Sărbătoarea nelegiuiţilor de la Iaşi. Val de dosare închise pentru tot felul de pungaşi şi indivizi periculoşi. Iată lista şi motivul!
În fapt, în toate cazurile, judecatorii au constatat prescriptia raspunderii penale a au (...)
citeste totsambata, 04.02.2023
O masă de aer de origine polară va afecta o mare parte din continentul european. Cele mai afectate țări vor fi cele din vestul și centrul continentului.
Specialiștii au anunțat temperaturi negative, dar și primele nopți geroase cu minime care pot coborâ sub -10 grade.De luni 12 decembrie vremea se va rãci semnificativ în România. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi cel mult 8-10 grade, cu cele mai scăzute valori în vest, centru, nord, dar și în zonele montane. Cerul va avea înnorãri, iar local şi temporar se vor semnala precipitaţii sub formã de ninsoare la munte şi mixte în celelalte regiuni. În zonele montane se va depune un nou strat de zăpadă, iar ninsorile vor fi puternic viscolite.Vântul va avea intensificãri în jumãtatea de sud a teritoriului, precum şi la munte, unde va accentua sezația de rece.
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zona Munților Apuseni și în nordul Carpaților Orientali.
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în zonele montane, iar în rest vor fi în general apropiate de cele specifice. Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în jumătatea nordvestică a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Lovitură de teatru în cazul şoferului testat de poliţiştii de la Rutieră ca fiind drogat
Filmul "Gladiator 2", de Ridley Scott, va fi lansat la finalul lui 2024
Bărbat ademenit cu servicii sexuale, scos din ghearele prădătorilor de jandarmi
O învăţătoare apreciată a murit după ce maşina pe care o conducea a fost zdrobită de un TIR
Pentagon susţine că un alt balon chinezesc de spionaj tranzitează America Latină
Un puternic val de frig arctic s-a abătut asupra nord-estului Statelor Unite
Miliardarul Elon Musk a scăpat cu faţa curată după ce a indus în eroare investitorii Tesla
Imagini care stârnesc indignare: Un deţinut iranian a slăbit 52 kg şi a ajus numai piele şi os!
Premierul Nicolae Ciucă începe sâmbătă o vizită de două zile în Egipt
Cine este Abigail Tyson, iubita “secretă” a lui Tristan Tate
Cristina Şişcanu, enervată la culme după ce Mădălin Ionescu, soţul ei, a fost amendat în Italia
SUA vrea să folosească fondurile confiscate de la un oligarh rus pentru a ajuta Ucraina
Un elev de 16 ani a fost arestat preventiv din cauză că solicita taxă de protecţie de la colegi
Preţurile petrolului au scăzut cu peste 2%, din cauza îngrijorărilor privind majorările de dobânzi
Prind sau nu cei doi penali de la Iaşi listele? Nori negri deasupra filialei, trimişi de Ciucă
Studenţii se pot înscrie gratuit la cluburile artistice ale Casei de Cultură. Care sunt acestea?
Danemarca se opune participării ruşilor la JO din 2024, chiar şi sub drapel neutru
Un tânăr de 25 de ani şi-a bătut bunica cu o bâtă. Femeia a avut noroc de vecini!
Zelenski: Ucraina va lupta pentru "fortăreaţa" Bahmut cât de mult timp va putea
China recunoaşte că balonul care a survolat SUA îi aparţine, dar spune că este unul civil
Marius Florin Medrea, expert la Parchetul General, semn obscen la adresa unei copii a lui Trump
Germania dă undă verde pentru trimiterea tancurilor Leopard 1 în Ucraina
A murit Paco Rabanne. Creatorul de modă era în vârstă de 88 de ani
Internaţionalul german Joshua Kimmich va apărea într-un episod al serialului poliţist Tatort
Compania chineză Sinohydro se chinuie să finalizeze 5,5 km de pe centura ocolitoare Zalău
Când nu sunt ucişi de ucraineni, soldaţii ruşi se omoară între ei
Ruşii au cumpărat anul trecut un număr record de lingouri de aur
MAE vine cu clarificări în cazul accidentului din Slovenia în care şi-au pierdut viaţa trei români
VIDEO Cum sunt pedepsiți polițiștii ucraineni trădători. "Este zgomot în Enerhodar”
Dotează intrările cu covorașe profesionale de aluminiu, pentru o curățenie impecabilă! (P)
TopDefender.ro - furnizorul tău de echipamente de protecție a muncii,scule si unelte (P)
Oameni de știință au descoperit o cale prin care să prevină fibroza cardiacă
Nicolae GRECUStupida lex, sed lex!Stimaţi suporteri, nu contează că înjuraţi, aveţi grijă pe cine înjuraţi. |
Eugen MUNTEANUGh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (XI) |
arh. Ionel OANCEABlocul, pacoste sau nevoie? |
Radu POPESCUCa piatra-n lac |
Prind sau nu cei doi penali de la Iaşi listele? Nori negri deasupra filialei, trimişi de Ciucă |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.