tot

GALERIE
meteo, canicula, averse1
  • meteo, canicula, averse1
- +

Vremea azi, 17 iulie. Căldura se mai domoleşte astăzi, şi doar prin sudul ţării se mai ating 33-34 de grade. Luni, temperaturile scad în sud şi o să avem cel mult 31 de grade. Vremea se încălzeşte însă de marţi încolo.

În România, o să fie şi astăzi destul de cald în ţinuturile sudice, dar vremea se răcoreşte în celelalte zone, mai ales în nord şi în centru. Maximele pleacă de la 23 de grade în Bucovina şi ating 34 de grade în Lunca Dunării. Aversele apar trecător în zonele de munte, dar este posibil să plouă puţin şi în sud-est. În cea mai mare parte a ţării avem vreme frumoasă, Vântul devine mai insistent, iar în nordul Moldovei şi în sud-vestul Olteniei ajunge la viteze mai mari, de 55-60 Km/h.

Vremea azi, 17 iulie, pe regiuni

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici găsim vreme frumoasă, dar nu este exclus să vină o ploaie slabă şi de scurtă durată. Vântul devine mai insistent, iar maximele se opresc pe la 33 de grade. Ieri a fost caniculă în zona Bărăganului şi s-au atins 35-36 de grade.

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, temperaturile pierd vreo 2 grade faţă de ziua trecută. Chiar şi aşa, avem o amiază călduroasă, cu 31-32 de grade, la umbră. Vântul se intensifică şi aici, iar mai târziu e posibil să apară şi câteva reprize de ploaie.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, atmosfera se menţine însorită aproape toată ziua şi doar pe la munte s-ar putea să plouă din când în când. Vântul ajunge la viteze mai mari, de 60 Km//h; temperaturile nu mai trec de 28 de grade, iar în Bucovina se răcoreşte simţitor. Vor fi doar 23 de grade în Suceava.

Şi în nordul Transilvaniei, şi în Maramureş găsim vreme răcoroasă pentru mijlocul verii, soare şi cel mult 24-25 de grade pe la amiază. Nu sunt semne de ploaie, însă vântul devine activ şi în această zonă.

În vestul ţării se anunţă o zi plăcută, cu temperaturi suportabile, de până la 28 de grade Celsius.

Norii apar destul de rar, iar la noapte se răcoreşte destul de tare şi minimele ajung pe la 11-12 grade.

În Transilvania avem soare, vreme bună şi temperaturi mai scăzute decât ieri. Doar pe la munte pot să apară câţiva nori de ploaie, iar vântul bate mai tare pe creşte. Maximele se opresc pe la 26-27 de grade, iar la noapte în depresiuni se face frig şi se ating 3 grade la Miercurea Ciuc.

În Oltenia rămânem cu vremea călduroasă. Temperaturile urcă până la 32 de grade, iar în sud-vestul provinciei, vântul prinde putere şi ajunge la viteze de 60 Km/h. Nu vorbim deloc despre ploi.

Şi în sudul ţării se face destul de cald după prânz, iar în Lunca Dunării se ating 34 de grade, la umbră. Domina atmosfera însorită, iar şansele de ploaie sunt aproape inexistente.

Vremea azi, 17 iulie, pe litoral

La munte se face mai răcoare decât ieri, iar vântul prinde putere în zona înaltă din Meridionali şi Carpaţii de Curbura. Se înnorează din când în când şi mai vin câteva averse cu descărcări electrice, îndeosebi în zona Carpaţilor Orientali.

Pe litoral găsim vreme caldă şi până la 30 de grade prin staţiuni. Disconfortul termic, dar şi nivelul ultravioletelor creşte după prânz. Ar şi bine să evitaţi soarele amiezii şi să folosiţi creme de protecţie. Vântul se intensifică şi aici, iar apa mării are în jur de 24 de grade.

Sursa: stirileprotv.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Salvaţi de nea Cornel

Nicolae GRECU

Salvaţi de nea Cornel

Prea multe bune și rele în perspectivă se leagă de așteptata promovare a fotbaliștilot Politehnicii

opinii

Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (X)

Eugen MUNTEANU

Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (X)

Respins pe toate planurile, tânărul Gh. Ivănescu mai face o ultimă încercare de a convinge, scriindu‑le câte o scrisoare domnișoarei Viorica, mamei și tatălui acesteia.

Ortodoxie și dezvoltare economică. Un antagonism fals? (3)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Ortodoxie și dezvoltare economică. Un antagonism fals? (3)

Lumea ortodoxă, înghesuită vreme de secole sub povara unor imperii agresive, extensive, marginalizată în contactul cu Occidentul, nu a reușit să se racordeze în timp util la sistemul capitalist. 

Conservator? De ce nu…

Alexandru CĂLINESCU

Conservator? De ce nu…

Dacă odinioară mi se reproşa că eram prea atras de „nou”, iată că recent am fost etichetat drept „conservator”. Cum termenul are, pentru cei care l-au folosit, o conotaţie negativă, m-am întrebat în ce măsură mi se potriveşte şi dacă trebuie numaidecât să văd în asta un defect. Nu sunt, în mod clar, un „tradiţionalist”, nu mă cramponez de valori ce par - şi adesea chiar sunt - anacronice, am oroare de închistările dogmatice şi de tezismul rudimentar. În acelaşi timp constat că da, sunt zone unde agresivitatea „progresistă” mă crispează şi unde dispariţia unor criterii (morale, estetice etc.) mă deprimă.

pulspulspuls

Gata, scădeţi-i cota de advocat lui dom’ Todorel, că s-a făcut de baftă!

Gata, scădeţi-i cota de advocat lui dom’ Todorel, că s-a făcut de baftă!

Aloo, barou’, se aude? Scădeţi-i, dom’le, cota de advocat de top lui dom reftor Todorel, că nu se mai poate cu el la tarifele alea, şi asta doar ca să deschidă dosarul! Ia’n cetiţi şi vă cruciţi cam cum a păţit-o dom’ reftor, în calitatea lui de advocat de top naţional, dacă nu cumva chiar evropenesc, la un proces dintr-un judeţ din zonă! 

Caricatura zilei

Second Hand Germania

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Un raport al Universitatii “Babes Bolyai” din Cluj Napoca a stabilit ca teza de doctorat a ministrului de Interne este plagiata. Credeti ca Lucian Bode sa demisioneze?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.