Vremea se va răci în țară, iar vineri și sâmbătă vor fi ploi în mai multe zone, în timp ce în zonele înalte de munte va fi viscol. Vremea se va încălzi însă din nou, așa că luni și marți vor fi maxime de 10-15 grade Celsius.
ANM a dat joi o serie de alerte meteo de vreme rea, anunțând viscol puternic în mai multe zone montane, dar și ploi și ninsori în restul țării. O parte dintre avertizări sunt valabile până în dimineață zilei de 4 ianuarie, avertizarea referindu-se la precipitaţii moderate cantitativ, ninsori şi strat de zăpadă la munte, izolat polei, în majoritatea regiunilor.
În Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea vor predomina ploile, în Maramureş, Transilvania şi în jumătatea de nord a Moldovei precipitaţiile vor fi mixte, iar la munte vor fi mai ales ninsori şi se va depune strat nou de zăpadă (în general de 10 – 20 cm). Izolat, vor fi depuneri de polei. Totodată, se vor acumula cantităţi de apă de 10 – 15 l/mp şi izolat de peste 20 l/mp.
Vineri la ora 11, temperaturile erau cuprinse în țară între -8 C la Omu și +10 C la Constanța, Mangalia și Bacău, arată datele ANM. În dimineața zilei de vineri, cel mai gros strat de zăpadă, 104 cm, era la stația meteo Lăcăuți, din munții Vrancei.
Publicitate și alte recomandări video