Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Wimbledon, cuib de vise

GALERIE
cadantu-alex
  • cadantu-alex
- +

Simona Halep şi Alexandra Cadanţu s-au calificat în turul II, în care vor întâlni jucătoare asiatice. Monica Niculescu a pierdut după ce a avut 5-4 şi 40-0 în setul decisiv pe serviciul Monei Barthel

 

După Sorana Cîrstea, alte două jucătoare române au obţinut calificarea în turneul de tenis de la Wimbledon, în ziua de ieri. Prima dintre ele a fost, bineînţeles, Simona Halep, care a obţinut a 11-a victorie consecutivă în circuitul WTA, însă meciul cu Olga Govorţova (Belarus, 67 WTA) nu a fost de loc unul uşor, durând o oră şi 44 de minute. După un prim set câştigat în "stilul Halep" din ultimele turnee (6-2), Simona şi-a pierdut serviciul în primul game al celui de-al doilea şi, chiar dacă a recuperat imediat, Govorţova a reuşit un nou break pe care l-a menţinut până la final (6-3). Setul decisiv a fost început şi încheiat cu break de jucătoarea română, care a încheiat cu 6-2, 3-6, 6-3. Aşa cum era de aşteptat, Simona o va întâlni în turul II pe a şasea jucătoare a lumii, chinezoaica Li Na, care s-a calificat lejer după victoria cu 6-1, 6-1 în faţa olandezei Michaella Krajicek, dar în ultimele turnee nu a arătat că se află în cea mai bună formă. Un fapt interesant este acela că Simona şi Li Na s-au întâlnit o singură dată, în primul tur la US Open 2011 şi victoria a revenit româncei cu 6-2, 7-5. Al doilea succes românesc de ieri aparţine Alexandrei Cadanţu (87 WTA), care a trecut de austriaca Tamira Paszek, jucătoare care în februarie ocupa poziţia 26 WTA, dar în prezent se află pe locul 57, după ce beneficiase de rezultatele anului trecut, când a fost antrenată de Andrei Pavel. Dacă primul set a fost adjudecat fără probleme de Cadanţu, cel de-al doilea a avut un final dramatic. Alexandra a făcut break la 5-4, n-a reuşit să-l păstreze, dar a revenit imediat la 5-5 şi, în urma unui game lung, şi-a valorificat serviciul, câştigând cu 6-2, 7-5, în 75 de minute. Pentru Alexandra Cadanţu, aflată la prima ei victorie la Wimbledon după şase participări, urmează o întâlnire cu un monument al tenisului japoneza Kimiko Date-Krumm (84 WTA), în vârstă de 43 de ani, o jucătoare care era pe poziţia a patra mondială în 1995, s-a retras în anul următor, dar a revenit în circuit după 12 ani de pauză! Neobosita Kimiko s-a calificat în turul secund după ce a dispus cu 6-0, 6-2 de germana de 18 ani Carina Witthoeft (193 WTA), jucătoare venită din calificări. Dacă va trece de japoneză, Alexandra Cadanţu poate juca în turul III cu Serena Williams. Foarte aproape de intrarea în turul III a fost şi Monica Niculescu. Ea a pierdut cu 3-6, 6-4, 5-7 în faţa germanei Mona Barthel (33 WTA), după două ore şi nouă minute de joc. În setul decisiv, Monica Niculescu a reuşit să obţină break-ul la scorul de 4-3 în favoarea sa, astfel că a servit pentru meci la 5-3, însă Barthel a reuşit să câştige la rândul ei pe serviciul adversarei. La 5-4 pe serviciul lui Barthel, Monica Niculescu a condus cu 40-0, însă nu a reuşit să închidă meciul. Barthel a câştigat şi următoarele două game-uri astfel că s-a calificat în turul secund. Aseară, la Wimbledon, a mai jucat şi Irina Begu, împotriva spaniolei Maria-Teresa Flor, dar a fost şi ea învinsă, cu scorul de 3-6, 4-6 în 77 de minute.
Într-un meci de dublu masculin disputat luni seara, perechea Florin Mergea/Philipp Marx (România/Germania) a fost învinsă cu scorul de 3-6, 6-1, 6-7, 4-6 de cuplul australian Paul Hanley/John-Patrick Smith.            În proba de dublu masculin, România mai este reprezentată de Horia Tecău, care face echipă cu Max Mirnîi, din Belarus, cei doi fiind cap de serie numărul 7. Ei vor juca astăzi împotriva cuplului Dominik Meffert/Philipp Oswald (Germania/Austria). Alte rezultate în probele de simplu:
Masculin: Ivan Dodig (Croaţia) - Philipp Kohlschreiber (Germania) 4-6, 6-7, 7-6, 6-3, 2-1 ab; James Blake (SUA) - Thiemo de Bakker (Olanda) 6-1, 6-3, 6-2; Kevin Anderson (SUA) - Olivier Rochus (Belgia) 6-4, 6-2, 6-1; Michal Przysiezny (Polonia) - Philipp Petzschner (Germania) 6-3, 7-6, 6-0; Bernard Tomic (Australia) - Sam Querrey (SUA) 7-6, 7-6, 3-6, 2-6, 6-3; Kei Nishikori (Japonia) - Matthew Ebden (Australia) 6-2, 6-4, 6-3; Jérémy Chardy (Franţa) - Ryan Harrison (SUA) 7-6, 4-6, 7-5, 6-2; Juan Martin del Potro (Argentina) - Albert Ramos (Spania) 6-2, 7-5, 6-1; Michaël Llodra (Franţa) - Jarkko Nieminen (Finlanda) 7-6, 6-4, 6-3; Novak Djokovic (Serbia) - Florian Mayer (Germania) 6-3, 6-5, 6-4; Milos Raonic (Canada) - Carlos Berlocq (Argentina) 6-4, 6-3, 6-3; Richard Gasquet (Franţa) - Marcell Granollers (Spania) 6-7, 6-4, 7-5, 6-4.
Feminin: Peng Shuai (China) - Anabel Medina (Spania) 6-3, 6-2; Serena Williams (SUA) - Mandy Minella (Luxemburg) 6-1, 6-3; Marina Erakovic (Noua Zeelandă) - Ayumi Morita (Japonia) 4-6, 6-0, 7-5; Mariana Duque (Columbia) - Julia Görges (Germania) 6-4, 6-7, 7-5 (!); Roberta Vinci (Italia) - Chanelle Scheepers (Africa de Sud) 6-2, 6-1; Angelique Kerber (Germania) - Bethanie Sands (SUA) 6-3, 6-4; Dominika Cibulkova (Slovacia) - Maria Elena Camerin (Italia) 6-4, 4-6, 6-4; Laura Robson (Marea Britanie) - Maria Kirilenko (Rusia) 6-3, 6-4; Ţvetana Pironkova (Bulgaria) - Anastasia Pavliucenkova (Rusia) 6-0, 6-1.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri